Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 53 de ani din Bichigiu, comuna Telciu, a plecat în cursul zilei de ieri la o casă în câmp și nu a mai revenit la domiciliu.
În urma căutărilor, din nefericire, femeia a fost găsită decedată, cel mai probabil ca urmare a atacului unui animal sălbatic, în locul numit ”Valea Plopilor”, pe raza localității Bichigiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă.
Femeia plecase de acasă joi dimineaţă ca să hrănească animalele pe care familia le are într-o gospodăria izolată, în câmp, la margine de pădure. La un moment dat, rudele au vorbit cu femeia la telefon, însă după câteva ore aceasta nu a mai răspuns. Familia nu s-a alertat imediat, pentru că în zonă semnalul este slab şi oamenii s-au gândit că din acest motiv nu o mai pot contacta, dar când au văzut că femeia nu a revenit acasă peste noapte şi nici în cursul dimineţii de vineri, au alertat Poliţia.
Se pare că femeia a fost atacată de un urs. ”Un eveniment deosebit de grav pe raza comunei noastre, un atac de animal sălbatic, se bănuiește că este vorba de un urs. Este o întâmplare nefericită, cu care nu ne-am mai confruntat, femeia fiind ucisă, cel mai probabil, de un urs, care a omorât și o vacă aparținând aceleiași familii. S-a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență, am solicitat responsabilului de fond cinegetic să identifice, în măsura în care pot, animalul respectiv, și vom propune extragerea prin împușcare, dacă se confirmă această ipoteză, pentru că este un animal periculos”, a spus primarul comunei Telciu, Sever Mureșan.
Anul trecut au fost cinci cazuri de animale omorâte pe raza comunei, toate de urs. ”Suntem într-o zonă montană și se întâmplă și astfel de evenimente. Vom anunța populația să aibă grijă, având în vedere că multă lume merge la pădure, iese la plimbare, și e foarte periculos în momentul de față. Efectivele de urs au crescut foarte mult în ultima vreme și avem multe sesizări de la cetățeni. Trebuie să găsim soluții fiindcă viața omului este mai presus de orice”, a declarat primarul din Telciu.
Subprefectul Decsei Atilla a menționat: ”La Bichigiu, o femeie și-a pierdut viața în urma unui atac de urs. O tragedie care a șocat întreaga comunitate și arată încă o dată cât de gravă a devenit această problemă. Iar acesta nu este un caz izolat. În urmă cu doar câteva zile, în județul Harghita, un bărbat și-a pierdut și el viața în urma unui atac similar. Transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate și tuturor celor afectați de aceste tragedii. Nu mai putem ignora realitatea. Viața omului trebuie să fie prioritatea principală. Este nevoie urgentă de măsuri concrete: intervenție rapidă în cazul urșilor periculoși care se apropie de comunități, reducerea numărului exemplarelor care pun în pericol populația și modificarea legislației astfel încât autoritățile locale să poată acționa eficient înainte să se ajungă la tragedii. Protejarea faunei este importantă, însă siguranța cetățenilor trebuie să fie pe primul loc”.












Cu maxim 300 de lei se poate cumpăra un kit care conține spray anti urs + alarmă cu sunet de 110 decibeli.
Dar pentru unii care trăiesc în zone populate cu urși, cum e cazul de față, viața nu are atâta valoare.
La fel cum nu-și plătesc nici polița aia PAD de 20 de euro care le poate salva locuința în caz de calamități.
Asta de fapt e lipsa cruntă de educație, oamenii nu realizează că gesturi mici care costă puțin în raport cu posibilele tragedii trebuie făcute la timpul potrivit.
cata, teoria asta sună bine din spatele tastaturii, dar viața la munte nu e ca în oraș. Oamenii aceia merg zilnic la animale, la fân, prin pădure și pe dealuri de când se știu. Nu poți să transformi fiecare drum până la grajd într-o expediție militară cu spray, alarmă și panică permanentă.
Mulți dintre noi am crescut în zone unde te întâlneai cu ursul și își vedea de treaba lui, pentru că avea pădure și hrană. Problema de azi nu e doar lipsa de educație a oamenilor simpli, cum spuneți dumneavoastră. Problema e că s-a ajuns să coboare ursul tot mai des printre gospodării și sate.
E foarte ușor să judeci o femeie care mergea să hrănească animalele familiei după ce s-a întâmplat tragedia. Mai greu e să înțelegi cum trăiesc oamenii în zone izolate și ce înseamnă viața de zi cu zi acolo.
Puțin respect pentru omul care și-a pierdut viața ar fi mai important decât lecțiile date de pe internet.
Când știi că ursul ăla ti-a mai omorât si o vacă, e super smart ca să te duci cu mâna goală prin zona aia.
Nu te duce capul că ăla se întoarce întotdeauna acolo unde găsește hrană ușor de procurat, nu?
Si da, problema e că urșii s-au înmulțiț necontroloat, iar oamenii au mai și invadat habitatul lor prin defrișări masive.
Iar când te duci acuma pe dealuri e bine să te pregătești exact ca pentru o expediție militară dacă vrei să scapi cu zile.
Femeia e moartă cu zile – o parte și din vina ei, iar restul sunt acuma povești vânătorești.
Un ecologist membru de a lui Balan, care a facut o facultate de zootehnie la 40 de ani pe branza si miei si care se da drept mare specialist etolog a declarat ca e vina femeii moarte care si-a cautat vaca pe camp si ca ea e de vina ca a fost atacata de urs.
Astia a lui Balan toti cu burtile mari, toti sunt specialisti de birou.