Actualitate

Casele viitorului, imaginate de artiştii formaţi la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” (FOTO)

Casele viitorului nu mai au acoperiş cu ţiglă, nici balustrade din aluminiu. Sunt simple, îmbină naturalul cu modernul şi neapărat au dublă utilitate, pot fi locuite tot timpul anului, dar şi în vacanţă.

Cel puţin aşa văd absolvenţii secţiei de arhitectură a Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Bistriţa locuinţele viitorului. Le-au făcut schiţele şi machetele aşa încât toţi cei care au nevoie de o idee înainte să înceapă construcţia unei case să se poată inspira. I-au completat cu idei colegii de la design, grafică, pictură şi sculptură, toţi viitori studenţi, cu siguranţă.

Galeriile de artă ale Liceului „Corneliu Baba” au găzduit, joi, expoziţia cu lucrările de atestat ale viitorilor absolvenţi. Zeci de persoane au venit să vadă ce au creat tinerii artişti. Vorbim de părinţi, prieteni, colegi, cu toţii entuziasmaţi de mulţimea de culori şi forme.

Artistul plastic Marcel Lupşe, profesor în cadrul liceului, ne-a declarat că majoritatea elevilor vor continua să se perfecţioneze în domeniul artei şi arhitecturii, dar vor fi şi alţii care vor alege să facă tehnică dentară întrucât stăpânesc foarte bine modelajul, acesta fiind un atu al lor.

Lucrările pentru atestat nu sunt obligatorii, dar elevii preferă să le facă pentru că, în felul acesta, au asigurată o specializare.

Vineri, absolvenţii îşi vor susţine lucrările de atestat în faţa profesorilor şi vor primi note.

O galerie foto – pe pagina noastră de facebook!

   

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.