Președintele Asociației Eco Rodna, Claudiu Iușan, a declarat, miercuri, că echipa de cercetători din Frankfurt va determina evoluția vegetației de pe fundul lacurilor din ultimii zece mii de ani cu ajutorul polenului.
„Sunt metode științifice moderne care se folosesc în această perioadă. Din informațiile care ne-au parvenit, cercetătorii vor sosi la noi până în data de 15 mai. Sperăm că se va mai topi zăpada din preajma lacurilor glaciare. Acum e strat de doi metri în apropierea lor, iar sus ninge”, a spus Iușan.
El a explicat că și organizația pe care o conduce lucrează la cartarea lacurilor glaciare din Munții Rodnei.
„Din cele peste 70 de lacuri câte erau în anii 70, în prezent au rămas doar 40. O parte dintre acele lacuri glaciare au dispărut, s-au transformat în mlaștini. Pe cele care au rămas le studiem cu multă atenție fiindcă vrem să avem informații despre suprafața pe care se întind, adâncimea lor, temperatura apei și chiar compoziția ei”, a spus Iușan.
Cartarea lacurilor glaciare din Munții Rodnei se face de către Asociația Eco Rodna în colaborare cu elevi de la școli ce se află pe raza Parcului Național Munții Rodnei.
„Grație unor proiecte cu finanțări europene, am reușit să ne procurăm aparatură foarte modernă cu care să facem toate aceste măsurători. Ulterior vom publica un catalog cu toate aceste informații despre lacurile glaciare din Parc”, a adăugat Claudiu Iușan.
Din întreg lanțul carpatic oriental, Munții Rodnei păstreaza cel mai bine urmele ghețarilor cuaternari și prezintă numeroase circuri glaciare.
În masivul Rodnei sunt o serie de lacuri glaciare deosebit de pitorești cum ar fi: Lacul Lala Mare, Lala Mică, Buhăescu, Iezeru Pietrosului sau Bila. Lacurile se alimentează din izvoarele de la baza grohotișurilor și au apă limpede, bună de băut.
Foto: turismland.ro
Adaugă comentariu