Actualitate

Afaceri cu scop. Lecția integrității, învățată de antreprenorii din județ

(FOTO) Acuzați că sunt ”sfinți duminica, dar nu prea integri în timpul săptămânii”, oamenii de afaceri din Bistrița-Năsăud au aflat, vineri, de la Peter Briscoe, autorul cărții ”Afaceri cu măgari”, cum să-și privească munca dintr-o altă perspectivă. Seminarul ”Afaceri cu scop”, găzduit de saloanele Hotelului Metropolis, a fost organizat de Asociația APA Bistrița.

”Scopul Asociației APA este slujirea oamenilor, a afacerilor, a școlilor, a bisericilor și a altor organizații prin oferirea soluțiilor bazate pe Biblie în ceea ce privește administrarea banilor. Viziunea noastră este să vedem persoane care trăiesc după voia lui Dumnezeu și principiile financiare ale lui Dumnezeu în toate aspectele vieții de zi cu zi. Misiunea noastră este să îi ajutăm pe oameni să învețe și să aplice și să predea mai departe principiile financiare și de business ale lui Dumnezeu”, a spus Cristina Toadere, reprezentanta Asociației APA Bistrița, organizație ale cărei principii sunt: ”să-l cunoaștem pe Dumnezeu mai bine experimentându-L și pe măsură ce îl experimentăm să ne încredem în El, să ne eliberăm de îngrijorare, frică și stres, să contribuim la marea trimitere, prin hărnicie financiară”.

”Oricui i s-a dat mult i se va cere mult. Peter face o treabă grozavă utilizând metafora măgarului pentru a dezvălui secretele ascunse ale Bibliei pe care fiecare antreprenor trebui să le știe”, a spus Cristina Toadere.

Născut în Anglia, unde a studiat Chimia și Managementul, Peter Briscoe a lucrat mai întâi într-o companie multinațională cu sediul la Londra. S-a căsătorit cu o daneză în 1972 împreună cu care are trei fete. În 1974, compania i-a cerut să se mute în Olanda pentru a începe o afacere, iar până să aibă 30 de ani, a avut ambiția să devină președintele acelei organizații. În 1979, când soția lui era acasă cu trei copii mici, iar el cu afaceri în Europa, tensiunile în familie au crescut, ocazie cu care și-a dat seama că succesul în afaceri a venit cu un preț.

”Nu doar că aveam tensiuni acasă, în familie, sănătatea mea a luat-o în jos din cauza stresului, călătoream foarte mult, însăși relația mea cu Dumnezeu suferea. Eram creștin de la 16 ani, dar până la vârsta aceea nu învățasem cum să aplic principiile lui Dumnezeu la viața de zi cu zi. Eram genul de creștin care mă bucuram de Dumnezeu duminica, iar de luni până sâmbătă eram alt om. Aveam convingerea că modul în care se face business este mai important decât părerea lui Dumnezeu despre treaba asta. Totuși, în acea criză, am luat decizia că prețul e prea mare. Așa că, pentru câțiva ani, m-am retras pe o poziție mai mică într-o filială a companiei pentru a putea petrece mai mult timp cu familia și pentru a dezvolta relația cu Dumnezeu: să mă bucur de copii și să încerc să descopăr cum se aplică credința creștină la viața obișnuită de zi cu zi. În Olanda, am dat drumul unei organizații de oameni de afaceri care s-a dezvoltat și a deschis birouri în 30 de țări și ce făceam în acea organizație de oameni creștini era să înțelegem cum trebuie făcute afacerile prin perspectiva Scripturii. Am observat că Biblia ne descrie modalitățile lui Dumnezeu de lucru, cum pune El problema și cum anume noi, care ne declarăm urmași ai lui Dumnezeu, ar trebui să trăim în această viață”, a spus Peter Briscoe.

El a explicat de ce a folosit măgarul ca metaforă a scrierilor sale: ”În Vechiul Testament, măgarul reprezenta o măsură a bogăției, o proprietate valoroasă în afaceri și de care te foloseai în comerț. Măgarul îți poartă poverile, te duce unde vrei și este o metaforă pentru orice capital sau resursă la dispoziție”.

În prelegere, el a vorbit despre generarea bunăstării, scopul banilor, finanțarea afacerii, menținerea unei lichidități financiare personale, țeluri în management, principii biblice în vânzări și alte teme de interes.

6 comentarii

  • Daca ar fi Isus printre ei, si nu diavolul, le ar spune ca le mai lipseste un singur lucru: sa vinda tot ce au, sa dea la saraci si apoi sa si ia crucea in spate si sa l urmeze…. cred ca dintre toti ar ramane doar Isus cu Ioan Repede, iar Ionica, plin de fericire, ar sari in sus ca in sfarsit, dupa pazirea tututor legilor inca din tinerete, l a gasit pe Domnul Isus:))))))

  • John drag, am învățat că nu există concurență decât in mintea noastră. Am învățat să ne rugam pentru concurență si pentru clienti să oferim excelenta in tot ce facem. Să ne ingijim de clienti, să nu neglijăm familia. Păcat ca nu ai venit. Chiar a fost de folos. Am inteles că o sa fie pe site-ul asociatiei APA inregistrarea video. Spor și bucurie in tot ce faci!

  • So Mr Briscoe
    Destroying the natural forest of Rodna Park (an idea plan that is already planned in your beloved community where you are teaching and praising , your political representant mr Deneș already express his opinion under the pressure) is a good business, with a divine goal.
    Well, that is not a divine business, is a direct line with the human hell.
    The Death is the only destination in that direction.
    The Salvation and Resurrection is uncertain.
    Is your God, Jesus ..eco friendly with the human habitat?
    Religious propaganda is the worst thing can happen when people are already ignorant and they see just the money in the front of their eyes, and not the consequences, blinded by their monumental ignorance.

  • M-a bucurat mult citirea acestui articol, mai ales pentru faptul că cineva și-a luat sarcina să demonstreze că singurul adevăr rezultă din CUVÂNTUL lui DUMNEZEU, care exprimă voința Lui, prin care oferă singura posibilitate de rezolvare a oricăror probleme existente în societate, că această posibilitate este singura, care ne poate vindeca de orice ”boală”, deoarece o dovedește prin ”maxima” biblică ”Atât de mult iubește Dumnezeu Lumea (Omul), încât Și-A jertfit unicul FIU (pe Iisus Hristos), pentru ca cel ce crede în EL, să trăiască veșnic, iar ceilalți (necredincioșii) să meargă la pierzanie (să fie arși de focul veșnic al Șeolului/Iadului). L-A pus pe om în fața deciziei, dându-i dreptul la a alege liber, nu-l obligă să urmeze singura cale a MÂNTUIRIi, adică a VIEȚII VEȘNICE!!! Cine are urechi, să audă, iar cine nu vrea să audă (să învețe) își alege pieirea!!!

    • sa mergi la o conferinta de „cum sa reusesti in afaceri” si sa aflii ca crestinii sunt privilegiati !
      musulmanii sau hindusii nu reusesc in afaceri ca au lipsit de la aceste conferinte!!!
      ateii char nu au ce cauta in afaceri!!!
      astia nu au ce lucra!!!
      (domnilor afaceristi…va intreb doar atat…CE V-ATI FACE DACA NU AR FI PROSTI?)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.