Actualitate

Un’ te duci tu, mielule?

Fiindcă se apropie Paştele, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, Romulus Biţă, a anunţat condiţiile în care se pot sacrifica mieii, cum pot fi comercializaţi şi care sunt sancţiunile pentru nerespectarea legislaţiei.

Romulus Biţă a precizat că este pregătit un plan de acţiune pentru prevenirea toxinfecţiilor alimentare, prin supravegherea modului de transport, depozitare şi comercializare a cărnii de miel, a laptelui şi produselor lactate, dar şi a ouălor.

Mieii destinaţi sacrificării trebuie să fie identificaţi cu o singură crotalie, care costă aproximativ 50 de bani. După identificare, proprietarul se prezintă la medicul veterinar pentru a întocmi certificatul de mişcare şi cetificatul sanitar-veterinar pentru ca mieii să poată fi transportaţi către locurile de sacrificare. Mieii se pot sacrifica în abatoare autorizate sanitar-veterinar, iar în judeţ sunt trei abatoare la standarde europene, în spaţii avizate temporar pentru această perioadă sau în gospodăriile proprii.

Cetăţenii pot sacrifica miei în gospodărie, dar trebuie să anunţe medicul veterinar, pentru a fi scăzuţi din baza de date. Mieii sacrificaţi în gospodărie nu pot fi comercializaţi.

Pentru sacrificarea mieilor în alte locuri decât cele autorizate sanitar-veterinar se dau amenzi între 1.500 şi 3.000 de lei, iar pentru comercializarea cărnii fără expertiză sanitar-veterinară sancţiunea merge până la 20.000 de lei.

”Administraţiile locale vor fi înştiinţate, pentru a putea să se pregătească pentru acele puncte de sacrificare a mieilor. Abatoarele, fabricile de prelucrare a cărnii şi laptelui, pieţele agroalimentare, vor fi verificate. Vom face controale comune cu OPC, DSP şi cu cu Inspectoratul de Poliţie, în trafic”, a spus el.

Producătorii care comercializează lapte şi produse lactate trebuie să fie înregistraţi la DSVSA BN pentru vânzare direct. Ei trebuie să respecte condiţiile de igienă, iar laptele trebuie să provină de la animale sănătoase.

Pentru ouă, trebuie respectate condiţiile de depozitare, temperature, iar comercianţii şi producătorii trebuie să fie înregistraţi la DSVSA.

”O să facem o inspecţie şi la alte produse care se comercializează în această perioadă, în special apa mineral, vinul şi produsele de patiserie”, a adăugat Romulus Biţă.

Laboratul sanitar-veterinar va avea asigurată permanenţa inclusiv sâmbăta şi duminica, iar DSVSA va avea program prelungit în această perioadă.

Luni, în cadrul unui colegiu prefectural, au fost aprobate acţiunile de supraveghere şi control a modului de producere, depozitare, transport şi comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, pentru eliminarea factorilor de risc asupra sănătăţii populaţiei.

Anul acesta, catolicii sărbătoresc Paştele în 8 aprilie, iar ortodocşii celebrează Învierea Domnului o săptămână mai târziu, în 15 aprilie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS