Actualitate

PDL începe campania cu discuţii despre violenţa în familie. Îşi face cumva mea culpa?

PDL Bistriţa-Năsăud ia startul în campania electorală cu o discuţie despre violenţa în familie, motiv pentru care o invită, la Bistriţa, pe Raluca Turcan care promovează legea de combatere a violenţei domestice.

Dincolo de intenţia lăudabilă a oricui de a proteja victimele de orice factură ar fi ele, poate că nu ar fi deloc lipsit de interes ca PDL, prin organizaţia de femei sau orice altă organizaţie, să-şi aducă aminte că violenţa domestică are drept cauză de cele mai multe ori sărăcia. Lipsa banilor, a perspectivelor asupra vieţii, îi determină pe cei mai mulţi oameni să o ia razna şi să se răzbune pe cei apropiaţi.

În ultimii ani au dispărut mii de locuri de muncă la ţară, acolo unde violenţa domestică face parte din profilul familiei, lipsa ei fiind o excepţie. Oamenii muncesc pământul ci mijloace rudimentare, nu îi ajută nimeni să se organizeze şi să înţeleagă mersul acestei lumi, bisericile sunt goale, crâşmele pline, preoţii cer bani pentru construcţii megalomanice, de spiritualitate nu mai are timp nimeni.

Spitalele s-au închis, profesorii fug de şcolile de la ţară, în cămine culturale se cântă complet aiurea operă pentru ca unii să îşi justifice salariile, oamenii se simt singuri, izolaţi şi nu găsesc altă alinare decât sticla cu alcool sau autocarul mizerabil care îi duce în afara ţării să culeagă, precum sclavii, căpşuni. Acestea sunt adevăratele cauze ale violenţei domestice pe care nu le va opri nicio lege şi niciun partid, stimată doamnă Raluca Turcan şi stimate doamne din PDL Bistriţa-Năsăud.

Şi atunci despre ce vorbim? Despre campanie electorală mascată în spatele vorbelor cu tâlc, despre „discutăm discuţii”?

Cristiana Sabău

foto: imparte.ro

6 comentarii

  • Cristiana, greşeşti. Sărăcia nu e cauza violenţei domestice, ci scuza ei. Cauza violenţei familiale este precaritatea educaţională şi lipsa modelelor parentale. Strămoşii mei au fost, în anumite perioade, săraci şi demni. Aici trebuie lucrat, la educaţie, şi fix asta încearcă să facă cei de la PDL: E trist felul în care-ţi începi opinia observând în treacăt că iniţiativa cu pricina trebuie lăudată, ca mai apoi s-o faci praf şi pulbere, insinuând că, nu-i aşa, cauza violenţei domestice ar fi aplicarea măsurilor de austeritate! Dacă-i lăudabilă, laud-o! Încurajează-i, promovează-i pe iniţiatori, dar nu-mi spune că o treabă (oricare) e lăudabilă şi condamnabilă în acelaşi timp! Nu tu!

    În opinia mea, PDL îşi începe campania frumos şi nobil.

    • Am scris că e lăudabilă „intenţia oricui de a proteja victimele de orice factură ar fi ele”, nu că e lăudabilă iniţiativa PDL. Vă respect opinia fiindcă sunt de acord cu premisa de la care porniţi atunci când argumentaţi.
      De ce nu mi se pare PDL cel mai potrivit să dezbată acest subiect? Fiindcă domnul Botiş şi familia lui, de exemplu, au luat bani sub pretextul că vor educa lumea, vor ajuta oamenii să îşi găsească locuri de muncă. În schimb au folosit banii ca să îşi umple conturile personale. Ştiţi cumva dacă domnul Botiş a fost dat afară din PDL? Eu nu ştiu aşa ceva. L-am văzut la depunerea candidaturilor, am aflat că e şef de campanie electorală la Bistriţa. Ca urmare, rog PDL cât timp îl are pe Botiş în gaşcă, să tacă. După ce îl dă afară, mai vorbim despre orice. Între timp, orice va spune PDL, din punctul meu de vedere va spune degeaba.

  • Nu cred ca saracia justifica lipsa de umanitate. Pe de alta parte, violenta, bestialitatea, degradarea morala sunt cele mai prolifice in mediile educate si prospere din punct de vedere material. Valoarea morala a unui om nu are nimic de a face cu starea lui materiala, mari oameni de cultura au trecut prin mizerie si saracie. Dar la discutatul discutiilor ai dreptate… nici pdl si nici alte organizatii nu cred ca fac mare lucru prin aceste campanii. As vrea sa vad macar o femeie batuta si agresata care sa spuna, uite, a venit ofpdl sau alta organizatie si mi+a redat demnitatea. Una singura, ar fi o reusita .

  • Si inca ceva, nu cred ca este responsabilitatea lui Botis sa educe lumea sau ca banii pe care i-a luat el sunt de vina pentru lipsa de educatie a lumii. Hai sa nu amestecam lucrurile. A facut un lucru condamnabil cu multe urmari pentru oamenii e rand, dar sa nu exageram… educatia elementara, moralitatea, sunt valori care nu tin de bani si fonduri europene. Nu poti scuza un popor care traieste inca in evul mediu pe consierentul ca Botis a sifonat niste fonduri.

    • Eu cred că poţi într-o oarecare măsură dacă ce i se cuvenea poporului a luat-o în direcţia greşită spre buzunarele cuiva. Nu putem acuza un copil care se naşte într-o familie săracă, bolnavă şi semianalfabetă şi care îşi găseşte alinarea în alcool că nu are „educaţie elementară şi moralitate”.

  • Evident. Saracia e cea mai buna metoda de a tine poporul in ignoranta, mizerie si boala, lipsa banilor poate destrama familii, poate crea tragedii. Dar omul are capacitatea de a depasi anumite situatii, chiar si animalele au alt comportament in situatiii extreme. Dar cand vine vorba de violenta in familie, mai sunt si alte aspecte. Multi oameni se plang ca nu au bani de mancare, dar au bani de tigari, alcool, telefoane scumpe, antene DIGI si alte lucruri nefolositoare, Problema nu e guvernul, problema e ca omul, la nivel global se raporteaza la alte valori, nu la umanitate, solidaritate, toleranta. Cred ca toti trecem prin crize de tot felul, fie ca suntem saraci sau bogati, felul in care ne comportam unii cu altii in situatii grele ne arata cat de oameni suntem. Gore care isi bate nevasta isi va bate nevasta si daca va fi don Grigore, bogat si cu o diploma de facultate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.