O parte din Piața Decebal va fi înschisă în curând, iar comercianții, persoane fizice și juridice, vor fi mutați în altă parte, anunță viceprimarul Gelu Muthi care susține că se caută cele mai bune soluții pentru ca vânzările acestora să nu fie afectate.
”După ce primim avizul Prefecturii pentru hotărârea Consiliului Local privind bugetul pe 2019, putem declanșa lucrările în Piața Decebal. Urmează să mutăm pe rând comercianții și producătorii. Vom începe, cred, cu partea din față unde sunt acum florile, partea de la stradă. Îi vom muta în Piața Independenței Nord. Nu facem rocada între cele două zone de vânzare. Adică societățile comerciale pleacă în partea de jos, se termină de reabilitat suprafața respectivă, după care ei revin și îi mutăm pe ceilalți. La mine au fost și reprezentanți ai celor două zone de vânzare, a societăților comerciale, respectiv a producătorilor agricoli. Au încercat să negocieze cu noi momentul începerii lucrărilor în sensul că, atunci când ei au produse pentru vânzare din producție proprie – cum ar fi acum ceapa, ridichile – să încercăm să începem cu ceilalți, adică cu firmele. Vom vedea. Ideea este că noi vrem să reabilităm Piața Decebal și să îi deranjăm cât mai puțin posibil, dar vom judeca la momentul potrivit”, a explicat viceprimarul Gelu Muthi.
Potrivit viceprimarului, firma care a câștigat licitația pentru Piața Decebal trebuie să se sincronizeze cu Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița fiindcă acolo trebuie făcută și refacerea îmbrăcăminții afaltice.
”În total, ar fi nevoie de trei luni pentru lucrările de la Piața Decebal. Eu aș vrea să ne încadrăm și să nu depășim acest interval pentru că, în condițiile în care depășim, îi deranjăm pe ei prea mult și o să piardă din vânzări, iar acest lucru nu ni-l dorim”, a spus Gelu Muthi.
Primăria Bistrița a prevăzut bani pentru refacerea învelitorii de la Piața Decebal și nu pentru o modernizare completă.
”O să lucrăm și la structura de rezistență în sensul că o vom curăța, o vom vopsi, lucrăm și la pereții exteriori, dar nu la toți. Înspre strada Cuza Vodă cu siguranță vom acționa la pereții exteriori, dar nu intervenim pe toată suprafața fiindcă asta ar însemna să contruim din nou toată Piața Decebal. În ce privește hala Decebal, acolo e o construcție veche, concepția anilor 70, cel mult 80. Cu siguranță nu se cadrează la ceea ce noi ne dorim să facem acolo. De multe ori, costurile de reabilitare a unei construcții vechi pentru a corespunde cerințelor actuale sunt mult prea mari”, a spus viceprimarul.
Gelu Muthi a anunțat că, în ceea ce privește piața de gros, s-a găsit o soluție pe care o va anunța însă la momentul potrivit.
”Vom primi în scurtă vreme o suprafață de teren și vom începe lucrările pentru piața de gros cam într-o lună, o lună și jumătate”, a spus el.
Modernizarea Pieţei DECEBAL se face cu mare întârziere; dar e bine că se începe şi acum. Iniţiativa nu trebuie să constituie un eveniment de promovare ale partidelor în alegerile din acest an! Este o necesitate firească în dezvoltarea serviciilor comerciale ale oraşului; ea necesita însă o schimbare radicală, nu de imagine, care să includă 1) mărirea ariei de comercializare şi 2) trasarea unor cai de acces mai logice pentru aprovizionare cu mijloace de transport, pentru expunerea produselor de către comercianţi şi pentru cumpărătorii de tot felul. Dacă tot se hotărăşte să se facă acest lucru, să se facă integral odată, fără etape nesfârşite sau incerte. Oamenii de afaceri din comerţ şi cumpărătorii trebuie să accepte această pauză de modernizare şi să se adapteze la condiţiile de tranziţie.
PS. Carte nouă cu citat: “O carte nu trebuie să-i placă editurii, criticilor şi, nici măcar, autorului. O carte trebuie să le placă cititorilor, pentru că, în definitiv, pentru ei a fost scrisă.” – Liviu IANCU, jurnalist; cartea: Xannas: Roman/IANCU, Liviu. – Bucureşti: Editura TREI, 2019.
Sănătate tuturor! La bună vedere!
Parcă era vorba că face piață cu etaj, să-i mute aici pe cei din piața de la ruși. Oricum, pregătiți-vă pt 5 ani de șantier nesfârșit. 3 luni abia ajung să instaleze pancarta de șantier.
Jumătăti de măsură. După ce Cretu a promis bistritenilor inca din 2012 modernizarea pietei Decebal , lucrurile nu s-au schimbat, iar acum se incearcă un fel de cârpeală. Cam tot atunci, a avut loc desfiinţarea târgului de la Viisoara, de catre acelasi Cretu care l-a transformat intr-un fel de zonă de agrement, ce stă mai mult goală decât utilizată . Aceasta s-a dovedit a fi o mare prostie si un motiv de indignare a oamenilor care s-au plâns că nu mai au unde să-şi vândă produsele şi nici de unde cumpăra cereale. De aceea, la Viişoara ar trebui procedat la înfiinţarea unei pieţe agroindustriale moderne , dupa modelul Centrului Agro Transilvania Cluj din Dezmir.
Vezi: https://www.timponline.ro/vezi-cum-va-arata-piata-decebal-dupa-modernizare/
Deci din 2012 nu s-au mișcat absolut nimic. La fel va fi și acum. Hârtia suportă orice fel de desene.
Zen, cea mai buna varianta ar fi sa ii mute in Padure. Undeva intre Sintereag si Blajeni. E un drum de pamant si padure cat vezi cu ochii. Asa s-ar salva traficul de pe centura.
O carpeala de doi bani. Declaratii de campanie electorala.