Părăsită de saşi, Slătiniţa a ajuns ruda săracă a Bistriţei cu zestrea îngropată în pământ

(REPORTAJ) Cu toate că la 1905 existau băi cu apă sărată unde mergea lumea la tratament, astăzi satul Slătiniţa, pe vremuri Pintak (în traducere Vinerea Mică, Vinerea, Vinerea Săsească) localitate întemeiată de saşi, este ruda săracă a Bistriţei: nu are apă curentă, nu este racordată la reţeaua de canalizare, nici la cea de gaz. Casele ridicate cândva de saşi se prăbuşesc, iar aşezarea are mai degrabă aspectul unei ruine.

Potrivit unei fotografii postată de pagina de Facebook „Bistriţa de Altădată”, la 1905 Slătiniţa arăta ca o adevărată staţiune balneoclimaterică. Cei care au văzut imaginea şi-au adus aminte că, şi la 1967, mai exista bazinul cu apă sărată şi groapa cu nămol, iar bistriţenii mergeau să se trateze.

La vremea în care a fost făcută fotografia, zona era locuită de saşi, însă aceştia au fost alungaţi începând cu 1944, aşa cum scrie şi prof. Viorel Rus în lucrarea sa „Tragicul destin al saşilor din judeţul Bistriţa-Năsăud la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi în anii comunismului”: „La 1944, mai bine de 30.000 dintre locuitorii cei mai civilizaţi, harnici şi gospodari, stabiliţi în ţinutul Bistriţei de mai bine de 800 de ani, îşi părăseau pământul natal, agoniseala lor şi a moşilor şi strămoşilor lor, plecând în lumea largă. (…) La 14 mai 1946 a avut loc o adunare de protest la Casa de Cultură a oraşului, la care au fost aduşi oameni din tot judeţul. Se spune că era iniţiată în primul rând de câţiva evrei şi orchestrată de către secretarul organizaţiei comuniste a judeţului, Ioan Negrea. În cuvântările ţinute, saşii au fost numiţi fascişti, trădători de ţară şi cei care secole de-a rândul au exploatat naţiunea română etc., etc., etc. Urmarea a fost că, în unele sate din judeţ, precum Dorolea, Satu Nou, Petriş şi Slătiniţa, saşii au fost înjuraţi, bătuţi şi chiar alungaţi”.

Primii au plecat saşii din Teaca şi Viile Tecii, urmaţi de cei din Dumitra şi Lechinţa, iar pe rând restul. „Estimările arată că au părăsit judeţul nostru atunci, în septembrie 1944, peste 30.000 de saşi, la care se adăugau circa 600 aflaţi la muncă în Germania şi 3.600 înrolaţi în armata germană sau maghiară. Au mai rămas în judeţ 827 de saşi, dintre care 435 în Bistriţa, 83 în Moruţ, 73 în Cuşma, iar restul de 236 răspândiţi în număr de sub 20 de persoane în alte 33 de alte localităţi ale judeţului”, adaugă prof. Rus.

În urma plecării saşilor din Slătiniţa au rămas case frumoase, dar care astăzi pur şi simplu se prăbuşesc.

Localnicii se plâng că nu au bani să le repare, iar Primăria Bistriţa nu îi ajută cu absolut nimic. Într-o localitate fără apă potabilă, fără canalizare şi în aşa paragină nu vine nimeni, iar ei nu au unde lucra ca să îşi câştige pâinea de zi cu zi decât cu ziua, prin sat.

Pe doi dintre ei i-am găsit la crâşmă, supăraţi mai ales pe administraţia condusă de Ovidiu Creţu (PSD) care nu a făcut absolut nimic pentru ei nici după 10 ani de când s-a instalat la conducerea oraşului.

Ioan Olaru: „Domnul Creţu este de vină. S-a debarasat de noi şi ne-a lăsat de izbelişte. Acolo unde o fost băile erau doi molizi şi o fost tăiaţi şi ăia, o fost bazine şi s-o umplut de nămol. Şi este o fântâniţă jos, cu sare, atât. S-o desfiinţat toate. Aici erau bazine, cum sunt cele de la Sărata. Venea lumea la băi. Aici de ce nu se pot face? Domnul Creţu o investit banii în pârtiile de schi şi ce-o făcut? Cât o schiat acolo? S-o dus în Austria cu maşina Primăriei şi în Germania cu schiurile pe maşina Primăriei”.

Marin Buta: „Cartierului ăsta îi lipsesc multe. Apă nu-i, canalizare nu-i. Nici interes nu-i de la domnul primar să facă ceva pentru Slătiniţa noastră. Nu este nici gaz, plâng oamenii că nu este apă. Toată-i infectată în sat. Este adusă cu cisterna, dar nu poţi să o bei. Nu se interesează domnul primar de satul ăsta deloc. La Bistriţa le dă 80% din bani să-şi facă blocurile, aici, dacă ţi-ai făcut ceva, ţi-ai construit ceva, vine şi îţi dărâmă că nu ai proiect. Păi eu dacă vreau să-mi fac faţada la casă să mă mai duc şi la el să-i dau bani ca să-mi fac faţada? Eu cred că, dacă s-ar fi investit în slatină, s-ar fi ridicat foarte mult satul ăsta, cred că ar fi o bunătate pentru oamenii de aici”.

