Actualitate

Via Transilvanica: A fost ”aliniat” și ultimul ”soldat”. O bornă a fost deja distrusă

UPDATE ”Ce înseamnă o bornă, cum se naşte, prin ce proces trebuie să treacă, cum devine străjer pe drumul Via Transilvanica şi, câteodată, cum poate să îşi sfârşească prematur misiunea? Bornele pe care drumeţii le vor întâlni de-a lungul traseului Via Transilvanica au rolul de a indica negreşit calea cea bună, ele fiind poziţionate din kilometru în kilometru. Seamănă cu nişte soldaţi a căror unică menire este aceea de a reasigura călătorii, fie printr-un moment de răgaz, fie oferind un impuls de energie şi pasiune, care să le dea mai mult spor la mers”, a postat Asociația Tășuleasa Social pe pagina sa de Facebook:

”Pentru prima porţiune de traseu de care ne-am apucat, am avut nevoie de 135 de astfel de borne, toate realizate din andezit, o rocă recunoscută pentru duritatea şi rezistenţa sa. Un material valoros nu numai datorită calităţilor sale, dar şi prin faptul ca a fost piatra de temelie pentru multe alte construcţii cu importanţă istorică, andezitul ni s-a părut alegerea potrivită pentru aceste personaje de semnătură ale proiectului nostru. Procesul de prelucrare nu este deloc uşor, dar rezultatul de care ne-am putut bucura cu toţii: 135 de borne identice, fiecare cântărind 237 kg.

Aliniate în grădina noastră, le-am marcat cu însemnul proiectului Via Transilvanica, un T mândru, încadrat într-un cerc. Acest lucru a însemnat o nouă etapă în prelucrarea bornelor. Sablarea este un procedeu destul de delicat şi necesită o muncă serioasă, mai ales când vine vorba de un număr mare de borne care aşteptau sobre să îşi primească insigna.

Am simţit că aceşti soldaţi ar avea nevoie de o personalitate proprie, aşa că am colaborat cu Universitatea de Arte din Iaşi într-un proiect de sculptură. Astfel, timp de 10 zile, 12 sculptori au lucrat intens pentru a crea lucrări de artă unice, în speranţa că vor dăinui peste ani pe feţele bornelor, mai ceva ca în muzee. Vopsite şi curăţate, le-am trimis în comunităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a putea fi montate în locurile deja stabilite.

Ne-am bucurat de mobilizarea acestor comunităţi, a autorităţilor şi a localnicilor deopotrivă. Ne-am hrănit cu speranţa că povestea noastră va deveni o realitate pentru noi şi pentru ţara noastră. Transportarea bornelor a fost dificilă, în primul rând datorită greutăţii, dar şi pentru că am încercat să protejăm sculpturile. Eforturile oamenilor au fost şi sunt în continuare demne de toată admiraţia! Via Transilvanica este a noastră, a tuturor!

La hotarul dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş s-a instalat, ieri, ultima bornă a porţiunii de traseu de 133 de km pe care vrem să o dăm în funcţiune în data de 29 septembrie.

În imaginea de jos, aşa se poate vandaliza o bornă.

Drumul continuă şi trebuie dus până la bun sfârşit şi, împreună, asta ne dorim să facem!”.

Via Transilvanica va fi realizat pe modelul ”El Camino”, cu un traseu de 950 km care străbate zece județe. În Bistrița-Năsăud, traseul va trece prin următoarele comune: Monor, Șieuț, Șieu, Mărișelu, Dumitrița, Cetate, Livezile, Bistrița Bârgăului, Tiha Bârgăului și Lunca Ilvei.

UPDATE „Revenim cu informaţii despre ceea ce s-a întâmplat cu borna numărul 133.

Încă o dată, comunitatea ne-a demonstrat că se poate mobiliza într-un timp foarte scurt, chiar şi într-un astfel de moment care necesita elucidarea unui mister.

Din mărturiile a doi copilaşi, o vacă şi un taur ar fi mutat borna din locul ei când cimentul era încă proaspăt. Am primit asigurarea autorităţilor că borna va fi repusă în picioară în cel mai scurt timp”, a scris Tăşu pe Facebook

Foto: Facebook Tășuleasa Social

2 comentarii

  • Cum s-a lămurit acum cine sunt vinovații, la 133 borne, voluntarii pot face niște aranjamente peisagere și florale pe lângă borne.
    Practic sunt 133 de oportunități de creație în primăvară , pentru voluntarii și elevii școlilor din Județ , de a oferi culoare și frumusețe , folosind semințele plantelor locale adaptate, dar musai de talie mică, ca și borna să fie remarcată, adoptă o bornă
    Se poate merge cu formula unor plante multianuale, sau cu răsaduri ce anual să fi plantate de către școlile – cetățenii-instituțiile care au adoptat o bornă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.