Actualitate Recomandări

Ce buget va avea anul acesta clubul Gloria 2018

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în ședința din 29 mai bugetul clubului sportiv Gloria 2018 pe anul în curs, aflat în subordinea instituției, precum și salariile de bază aferente funcțiilor contractuale din cadrul clubului.

Bugetul pe 2018 va fi de 2.150.000 lei, din care 2.100.000 lei de la bugetul județean și 50.000 lei venituri proprii estimate a se realiza pînă la finalul anului în principal din vânzare de bilete.


300.000 lei reprezintă cheltuieli de personal, iar 1.850.000 lei – bunuri și servicii pentru desfășurarea activității (încheiere de contracte pentru activitatea sportivă, cheltuieli materiale: medicamente, susținătoare de efort, echipamente, furnituri de birou, materiale de curățenie, cheltuieli de deplasare, servicii medicale și cheltuieli necesare pentru întreținerea și funcționarea curentă).

Cheltuielile de personal au fost estimate pentru șase posturi în cadrul clubului, salariile de bază fiind următoarele:

Secţiile sportive care vor activa la nivelul clubului sunt handbal (va fi preluată echipa CSM Bistrița), oină şi atletism. Regulamentul prevede că se pot înființa pe parcurs noi secții. Culorile clubului sunt roșu și negru.

3 comentarii

  • Salarii foarte bune la fel cu cele mărite din administraţie.La banii ăştia cu o selecţie făcută pe merit şi nu pe cumetrii care sunt scuzate prin paşii mici şi prea multa răbdare a băncii tehnice ,obiectivul ar trebui să fie cupa României locurile 2-3 şi calificare în cupele europene.E exact ce făcea fosta noastră echipă de fotbal Gloria Bistriţa când câştiga cupa României şi juca de la egal la egal la Bistriţa cu marile echipe de fotbal ale Europei.

  • Pentru așa zisul sport de performanță sunt bani, dar în anul școlar 2017-2018 care se încheie peste 3 saptamani, „onor” CJ BN nu a avut bani pentru programul „cornul și laptele”. Judetul BN este singurul din țară care discrimineaza elevii! Educația nu este importantă pentru CJ BN si se înscrie pe linia „țara ne vrea prosti”.

  • Mai lasa ma Alin cornu si laptele ,sa mearga la sport copii nu sa manance corn si lapte , sportu de echipa ii foarte bun .bravo consiliu judetean toata stima ca se investeste in sport

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS