(FOTO) Casa Scriitorilor de la Valea Vinului, aflată în patrimoniul Ministerului Culturii, a avut de suferit iarna aceasta după ce, în urma căderilor masive de zăpadă din zonă, o parte din acoperiș s-a prăbușit. Luna viitoare însă, clădirile care o compun ar putea ajunge, în sfârșit, în administrarea comunei Rodna care vrea să acceseze bani europeni și să le reabiliteze.
”De doi ani ne tot luptăm cu hățișurile legii ca să trecem Casa Scriitorilor în patrimoniul comunei Rodna. Este ultimul termen, în opinia mea, fiindcă pe PNDR se va redeschide axa pentru clădiri culturale de categorie B și atunci am făcut o nouă solicitare către actualul ministru al Culturii, al treilea pe care îl rugăm, și către domnul secretar de stat Alexandru Pugna să ne dea nouă această clădire. Am înțeles că mai este nevoie doar de un aviz din partea Ministerului de Finanțe care va fi dat luna aceasta, iar în ședința de Guvern din luna martie 2019 va fi dată în administrarea comunei noastre. Eu mă grăbesc deja să scriu un proiect pentru ca, în momentul în care se redeschide linia de finanțare pe PNDR, să fiu primul și să fiu eligibil să pot reabilita acest moment de categorie B. Dacă mai prindem încă o iarnă ca asta vom avea probleme. Deja am avut fiindcă o parte din corpul clădirii B s-a afectat din cauza zăpezii. Eu am întocmit un raport pe care l-am transmis Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu. Din fericire, daunele nu sunt majore, dar trebuie să începem să facem ceva pentru această casă fiindcă, dacă o mai prinde o iarnă ca aceasta, se dărâmă”, a spus primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, pentru Timp Online.
Potrivit unor documente istorice, clădirile fostului Hotel al Băilor au fost construite în anul 1900 după modelul unor vechi hoteluri elveţiene aparținând la vremea aceea Casei Regale.
După ce regele a fost forţat să abdice, scriitorul Mihail Sadoveanu, în calitate de preşedinte al Societăţii Scriitorilor a transformat acest hotel într-un loc de creaţie şi odihnă pentru scriitori, loc vizitat de Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, dar şi de Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Alexandru Mitru.
După Revoluţia din 1989, complexul a rămas în custodia Uniunii Scriitorilor din România care nu s-a mai îngrijit de el. Primăria comunei Rodna a cerut insistent să i se dea în administrare clădirea, dar fără succes. Între timp, tot ce era în cele două clădiri a dispărut. Hoții au demontat sobele de teracotă, băile, au furat vesela, scaunele şi mesele, paturile, mobilierul din încăpere, până şi prizele şi lustrele. Într-un final, complexul a fost clasificat ca și monument istoric de categorie B și va ajunge la Primăria Rodna.
Între timp și Valea Vinului, sat catolic maghiar atestat documentar din 1853, a redevenit stațiune de interes local, planurile autorităților locale fiind să amenajeze aici un domeniu schiabil, să includă casele sătenilor într-un circuit ecoturistic și chiar să readucă mașinile de epocă pe post de taxiuri. Dintr-un album postat pe Facebook, cu fotografii vechi, vedem că așa era odinioară, iar readucerea parfumului de altădată ar putea da unicitate acestei stațiuni, poartă de intrare în Parcul Național Munții Rodnei.
Domnule Primar, să „nu ziceți ”hop” până nu treceți pârleazul”, deoarece vă veți lovi de aceleași prevederi ale legii, de care s-a lovit și primarul Bistriței, la accesarea unor fonduri necesare renovării/modernizării clădirii vechi a fostului Gimnaziu German. aflat în folosința pe 99 de ani a clădirii, dar nu sunt proprietari. Luptați-vă să se adopte un amendament la această prevedere a legii, care să permită accesarea fondurilor și în cazul în care sunteți doar utilizatori ai imobilului respectiv, deoarece sunt aproape sigur că Uniunea Scriitorilor nu va renunța la dreptul de proprietate, și vă veți lovi de aceleași greutăți ca, cei din Bistrița.
Gândire de tip comunist.
Naționalizare cu hei-rupul.
Ce ar fi ca pe amendament să fie inclusă casa dumneavoastră?
E drept că proprietarul Gimnazului doarme şi în loc să fie proactiv aşteaptă ca şi noii ciocoi post-decembrişti să-i confişte proprietatea.
E fraier că nu a impus chirie la Primărie pentru a avea o sursă de revenit sau nu organizează licitație dacă nu e capabil să asigure întreținerea. Complicitățile de tipul lasă-mă ca să te las la asta conduc.
