Un copil în vârstă de nouă ani a intrat în comă în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă dimineaţa pe DN 17 la ieşirea din Viişoara, fiind chemat un elicopter SMURD să-l transporte la o clinică de specialitate din centrele universitare.
Copilul se afla în maşină împreună cu tatăl lui, un bărbat de 45 de ani din judeţul Suceava, care se îndrepta spre casă. Din informaţiile obţinute de la acesta, ar fi adormit la volan, a pierdut controlul volanului, a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un cap de pod. Şoferul a suferit răni uşoare, dar copilul, care era pe bancheta din spate, a fost aruncat în urma loviturii în faţă şi a intrat în comă.
„La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit două victime neîncarcerate: un copil și un adult. Din păcate, copilul este inconștient. Va fi preluat de către elicopterul SMURD de la heliportul ISU Bistrița-Năsăud”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.
Foto: arhivă
Adaugă comentariu