În perioada 01.04.2019 – 01.05.2019 (premergătoare sărbătorilor pascale catolice, ortodoxe şi zilei de 1 Mai), inspectorii DSVSA fac controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agro-alimentare, abatoare şi, dacă va fi cazul, centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică, anunță DSVSA Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia controalelor oficiale vor fi verificate următoarele aspecte: Respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor; Comercializarea cărnii de miel; Comercializarea ouălor şi produselor din ouă destinate consumului uman; Comercializarea laptelui şi a produselor din lapte; Comercializarea peştelui şi a produselor de pescuit.
În această perioadă va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Consumatorii sunt rugați să sesizeze, la numerele de telefon 0733014054 şi 0263224974, orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
În trimestrul I 2019, inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud au efectuat controale pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor în: abatoare; unităţi de tranşare a cărnii; unităţi de procesare carne; unităţi colectare/procesare lapte; unităti de procesare peşte; unităţi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală; unităţi de morărit şi panificaţie; unităţi de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de pariserie/ cofetărie, pensiuni turistice, unităţi de tip supermarket/hipermarket, magazine alimentare); pieţe agroalimentare; exploataţii profesionale şi nonprofesionale de animale.
În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la: ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; comercializarea şi/sau depozitarea produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare; manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor; deţinerea de animale neidentificate; neanunţarea medicului veterinar de liberă practică şi a autorităţilor administraţiei publice locale a decesului unor animale pe care le deţin; înstrăinarea animalelor fără documentele cerute de legislaţia în vigoare; proprietarul animalelor nu a declarat, în scris, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie vânzare/cumpărare fără documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu, pentru animalele înregistrate în baza naţională de date informatice ca existente în exploataţie, dar care în realitate nu se mai află în exploataţie.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 190.800 lei, şi 10 avertismente, respectiv au fost confiscate 87,71 kg carne şi produse din carne, 47,4 kg peşte şi preparate din peşte, 1,05 kg produse lactate, 14,63 kg preparate culinare, 32 kg zahăr, 20,77 kg produse zaharoase şi de patiserie, 2,4 kg fructe şi 2,5 litri băuturi alcoolice.
Părerea mea este că principala sarcină a DSVSA este îndrumarea, adică educația populației și a întreprinzătorilor în cunoașterea prevederilor din domeniul siguranței alimentare și sănătății populației, și apoi controlul și aplicarea măsurilor punitive să se facă tot timpul anului, nu numai în câte o perioadă mai ”aglomerată” în care sunt mai dese încălcările prevederilor legislative, care sunt motivate prin graba pe care s-o efectueze pentru servirea clienților. Când am citit articolul, mi-am adus aminte de ”pățania” unui polițist, care a anunțat că urmează a se efectua niște controale în legătură cu pădurile pe Valea Rebrei, (așa a procedat și DSVSA B-N), iar acesta a fost judecat ulterior pentru devoalarea unor informații care nu erau destinate poblicității, tocmai pentru a surprinde ilegalitățile săvârșite. Îndrumarea și controlul constituie sarcinile, obligațiile DSV și Siguranței Alimentare pe tot timpul anului, nu numai în anumite perioade ale acestuia!!!