Cum s-au găsit 7 milioane de euro pt pârtia de schi din bugetul local s-ar fi putut găsi transparent şi legal alte 2-3 milioane pentru achiziționarea şi renovarea clădirii care adăposteşte cel mai renumit liceu bistrițean. Iar MEN nu ar avea decât să se implice.
Imediat după apariția articolului, înainte de ora 9.00 mi-am comunicat opinia prin care am oferit niște informații cu privire la posibilitatea obținerii unor fonduri necesare pentru renovarea Casei Scriitorilor din Valea Vinului, nepunând accent pe amănuntele istorice descrise prin bunăvoința domnului Primar Valentin Grapini, pentru cotidianul electronic Timp Online. Presându-mă vremea, la ora 9.00 trebuia să ies din casă pentru a ajunge, fără a mă grăbi în oraș la slujba de duminică, cu începere de la ora 10.00. După întoarcerea acasă, m-am uitat să văd dacă oferta mea de ajutor a fost recepționată de cineva și am constatat că o singură persoană a apreciat opinia exprimată de mine, dar o altă persoană i-a atras atenția domnului primar că, cele câteva date istorice prezentate nu reflectă adevărul istoric. Întrucât am studiat Istoria Transilvaniei, am considerat că pot fi de folos comunității rodnenilor și a locuitorilor din Valea Vinului, prin furnizarea unor informații corecte, adevărate despre istoria localităților Rodna și Valea Vinului, care să le fie la îndemână celor care contribuie la întocmirea documentației necesare obținerii fondurilor necesare realizării activității de renovare a Casei Scriitorilor și după reușită, pentru o ”bună reclamă” în vederea atragerii potențialilor turiști, cu date istorice reale și nu cu ”amăgiri după ureche”. Oferta mea rămâne valabilă, și dacă cei care doresc să obțină rezultate în demersul lor, le stau la dispoțiție, fără nici o pretenție de recompensă, putând lua legătura cu mine, prin intermediul redacției ziarului electronic Timp Online.
Dle, pentru a avea turişti trebuie să ai acces rutier rutier feroviar facil, curățenie de 5 stele, oameni zâmbitori la servire, competenți în bucătărie şi activități interesante cu animatori plăcuți.
Vremea turismului admirativ dubitativ unde proprietarii se holbau la o clădire cu o placă şi o masă cu condica şi monogrfia la intrare a trecut.
Turiştii caută experiențe, nu să citească arhive.
Cum aveți o mare pasiune pt istorie ,poate vă utilizați competențele şi reconstituiți istoria clădirii situate la # 35 din Dorolea.
Nu de alta dar ar fi extrem de interesant unde şi cum a sfărşit generația care a pus fundația clădirii respective.
Au înflorit-reconstruit o altă țară?
S-au stins printr-un conflict?
Etc.
Domnule CC, casa despre care vorbiți nu a fost naționalizată, ea fost confiscată de guvernul României de după 1945, iar sașii transilvăneni după ce au fost aduși înapoi din zona în care au fost refugiați, apoi au fost trecuți prin lagărele din Târgu-Jiu, Turnu Măgurele și Dorolea (unde au trăit sub paza glorioasei Armate Roșii și Jandarmeriei Române în trei imobile) au devenit apatrizi unii până în anul 1952, când au primit casele înapoi constrânși fiind cu intrarea în GAC, iar alții după 1956. Când au fost vânduți pe motivul de reîntregire a familiilor Germaniei, casele neînstrăinate altor persoane fizice, le-au fost cumpărate de statul Român cu câte 17.000 lei, iar statul German a ”dăruit” statului Român câte 7.000 DM pentru fiecare persoană repatriată în Germania de Vest. Dacă mai doriți alte informații puteți să mă contactați în condițiile descrise în ultimul comentariu, prin care v-am furnizat câteva informații. Părinții soției mele au cumpărat această casă de la statul Român cu suma de 94.500 de lei, plătiți la sfârșitul anului 1975, iar soția și regretata mea cumnată au moștenit-o, iar noi am modernizat casa și locuim în ea împreună cu copiii și nu avem a da socoteală nimănui despre această moștenire.
Cred că ne înțelegem.
Sugerați un mecanism arbitrar şi abuziv de înstrăinare-confiscare a unei proprietăți private la fel cum au făcut comuniştii.
Utilizarea discreționară a autorității şi puterii statale contra unor persoane.
Ce facem?
🙂
pentru gânditorul…
Sunteți bine intenționat, dar, ce vă faceți să credeți că, cineva, cândva, undeva, va încerca să folosească informațiile d-voastră de bun simț? Eu știu persoane, care au sacrificat ani buni din viață pentru a ține în picioare acele clădiri, amenințate cu dărâmarea, clădiri cărora li s-a pus foc, ca să nu mai vorbim că, gând rău li s-a pus și de curând… Întâmplător noi am făcut acolo tabere de creație, spre a nu le îngropa uitarea și, pentru a atrage atenția autorităților asupra simbolisticii lor identitare, covârșitoare pentru turismul din județ și împrejurimi. Nu mai enumăr aici alte demersuri, făcute în ultimii ani pentru înscrierea pavilioanelor în clasa B de Monumente regionale. Că, cineva tot trăgea de timp, ca și cum ar fi încercat să blocheze clasarea, ca să nu spunem mai multe, cum ar fi repetarea procedurii de clasare, de mai multe ori…Faptul că, la acest moment mai sunt în picioare și, sunt clasate, reprezintă o victorie a societății civile și a specialiștilor împotriva politrucilor de tot felul: mai noi și mai vechi, care, au lucrat la un ”proiect” de dispariție a clădirilor respective. Bine că nu au reușit și casele au rămas! Apreciem demersul d-voastră și bunele intenții, dar, repet, poate nu se dorește…De ce? Pentru următoarele motive: analfabeții culturali, incompetenții și suficienții nu vor aprecia și nu vor ține cont de informațiile care vin să le strice planurile!? Pentru că pot! Și pentru că planurile lor nu sunt pentru conservarea și păstrarea reperelor identitare ci pentru umplerea buzunarelor și a conturilor personale. Vreți detalii? Luați de aici!
http://ziarul-bn.ro/casa-scriitorilor-de-la-valea-vinului-salvata-prin-clasare
Domnului CC, cu mare plăcere, deoarece cunosc istoria sașilor din Dorolea și chiar am tradus din limba germană Monografia localității Dorolea, în care ați regăsi și istoria familiei Braedt, cunoscând toate amănuntele reale despre această familie de vază a localității, despre care chiar lucrez la o carte, pentru care am terminat cca jumătate, iar peste scurt timp, după terminarea documentării, voi căuta să termin și partea a doua și cartea, dar este scrisă în limba maghiară, limbă pe care presupun că nu o cunoașteți. Însă vă vor sta la dispoziție datele din Monografia localității Dorolea, după ce se va împlini promisiunea domnului director al Comitetului Județean pentru Cultură, care a spus că traducerea în limba română prezintă interes pentru cultura județului și că mă va anunța când să predau lucrarea pentru tipărire. Această promisiune a fost făcută în decembrie 2014, iar de atunci și până astăzi nu am mai fost contactat pentru lucrarea gata de tipărire. Mi-ați cerut niște informații și vă voi răspunde, chiar mai repede de 5 ani, dar pentru acest lucru trebuie să vă prezentați nu cu CC, ci cu numele adevărat, deoarece eu dispun de datele care vă interesează, dar vi le pot furniza numai în anumite condiții, pe care le stabilesc eu și nu dumneavoastră.
Felicitări pt pasiune..provocarea mea era un exercițiu mai degrabă intelectual.
Timp ,valori repere, context.
Distorsiune istorică a valorilor.
Familia Braedt sunt sigur că au ajuns cetățeni model în Germania actuală.
Puțin probabil că nu :).
4 nyelven beszélek.
Minden jòt kivanok!
🙂
pentru gânditorul…
https://www.timponline.ro/complexul-valea-vinului-monument-istoric-administrarea-vedea-alexandru-uiuiu/
…revin cu precizări: Sunt multe informații aproximative, contradictorii și inexacte referitoare la Casele Scriitorilor de la Valea Vinului, pe internet. Important este ca persoanele interesate să facă distincție între fake-uri și informația corectă. Știți cum se spune: adevărul este unul singur, minciunile mai multe…
Cu respect,
Florica Dura, scriitor, jurnalist și activist civic
Bună ziua doamna Florica Dura, în sfârșit am reușit să dau de dumneavoastră. Am încercat să iau legătura cu dumneavoastră în conexiune cu niște informații, despre care știam că nu corespund realității istorice, scrise într-un articol, care mi se pare apăruse în ziarul electronic Mesagerul.ro, care acum nu mai poate fi accesat. Din această cauză nu știu, nu-mi mai amintesc despre ce era vorba, dar doream să facem lumină asupra adevărului istoric furnizat în acel ziar. Am încercat să iau legătura cu dumneavoastră printr-o cunoștință comună cu prenumele Lia, care a tărăgănat să răspundă rugăminții mele, apoi după un timp destul de lung, mi-a furnizat o informație, care m-a determinat să nu vă deranjez, dar acum chiar dacă aș vrea să vă spun despre ce era vorba, dacă nu dau de articolul respectiv, efectiv nu știu despre ce a fost vorba. Poate dacă ați citit toate comentariile vă puteți da seama că, țin cu tot dinadinsul la adevărul istoric cert, argumentat prin izvoare credibile, la faptul că Istoria este o ȘTIINȚĂ exactă, deși nu este astfel catalogată, ci mai mult o poveste prin care poți manipula conștiința celor care învață sau studiază istoria. În al doilea rând, dacă lipsește obiectivitatea ea nu mai este ceea ce trebuie să fie. Eu n-am învățat istoria neamului meu, nici a naționalităților conlocuitoare, ci amestecată cu ”istoria adevărată” a României, aflând doar părerea istoricilor aserviți unei clase politice, care nu dorește să se cunoască adevărata istorie. Ceea ce m-a determinat să studiez istoria SAȘILOR TRANSILVĂNENI, subliniez acest nume, pentru că așa s-au autodenumit sașii, mai ales după formarea Universității Națiunii Sașilor Transilvăneni, și au ținut la această denumire cu dinții, unire a întregii națiuni înfăptuită și consfițită de către Mátyás Király (Matias Rex) unul dintre cel mai drept rege al Regatului Maghiar. După ce la vârsta de 7 ani am cunoscut sașii din Bistrița, la peste 3 ani, am fost uimit și apoi siderat și supărat că se făcea o propagandă împotriva unei naționalități conlocuitoare, acuzând-o colectiv de vina pentru participarea declanșării și ororilor săvârțite în timpul celui de Al II-lea Război Mondial, de la început am căpătat o rană în suflet, care m-a marcat pentru toată viața. Această rană va fi oarecum ” înfășată” în cartea la care lucrez ”Édes hazám a hét vár országa” (Patrie dulce, țara celor șapte cetăți), un roman istoric care aduce argumente împotriva modului în care a fost tratată această etnie. În al treilea rând, dar nu ultimul ca importanță, vreau să demonstrez că demersul meu nu se îndreaptă împotriva nimănui ci, dimpotriva spre iubirea aproapelui, deoarece suntem toți frați prin adopție de către Iisus Hristos și astfel, fii și moștenitori ai Bunului Dumnezeu. Dar pentru astăzi ajunge. Cu toată stima, vă urez o seară liniștită, iar când veți avea nevoie de câte ceva din cunoștințele mele vă stau la dispoziție cu tot dragul, iar de la Lia puteți să aflați cum se poate lua legătura cu mine.
Stimată doamnă, eu caut adevărul în lucrări istorice, documente din arhivă și rezultate ale cercetărilor arheologice, și nu pe internet!
Judetul nostru are atat de multi artisti de ce nu au pus mana de la mana si sa-si intretina cuibusorul de nebunii? Nu le mai ajung bani de dohan si vin de pe valea vinului?
Good point:)
Dar uite o remarcă subiectivă.
Fuseseşi în România.:) cândva.
Ce m-a frapat brutal diferențele de întreținere -amenajare între spațiile comune şi cele private.
Apartamente luxoase pe interior rivalizând Parisul iar casa scării arăta ca după Cernobâl.
Când toți stau cu mâna întinsă la mai marii zilei…
cc, ai o minte tare încâlcită, nu înțelegi nimic, dar vorbești bazaconii. Păstrează-ți ideile pentru unde fusesei înainte de a veni în România, bineînțeles dacă mai știi pe unde ai umblat.
Acu hotărâți-vă,
Comuniștii au confiscat sau naționalizat?
Nu de aia dar m-ați încâlcit și mai tare.
Iar un contract cu pistolul la tâmplă, bă îți dau pe casă atât dacă nu sfârșești la închisoare sau în sărăcie lucie e unul valabil?
Filozofic vorbind.
Sau apoi, proprietatea aia a fost oferită la licitație publică accesibilă tuturor, sau cunoscuților preamăritului partid pentru servicii și merite deosebite?
Mai sunt zeci de familii de romi și oameni din afara Bistriței prin centrul istoric deveniți milionari peste noapte probabil cu repartiție de la primărie, în casele foștilor sași, că nu…așa e viața generoasă cu unii…:)) alții sunt condamnați să reia de fiecare dată de la capăt.
pentru gânditorul:
este simplu să luați legătura cu mine. Nu știu cine este Lia, așa că nu am idee de ce a omis să vă dea coordonatele mele, dacă spune că mă cunoaște și le are… Mă găsiți pe ziarul-bn.ro.
