Actualitate Recomandări

Bancnotă de 100 de lei cu chipurile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria

Banca Naţională a României a introdus, la 1 decembrie 2018, în circuitul numismatic o bancnotă cu valoarea nominală de 100 de lei, reprezentând pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, cu ocazia centenarului acestui eveniment.

Bancnota are fundalul albastru specific celor obişnuite de 100 de lei, şi aceeaşi dimensiune, dar altă imagistică. Pe lângă portretele Suveranilor, care se găsesc atât pe aversul bancnotei, cât şi în fereastra transparentă de siguranţă, se mai pot observa o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (pre avers), cât şi intrarea în Bucureşti a Regelui Ferdinand, la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, într-o imagine de epocă, pe fundal tricolor.

Un alt element grafic neobişnuit îl constituie fragmentul din sceptrul Regelui Ferdinand I, anume partea reprezentând cele patru femei în costume populare specifice provinciilor româneşti unite: Basarabia, Vechiul Regat, Ţara Ardealului şi Bucovina.

Această bancnotă, pusă în circulaţie prin sucursalele Băncii Naţionale a României, în mape de prezentare, dar având putere circulatorie, are meritul de a reprezenta o premieră multiplă: prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României; prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii şi portrete generale feminine); prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare), scrie româniaregală.ro. 

Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare (100 lei x 100 ani) şi marchează un punct de cotitură în istoria numismatică românească, prin însemnătatea premierelor menţionate.

4 comentarii

  • Cum este posibil așa ceva? Pesediștii bistrițeni trebuie să reacționeze. Când Eugen Nicolicea a cerut de la tribuna Parlamentului să i se interzică pe vecie venirea în țară la Regele Mihai, v-ați simțit reprezentați. Înainte de anul 1989 și destul timp după, nimeni nu știa de Regele Ferdinand și de Regina Maria. Manualele de istorie nici nu-i pomeneau. Și acuma îi puneți pe bancnote? Auzi, cică Ferdinand Întregitorul. Auzi, cică Maria mama răniților. Unul neamț, alta englezoaică și în plus și foarte deștepți. Păi, nouă nu ne trebuie așa ceva. Radule, te rog să reacționezi! Cheamă-l pe Adrian Solomon ca să te ajute. Etc.

  • 1. 11 octombrie 1994: Eugen Nicolicea cere de la tribuna Parlamentului ca „cetățeanul Mihai Hohenzollern” să fie declarat „persona non grata” pe teritoriul României.
    2. 11 octombrie 2018: Eugen Nicolicea vrea ca și Uniunea Europeană să fie declarată persona non grata pe întreg teritoriul României.
    3. 04 decembrie 2018: Mulți bistrițenii suferă de nicolicită.

  • Celebrul dr. Marius Pop îi tratează cu mult succes pe toți pacienții suferinzi de nicolicită, la cabinetul de pe Str. Oituzului. Secretul terapeutic: Alvin Lee.

  • Cu „PRINS POL dă România” și „PRINSES LIA” nu se scoate bancnotă? Măcar un bănuț ceva! „Set un presion politic” ce drecu !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.