Actualitate

Panourile fotovoltaice montate pe acoperișul unui bloc din Bistrița au luat foc

Panourile fotovoltaice montate pe acoperișul unui bloc de pe Aleea Plopilor din Bistrița au luat foc astăzi la prânz, însă focul a fost stins la timp și locuințele nu au fost în pericol.

Când a văzut ce se întâmplă, un bărbat a dat la o parte țiglele și a folosit două stingătoare cu care a domolit flăcările. Pompierii i-au cerut să se dea la o parte ca să poată interveni cu apă, însă omul a mai continuat câteva minute să intervină.

Potrivit despre-energie.ro, erorile de proiectare, componente fisurate și instalarea defectuoasă provoacă, în general, incendii pe acoperișuri. Aceste probleme pot provoca arcuri electrice între conductori sau la fundație, precum și în punctele fierbinți, care pot aprinde materialul inflamabil din apropiere. Izolarea inadecvată, cablarea electrică necorespunzătoare sau componentele de proastă calitate pot contribui, de asemenea, la producerea unui incendiu.

Sintetic, cauzele sunt:

  1. montajul necorespunzător (cu personal necalificat sau parțial calificat pentru aceste operațiuni), instalare incorectă, cabluri subdimensionate și lipsa împământării;
  2. utilizarea greșită a echipamentelor sau echipamente neconforme; folosirea de panouri fotovoltaice defecte, care au fost deteriorate fie din fabrică, fie în urma transportului;
  3. modul de montaj al cablurilor electrice; conectarea slabă a cablurilor și a componentelor duce la arcuri electrice;
  4. folosirea de conectori electrici de la producători diferiți, care au toleranțe diferite și nu se îmbină perfect;
  5. calitatea slabă a panourilor fotovoltaice și a componentelor asociate;
  6. exploatarea necorespunzătoare: lipsa întreținerii și a verificărilor adecvate.

Cum se pot preveni incendiile la panourile fotovoltaice? Iată câteva măsuri:

  1. Instalați panouri solare numai cu firme autorizate, astfel încât să fie respectate cerințele tehnice și de siguranță. Instalarea corectă este esențială pentru a vă asigura că sistemul este sigur și eficient.
  2. Întreținerea periodică este necesară pentru a vă asigura că acestea funcționează corect și în siguranță și include: curățarea panourilor, verificarea cablajului și a componentelor pentru a sesiza orice urmă de deteriorare sau uzură. O soluție recent validată este kitul de testare a rețelelor fotovoltaice cu senzor de curent, cunoscut sub numele de PVBuddy. Mijloacele de măsurare de la distanță ajută la verificarea oricărei modificări a intensității curentului electric în fiecare panou, specifice unor potențiale pericole de incendiu.
  3. Utilizarea de componente de calitate este de asemenea importantă pentru a vă asigura că sistemul de panouri solare este eficient. Componentele ieftine sau de calitate scăzută sunt mai predispuse la defecțiuni și pot crește riscul de incendiu.
  4. Instalarea unui sistem de stingere a incendiilor poate ajuta la prevenirea răspândirii incendiilor și a producerii de daune. Acestea pot include aspersoare, stingătoare de incendiu sau alte sisteme. Dacă de exemplu aspersoarele presupun costuri semnificative pentru bugetul familiei, puteți lua în considerare achiziționarea de stingătoare de incendiu sau alarme de incendiu montate pe tavan, acestea având prețuri accesibile.
  5. Pătrunderea apei în structura de izolație, invertoare etc este o cauză frecventă a incendiilor, apa producând coroziune și, în anumite cazuri, deteriorează componentele sistemului fotovoltaic instalat și de aceea acestea trebuie verificate constant.

Etichete

8 comentarii

    • Nu cred ca exista firma care sa le fi montat….mai mult cred ca era un lacatus care s a urcat in pod si s a trezit electrician cand a observat ca se aprind becurile de pe casa scarii cu un drod in varf policristalin cu dintzii n soare!

      9
      5
  • Cetățeanul era mult mai responsabil și mai grijuliu decât autoritățile statului. Pompierii au dat cu jetul de apă pe ceva ce produce energie electrică, au udat blocul și pe oricine era in spatele lui și au distrus și o parte din țigle.

    26
    7
    • Asta inseamna sa alegi cea mai ieftina soluție.
      Din pacate v-or fi multe astfel de evenimente in aceasta vara

      2
      3
  • O situație de toată jena!!! Pe bune? De ce să nu rezolvi cu un instinctor ? De ce nu poate fi și altcineva erou în țara asta, în afară de pompieri???
    De ce să dai cu jetul cu 30-40 bari??? Pentru ce? Nu era evident ca nu e pericol? Și chiar așa??? Dă-te băăă de acolo?!? Așa se vorbește cu un OM????
    Și arunci jetul ăla puternic pe om?? Dacă se curenta???
    Exces de zel, oameni cărora le place panica și se hrănesc cu situațiile astea, nu există nici o prevenție totul e heirupism… de aici și cuvântul pompieristic… elocvent

    36
    7
  • Este mai comod si mai usor sa te faci pompier decat altcdva… fara stres ti in mana un furtun si altul deschide robinetul.

    7
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.