Actualitate

Bărbat rănit după ce a fost atacat de un urs în afara localității Bichigiu

Joi după-amiază a fost solicitat sprijinul forțelor de intervenție pentru un bărbat rănit în urma unui atac de urs, în afara localității Bichigiu din comuna Telciu, într-o zonă greu accesibilă, aflată la aproximativ 1,5 km de cea mai apropiată cale de acces.

Bărbatul în vârstă de 73 de ani, care se afla cu animalele la pășunat, era conștient și cooperant, prezentând plagă la piciorul stâng și multiple plăgi la nivelul mâinilor, abdomenului și spatelui, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Echipajul de paramedici i-a acordat primul ajutor înainte de a fi transportat la spital.

La fața locului au fost trimise un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi și SVSU.

Din cauza semnalului foarte slab în zonă, comunicarea cu apelantul s-a realizat cu dificultate.

”La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus un bărbat în vârstă de 73 de ani atacat de urs, în stare stabilă, conștient și cooperant, prezentând multiple plăgi mușcate la cotul stâng, coapsa și genunchiul stâng, precum și în zona toracelui anterior și posterior. Pacientul a primit tratament și îngrijiri specifice la UPU-SMURD și a rămas internat la Secția Chirurgie generală, starea sa de sănătate fiind stabilă”, a precizat SCJU Bistrița.

Recent, mai exact în 8 mai, o femeie din Bichigiu și-a pierdut viața după ce a fost atacată de urs. Anul trecut au fost cinci cazuri de animale omorâte de urs pe raza comunei Telciu.

Anul acesta, prin lege, pentru județul Bistrița-Năsăud a fost aprobat spre recoltare un număr de 38 de urși. În 2025, în Bistrița-Năsăud a fost evaluat un număr de 1.004 exemplare de urs.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Etichete

13 comentarii

  • Trăiască Mucușor, cel încetișor la cap! Tocmai a întors legea care prevedea împușcarea mai multor urși, că cică sunt specie în pericol, nu avem decât vreo 15000 în toată țara.
    Oamenii nu sunt așa de importanți și chiar dacă-s mai puțini tot cu curul votează.

    48
    29
  • Așteptăm acum și analiza specialistului „cata”, să ne explice din nou cum un om de 72 de ani atacat de urs prin munți ar fi putut evita totul cu un spray de 300 de lei și puțină „educație”.
    Probabil urmează și comparația cu polița PAD, că aparent în România orice tragedie se rezolvă din comentarii de pe internet.

    24
    22
  • Câți oameni trebuie sa mai moara pana își fac treaba si autoritățile? Măcar sa spună ca suntem pe cont propriu si sa ne inarmam sa mergem la vânătoare de ursi…

    46
    7
    • Nu mai au mâncare în pădure,așa cum se duceau pe vremea lui ceașcă,duceau cu camioanele porumb,mere etc și nu aveau treabă cu locuitorii din satele de munte,acum cei din ocolul silvic se ocupă cu altceva

      9
      3
  • In telciu sateni s-au opus defrisarilor facute mai mult sau mai putin legal cu binecuvantarea primariei.
    Daca nu se defrisa masiv in Romania,numarul de ursi pe suprafata forestiera (mediul lor natural) ar fi iesit mult mai mic in toate statisticile,iar iesirile din arealul lor natural ar fi fost cu siguranta mai putine.
    In cazul de fata a fost vorba de o ursoaica cu pui care probabil s-a simtit amenintata de prezenta omului si l-a atacta.Evenimentul s-a petrecut in padure (nu in sat) ,cel atacat scapand fiinca i-a sunat telefonul.Probabil daca facea galagie ursoiaca se indeparta si drumurile nu li se intersectau.

    20
    18
  • Defrisati non stop, construiti parcari si palate in paduri, faceti concursuri cu ATV-uri si OF ROOUD-uri prin paduri.
    Numai asa o sa fiti vecini in scurt timp cu toate animalele padurilor nu numai cu ursii.
    Oare nu omul nesatul si prost este specia cea mai invaziva ?

    19
    14
    • Extraordinară descoperire: ursul mănâncă lemne. Probabil urmează să aflăm și că peștele respiră aer cu paiul. Unii vorbesc despre pădure de parcă ursul stă cu drujba în labă și plânge după bușteni, când de fapt animalul caută hrană, lastăriș și zone de tranziție unde apar fructe, vegetație și liniște. Dar na, e mai simplu să reduci ecologia unei specii la sloganuri de două propoziții decât să înțelegi cum funcționează un habitat real.

      16
      8
  • @ Tudor
    Waai, tu ești de la ecologiști și ești în temă cum funcționează habitatul. La atâta mașinărie tu cum crezi că reacționează animalele fiind în habitatul lor?
    Trebuie să te mai naști încă odată! 😉

    5
    5
    • @Brico: Cand o sa iti fie copiii in curte pe strada Lempes si tu de pe geam zaresti ursul in copac atunci cu siguranta o sa intelegi unde-i locul ursului si unde-i locul omului.

      9
      5
    • Vrem o tara ca afara, cand e vorba de justitie, sanatate, drepturile omului. Dar cand e vorba de ursi noi suntem cei mai destepti din lume, stim noi cum se face.
      Vezi Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca.

      9
      2
  • Am o intrebare, desi multi stim raspunsul.
    Oare toti cei care “tin cu ursul” sunt vegetarieni?
    Pe multi ii vedem prin restaurante, cu blidele pline de carnuri si mainile infipte in friptane sau mustacind de pofte la vederea berbecutilor la protap, a costitelor si ciolanelor la cuptor, molfaind micii cu mustar mai abitir decat Flamanzila. Viata ursilor conteaza, zic ei. Dar a mieilor, a pasarilor, a iepurilor si fazanilor, a purceilor sau a viteilor nu conteaza? Conteaza viata fiecarei vietati, dar conteaza si viata si siguranta omului. Cand se depasesc limitele, sunt necesare masuri si actiuni specifice legale.
    Realitatea nu poate fi ignorata.

    9
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.