Social

Satul uitat de lume din Bistriţa-Năsăud unde vine o vedetă tv să îşi viziteze bunicii (FOTO)

Un sat aproape uitat de lume din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud, în care locuiesc circa 200 de oameni, a devenit cunoscut în întreaga ţară datorită unei prezentatoare tv care vine din când în când aici să îşi viziteze bunicii.

Este vorba de satul Delureni, situat la opt kilometri distanţă de centrul comunei Urmeniş, sat în care sunt mai puţin de 100 de gospodării.

Prezentatoarea ştirilor de la ora 5.00 de la Pro Tv, Monica Dascălu, are bunicii din acest sat şi vine din când în când să îi viziteze.

Monica Dascălu s-a născut la 30 martie 1978, în Târgu-Mureș, dar cea mai frumoasă perioadă a copilăriei și vacanțele le-a petrecut la bunici, în Bistrița-Năsăud, unde a explorat împrejurimile satului şi a descoperit adevăratele tradiții românești, iarna, când mergea alături de alți copii la colindat, din ogradă în ogradă, pe ulițele satului. Gustul și aroma plăcintelor proaspăt scoase din cuptor de bunica sa îi trezesc și astăzi constante nostalgii.

După terminarea liceului a luat examenul de admitere la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. În anul II de facultate a debutat în televiziune în urma participării la un concurs pentru postul de prezentatoare la stația locală Pro Tv din Târgu-Mureș.

După numai 6 luni de ucenicie la Pro Tv Târgu-Mureș, Monica a fost cooptată în echipa mare a Pro Tv, ajungând în București în aceeași perioadă cu Elena Lasconi, Cristian Tabără și Ioana Moldovan.

De atunci, imaginea sa se identifică permanent cu Știrile Pro Tv de la ora 17. Este căsătorită, mândră și îndrăgostită de soțul său, alături de care îi place să lenevească în tihna căminului, să se uite la filme, să gătească și să călătorească, scrie AICI.

Sursa foto: Facebook Monica Dascălu

2 comentarii

  • Da, acest sat din județ este prea puțin cunoscut, fiind unul dintre cele mai îndepărtate de municipiul Bistrița, unde sunt păstrate vestigiile trecutului vieții de trudă, dar și de tihnă ale satelor de pe Câmpia Transilvaniei. Sunt unul dintre aceia, care prin natura obligațiilor de serviciu, am avut prilejul de a cunoaște și cele mai ascunse comunități din județ, având posibilitatea de a cunoaște ”fărâme” ale Istoriei Transilvaniei, care puse la locul lor, formează mozaicul întregului.

  • Un sat cu oameni deosebiți. Deși legatura mea cu Delureni era prin unchiul meu….preotul( decedat) Luncian Alexandru…mi am petrecut vacanțele acolo. Merg cu drag acolo…..si o cred pe Monica Dascălu ca merge cu drag. Va salut si multa sanatate pt toata lumea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.