În contextul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, 22 decembrie, zi din anul 1989 care a marcat începutul democrației în România, în Bistrița-Năsăud vor avea loc o serie de manifestări comemorative:
Sâmbătă 22 decembrie, începând cu ora 10.00 – Ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane la Mormântul Eroului Martir Sabău Ioan, din localitatea Brăteni: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de luptă al unităţii, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane, defilarea gărzii de onoare în cimitirul localităţii Brăteni.
Sâmbătă 22 decembrie, începând cu ora 13.00 – Ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane la Mormântul Eroului Martir Bucur Cristian Remus din Bistrița: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de luptă al unităţii, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane, defilarea gărzii de onoare în Cimitirul Municipal Bistrița.
29 de ani de la Revoluție
Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat vizite de lucru. În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa Comitetului Judeţean de Partid. În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa actualului Palat Administrativ, unde s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă. Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime. Au murit însă bistriţeni în alte oraşe, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge. Tinerii Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea.
ce prostie, ce mare magarie… in zadar au murit…
au murit sa nu mai fure doar unul!
au murit sa poti scrie tu ce ai scris si eu sa pot spune MWEPESEDE!!!!
au murit ca atat le-a fost ata!
Amnistie și grațiere date pentru hoți. Asta da comemorare, Radu Moldovan!
Au murit degeaba.
Revoluția a fost confiscată de Mafie.
Plină de impostori.
Uite încă un erou al neamului.
https://recorder.ro/dosarul-prin-care-deputatul-catalin-radulescu-a-obtinut-indemnizatia-de-revolutionar-e-plin-de-minciuni-si-neconcordante/?fbclid=IwAR2LP_gNgH80q0zl1zR4s5nz1HNkXm1JJMAbwpOD8eK2DnH1FKMRz5zyhvQ
Nu e ruşinos că acceptați minciuna ca normalitate???