Actualitate

Jumătate din încasările realizate de Casa Ema în 17 aprilie, donate unei fundaţii alese prin vot

Casa Ema a finalizat proiectul ”Casa Ema vrea să mişte!”, prin care reprezentanţii complexului spa şi wellness au decis să susţină financiar o organizaţie non-profit din Bistriţa, cu activitate în domeniul tineretului şi/sau sportului.

Sprijinul financiar acordat constă în direcţionarea a 50% din încasările zilei de 17 aprilie realizate la Casa Ema către organizaţia desemnată câştigătoare prin vot de bistriţeni, pe pagina de facebook a Casei Ema.

Rezultatele votului: 1.313 voturi înregistrate până la ora 00.00 a datei de 17 aprilie, din care 191 pentru Asociaţia Impact (”Săptămâna Naţională a Voluntariatului”), 515 pentru Asociaţia Ascendent (”Formula ASS – Alimentaţie Sănătoasă şi Sport”) şi 607 pentru Fundaţia Progress (”Voluntari-Grădinari pentru Grădiniţe”).

Câştigătoarea campaniei, Fundaţia Progress, înfiinţată în 2002, are scopul de a schimba ceva în comunitate prin proiecte care vizează persoane vulnerabile, prin dezvoltarea anumitor competenţe dar şi prin schimburi naţionale şi internaţionale. Astfel, în 2011 a luat naştere programul “Grădinari pentru Grădiniţe”, cu scopul de a renova grădiniţe din Bistriţa. Echipe de voluntari din Anglia au ajutat la reabilitarea Grădiniţei nr. 11, Grădiniţei nr. 15 „Căsuţa cu Poveşti” şi a Grădiniţei „Dumbrava Minunată”. De altfel, în acest moment, o echipă de voluntari britanici finalizează lucrările de renovare la Grădiniţa nr. 7.

 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.