Recomandări Social

Cum devine un om simplu călugăr. Ritualul slujbei de tundere în monahism la Mănăstirea Cormaia

Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Dumitru Cobzaru, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat, la Mănăstirea Cormaia din Bistriţa-Năsăud, o slujbă de tundere în monahism după tot ritualul Bisericii Ortodoxe Române.

Conform regulamentului monahal şi Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, sunt trei trepte ale vieţuirii monahale: fratele (novicele) sau sora, rasoforul sau rasofora şi monahul sau monahia.

Noviciatul este o perioadă de testare în care îşi dau seama dacă sunt sau nu potriviţi pentru această cale. Din această treaptă se poate renunţa fără nici o implicaţie canonică, deoarece încă nu se depune nici un jurământ, este doar un stadiu de pregătire. În timpul celor trei ani de noviciat, fratele poartă o dulamă neagră şi un culion pe cap, iar sora, pe lângă hainele negre specifice, un batic de aceeaşi culoare şi scufia sau tulpanul pe cap.

Angajamentul lepădării de lume apare la treapta de rasofor, când, prin tunderea capului, se leapădă şi de voia proprie, primind un nume monahal. La vestimentaţie i se adaugă rasa, un veşmânt cu mâneci largi care se poartă peste dulamă, cureaua, camilafca care la părinţi se pune peste culion; iar la rasofore are forma unui batic mare cu care se înfăşoară capul, peste scufie şi primul batic şi bineînţeles metania. Starea rasoforului este intermediară, similară cu logodna, neavând încă depuse cele trei voturi mari monahale, însă are implicaţii canonice. Rasoforului care renunţă la mănăstire şi doreşte să plece în lume nu i se poate săvârşi Taina Căsătoriei, ci doar Rânduiala căsătoriei a doua, deoarece el a făcut deja un jurământ cu Dumnezeu. Aceste două prime trepte pot fi suprimate în cazuri excepţionale, pentru cei pregătiţi şi foarte hotărâţi. La aceştia se adaugă şi absolvenţii de şcoli teologice, care au avut o viaţă duhovnicească şi au fost apropiaţi de rânduielile mănăstireşti.

Slujba tunderii în monahism presupune depunerea celor trei voturi monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Aceste voturi sunt nişte jurăminte care se fac în faţa sfântului altar, candidatul fiind aşezat în semnul crucii, la pământ şi îmbrăcat doar cu o haină albă. Părăsirea monahismului şi întoarcerea în lume este unul dintre păcatele mari, deoarece este o încălcare gravă de jurământ. Acestora, preotul nu le poate săvârşi Taina Căsătoriei. Urmaşii lor vor purta pecetea jurământului neonorat faţă de Dumnezeu.

Tunderea în monahism implică şi primirea schimei. Schima sau paramanul este un veşmânt brodat cu sfânta cruce şi anumite versete biblice.

Schima mică are dimensiunile de 30/40 centimetri şi este purtată de către monahi tot timpul asupra lor, pe sub dulamă. Schima mare, de dimensiuni mult mai mari, care se poartă peste dulamă, dar pe sub rasă, este ca un fel de pieptar fără mâneci şi închis. Are inscripţionat pe el mai multe versete biblice şi sfânta cruce pe ambele părţi. Monahul mai primeşte la tundere şi mantia, un veşmânt pe care îl poartă mai ales în cadrul liturgic, care are pliuri. La înmormântare, un călugăr este acoperit cu mantia.

Foto credit: Dumitru Cobzaru (dumitrucobzaru.blogspot.com) 

5 comentarii

  • Serios???
    Si pupatul mainii popii ce inseamna???
    Totusi… sa stai intins pe jos… pe covorasele alea pe care calca toti pacatosii!?!!!
    Procedura nu poate sa fie stilizata??? Cu nuante simbolistice??? Chiar trebuie saracile femei intinse pe jos in curul gol????

    • Atunci de ce le săruți mâinile preoților? nu este obligatoriu. Dacă pupi(saruti) mâna preotului nu o săruți cu sila ci cu evlavie sub forma de respect și se zice ca dacă săruți mâna preotului o săruți pe a lui Dumnezeu. Ați înțeles

      1
      1
  • Sărăcie,ascultare si feciorie Zorro…Depune si tu voturile astea si tac din gură…Cu sărăcia e mai greu pentru că mănăstirile noastre sunt peste patul cu paie pe scânduri de lemn al apostolului Pavel…Dar barem asculta cuvântul lui Dumnezeu și nu curvaresc…În principiu…

  • Daca ati avea respect fata de cele sfinte,daca ati constientiza jertfa acestor oameni ,care renunta de buna voie la lumea noastra pt care mor,imracandu-se in negru,daca ti sti ca oamenii acestia il au ca ideal numai pe Hristos ,atunci nu ati judeca la modul acesta!
    Atat timp cat mai exista calugari si copii curati,nai avem o sansa inaintea lui Dzeu!

    11
    • fug de frica facturilor a responsabilitatilor. in civilie viata este foarte grea. dumnezeu n-a creeat sa munvim sa ne inmultim. la manastire nu aauzi copilul dr fondul clasei nu pleci cu copilul noaptea la spital ca ard febra nu ai utilitati de plata astiz fug de viatz grea.am întâlnit caz care dupa 5 ani de călugărie s-a intors in civilie are familie si spune ca acolo sepetrec fapte csre lui Dumnezeu nu ii plac. asa ca la muncz cu ei

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.