Mai multe date despre Valea Vinului și construcțiile de acolo, cunoscute sub brandul Casa Scriitorilor găsiți în Cartea de la Valea Vinului, apărută la editura Junimea , Iași 2016, ediție coordonată de mine.
Am recitit în liniștea dimineții senine, toate comentariile dialogului dintre cc, Florica Dura și gânditorul de la Hamangia. Concluziile mele mă determină să cred că fiecare dintre interlocutori exprimă o opinie justă, la doamna Florica într-un mod voalat (din care inundă și o teamă, că a îndrăznit să devoaleze niște ”taine”, care ar putea să aibă repercusiuni), la cc o frustrare, o neputință de a schimba răul înspre binele societății, rău care a fost și încă mai acționează și în prezent, dar neputându-l exprima direct se încurcă în subterfugii, reproșuri care parcă se îndreaptă împotriva gânditorului, din al cărui demers n-a reușit să înțeleagă numai ceea ce nu-i este pe plac, pe când gânditorul merge direct la adevăr, deși nu pune chiar mură-n gură mijlocul prin care vrea să ajute. Printre altele, am aflat printre amintirile despre Mama și Tata, așa cum i-am numit pe socrii mei (și, cum am simțit și simt și acum, când le simt lipsa de ani de zile, contrar înțelegerii unora dintre contemporanii mei, că sentimentele exprimate prin aceste nume sunt contrare ”normalului”, adică felului în care înțeleg ei relațiile sociale) că, dumneaei a devenit o prietenă a familiei mele, a cunoscut casa de la #35, și a aflat câte ceva, împreună cu o altă doamnă arhitect, despre relațiile lor cu descendenții familiei Braedt, care au întemeiat această gospodărie (curte cu acareturile ei), care în decursul istoriei se numea Hof (curte), mai ales a unei familii de vază, care se distingea dintre celelalte prin educație, prin morală, pășnicie și da, prin cinstea de care se bucurau, îndeplinind funcții publice, de notari, primari și chiar ”administratori” ai treburilor Parohiei evanghelice, oferind sfaturi celor care aveau nevoie de ele, nesustrăgându-se de la nici o sarcină care le revenea în cadrul societății, doar că n-au vrut să-și lase feciorul de 16 ani, cum nu dorea nici el, să se ofere voluntar pentru a deveni carne de tun pentru realizarea ideilor tîmpite, idioate ale unuia dintre demenții acelor vremuri, care a fost Hitler cu clica lui. Pentru această nesupunere au suportat ”pedeapsa” unora (puțini) dintre consătenii lor, cauză care l-a marcat pe tatăl tânărului de 18 ani, care a trebuit, fără voia lui să plece pe front și să suporte timp de 7 ani, rigorile prizonieratului din Siberia, iar după întoarcere, alături de ai lui (sașii transilvăneni care au fost nevoiți să se întoarcă din refugiu) să sufere toate umilințele la care au fost supuși, numai pentru că făceau parte dint-o etnie dezavuată colectiv, până la momentul ajungerii în Germania de Vest, acum Germania Federală. Tata, un copil rămas orfan de mamă înainte de împlinirea vârstei de 3 ani, s-a împrietenit cu fiul cel tânăr, avea o soră mai mare cu doi ani) și cu toată familia acestuia care l-a ”adoptat” datorită caracterului său asemănător cu al fiului lor cel mic, și în timp scurt și-a însușit tot ce era bun în caracterul componenților familiei. Datorită ”cunoașterii” prietenului său, fiul cel mic i-a încredințat prietenului său grija și chiar soarta mamei și surorii sale înainte de plecarea pe front. Tânărul de 16 ani și-a îndeplinit sarcina primită cu vârf și îndesat, până la întoarcerea, din prizonierat, de acum încolo ”capul familiei”, omul matur care s-a întors acasă. Datorită acestui fapt, îndeplinit cu cinste de către mai tânărul rămas acasă, recunoștința întregii familii s-a revărsat asupra lui și familiei ce-i aparținea, din partea celor mai în vârstă până la moarte, iar din partea urmașului, feciorul surorii celei mari a familiei, până astăzi, familie către care sufletul meu radiază iubire poate mai mare ca spre un frate sau soră, sentimentul lor față de familia mea fiind reciprocă. Cred că ați primit răspunsuri la întrebările care v-au ”măcinat”, iar dacă Bunul Dumnezeu mă va ajuta veți putea afla mai multe, citind romanul istoric, pentru care am studiat Istoria Transilvaniei și ADEVĂRUL istoric. Vă doresc tot binele din lume!!!