ACTUALIZARE (FOTO) Expoziția de primăvară Brickenburg își prelungește programul cu trei zile. Din dorința de a vă întregi vacanța cu momente cât mai plăcute și variate, organizatorii expoziției rămân alături de fanii Lego până miercuri, 20 aprilie inclusiv, anunță Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Programul de vizită: în fiecare zi, în intervalul 10.00 – 18.00.
Preț bilet: 4 lei – copii și elevi; 6 lei – studenți, militari și pensionari; 10 lei – adulți.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Universul Lego la Muzeu. Piesa de rezistență, Titanicul
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud împreună cu Asociația Brickenburg organizează tradiționala expoziție de primăvară Lego, dedicată nu doar fanilor, ci și tuturor celor curioși să exploreze lumi fantastice construite din celebrele cărămizi.
Organizatorii anunță într-un comunicat:
”În prag de sărbători, salutăm redeschiderea Expoziției de primăvară Brickenburg destinată fanilor LEGO® la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, un eveniment care va încânta, cu siguranță, toate generațiile! Membrii îndrăgitei asociații au pregătit pentru această ediție modele inspiraționale având ca temă transportul feroviar și maritim. Vă provocăm la o călătorie în fabuloasa lume a jocului și creativității însoțiți de machete reprezentând trenuri și vapoare.
Piesa de rezistență din acest an este reprezentată de macheta faimosului vapor Titanic! O replică ce are 1,35 de metri lungime, peste 9.000 de piese în componență și o incredibilă atenție la detalii: piscine, bărci de salvare, punți multiple, macarale de marfă și alte caracteristici funcționale precum ancore, pistoane etc.
Veți avea ocazia să le descoperiți în zilele de 14-17 aprilie 2022, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud!
Cei care se simt inspirați și sunt dornici să pună mâna la treabă vor putea să construiască propriile mini creații în spațiul de joacă special amenajat pentru vizitatori. Din acest an, organizatorii reiau tradiția organizării mult îndrăgitei zone de joacă și modelare LEGO®!
Organizatori: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Brickenburg.
Program de vizitare a expoziției: 14-17 aprilie 2022, în intervalul orar 10.00-18.00. Preț bilet: prețul biletului de acces în muzeu + 2 lei/vizitator-bilet de acces în Expoziția de primăvară Brickenburg”.
Adaugă comentariu