De altfel, nici măcar căminul cultural aflat în administrarea municipalităţii nu arată mai bine decât restul. Clădirea e în paragină şi se vede că nu i-a mai trecut demult cineva pragul.

În mijlocul satului e biserica, monument din secolul al XVIII-lea, ridicată tot de saşi. Folosită acum de ortodocşi, e zugrăvită parţial în exterior, restul fiind în paragină. Arată oarecum bizar, aşa cum se poate vedea din fotografiile de mai jos.

Dincolo de toate aceste lucruri care ţin de estetică şi dincolo de faptul că asflatul se opreşte la biserică,  cea mai gravă problemă a Slătiniţei este lipsa apei potabile. În sat sunt fântâni, dar au apă sărată şi contaminată de la faptul că nu există canalizare. Oamenii nu pot folosi această apă.

Amăgiţi încă de vechea administraţie condusă de Vasile Moldovan (PDL actual ALDE) cu racordarea la reţeaua de apă potabilă, localnicii din Slătiniţa au primit în toţi aceşti ani doar promisiuni. Nici după trei mandate ale primarului PSD Ovidiu Creţu nu s-a schimbat nimic în bine în viaţa lor.

Săptămânal li se aduce cu cisterna de la Aquabis contra cost, dar spun că nu o pot bea, ci o folosesc doar pentru gătit, spălat şi pentru adăpat animale. Pe mulţi nu îi va mai prinde în viaţă civilizaţia şi Masterplanul de apă şi canalizare fiindcă sunt bătrâni, bolnavi şi săraci. Cu toţii se întreabă de ce nu s-au găsit în toţi aceşti ani bani pentru nevoiele primare ale locuitorilor oraşului, dar se găsesc pentru pârtii goale şi inutile, pentru concerte şi festivaluri care pe ei nu îi interesează.

De altfel, majoritatea tinerilor au plecat din sat, sătui să tot aştepte mila mai marilor de la Bistriţa, oraş căruia şi ei îi plătesc taxe şi impozite.

Şansa acestei localităţi superbe vine însă de la alţi tineri care au decis să se mute în zona nouă de locuinţe care se ridică între Unirea şi Slătiniţa.

Profesoara de geografie Semida Pop este unul dintre ei. A moştenit pământ de la familia ei şi a decis să-şi ridice o casă unde să locuiască împreună cu soţul ei şi cele trei fetiţe ale lor.

„Peisajele acestea frumoase ne-au făcut să ne mutăm aici. Am fi putut sta la Unirea unde părinţii mei aveau pământ, dar ne-a plăcut mult zona, vrem să ne creştem copiii în natură, cu animale, şi aici e locul perfect. Mie uneia îmi place că e capăt de linie, nu mai e alt sat după Slătiniţa şi traficul nu este aşa de intens. Sper să rămână aşa. Despre sare nu ştiu foarte multe decât că e un izvor cu apă sărată pe un deal cum mergi spre Nepos, se numeşte Valea Carelor. Probabil că apa sărată i-ar putea oferi localităţii potenţial să se dezvolte, dar potenţial are pur şi simplu zona, peisajul. Slătiniţa e situată între dealuri: într-o parte e Unirea, într-o parte Livezile şi dincolo e Valea Someşului. Dacă te urci pe cel mai înalt deal ai o panoramă în toate direcţiile. E pur şi simplu superb”, a spus Semida Pop.

Toată vara, ea şi soţul ei a chemat copiii prietenilor din Bistriţa să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Slătiniţa. Împreună cu părinţii lor, au făcut excursii prin pădure, s-au jucat, au mers cu căruţa, au cules fructe de pădure şi s-au bucurat efectiv de tot ce le-a oferit natura.

„Ne-am mutat aici să ne creştem copiii în natură. Văzând cât de frumos cresc fetiţele noastre, pe parcurs ne-a venit ideea, stând aici, să ne chemăm prietenii, să facem gaşcă de copii, iar pe cei care stau la oraş să îi scoatem în natură. Facem drumeţii cu copiii de câte 3-4 ore pe dealurile din jur, vara asta am început, ideea e să stea cât mai mult în natură. Au venit destul de mulţi şi chiar sunt foarte încântaţi pentru că Slătiniţa e foarte aproape de oraş, dar în acelaşi timp e o locaţie sălbatică şi e destul de uşor să-i aducă pe copii. Nu-i aduc la 20-30 de km, ci la 5-7 km de oraş”, a spus Semida Pop.

Pentru ca această activitate să se poată dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi familia Pop, utilităţile ar fi extrem de necesare, iar apa curentă vitală. În zonă nici reţeaua de electricitate nu funcţionează la parametri normali, iar lipsa de civilizaţie se mai simte şi în ce priveşte salubritatea. Oamenii continuă să arunce gunoiul în pădure şi să polueze astfel singurul lucru care a rămas frumos şi bun la Slătiniţa: natura.