Vremea livezilor de meri, peri și pruni din zona noastră pare că a apus. Tot mai mulți fermieri care au întocmit proiecte de înființare a unor livezi noi se orientează spre alte specii cum ar fi nucul, alunul sau afinul, culturi care nu necesită o tehnologie specială, toată tehnologia e relativ simplă și e mai puțin de lucru.
”Au fost depuse 53 de proiecte din toată țara care au trecut prin mâna cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița și au fost discutate în Consiliul de Administrație. Au fost avizate în vederea participării la Submăsura 4.1.a pentru competiție și finanțare. Majoritatea proiectelor vizează înființarea de livezi în sistem ecologic. Noi nu ne putem opune. În ultima vreme, toată lumea a lăcomit să ia 5 puncte în plus pentru că așa era ghidul. Numai că e riscul foarte mare. Producția în sistem ecologic trebuie făcută cu mare atenție. Ești certificat, apoi monitorizat și eu nu vreau să spun mai multe. A mai fost un curent acum 5-6 ani că Bistrița-Năsăud era pe primul loc la agricultură ecologică. A fost așa, un foc de paie”, a spus Ioan Platon, directorul Stațiunii de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița.
Dacă în urmă cu mai mulți ani mărul era specia care ocupa locul principal în cadrul înființărilor de plantații pomicole, în ultima perioadă nuciferele au luat un avânt mare, în speță alunul, nucul și arbuștii fructiferi.
”Afinul este o cultură la care eu țin foarte mult, dar ea trebuie să aibă niște condiții propice pentru a fi înființată, adică solul să aibă PH-ul accid că altfel nu se dezvoltă plantele. În Maramureș și Sălaj am avizat multe proiecte de înființare de plantații de afin, foarte moderne. La noi în județ la Blăjeni avem pe cineva care a înființat cultură de afin, dar cu fonduri proprii. Eu am spus că în zona premontană de la noi se poate întinde cultura afinului pentru că acolo întrunim condițiile favorabile. Arbuștii fructiferi vor avea viitor. Suprafața la nivel național este foarte mică”, a adăugat Ioan Platon.
Potrivit acestuia, alți fermieri vor să facă plantații de nuci și aluni: ”În cazul acestora, perioada de păstrare a fructelor e mai mare. Nu se strică. Și dăunătorii sunt mai puțin. Am avizat și plantații de cătină, cireș, gutui, păr, cais. Suprafețele oscilează de la 2 hectare până la 31 de hectare unde se dorește înființarea unei plantații de nuci”.
Deși pe vremuri era o tradiție în cultivarea coacăzului negru, vinul de coacăz negru fiind recomandat și în oncologie, acum nici măcar Stațiunea Pomicolă nu îl mai face din cauza crizei de forță de muncă.
Inginerul Mihai Bilegan a oferit consultanță pentru 40 de proiecte a declarat că fermierii au mizat mai mult pe plantații de alun, nuc, cireș și apoi măr, prun.
”Cei care depun un efort deosebit la implementarea proiectelor vor avea succes. Am un proiect la Ilva Mică de alun, în condiții dificile de teren, dar a ieșit o plantație formidabilă. În toamnă s-a plantat, iar producția va fi peste patru ani. Eu am observat că cei care nu sunt de specialitate s-au orientat spre culturi care nu necesită o tehnologie specială. La alun și la nuc toată tehnologia e relativ simplă și e mai puțin de lucru. Se poate mecaniza foarte mult. Normal o înierbezi toată, faci niște cosiri manuale, trei-patru, și recoltarea se poate face la fel mecanizat. Sunt niște perii speciale care adună alunele și apoi un aspirator pe spate care le culege și le deșartă în container sau în saci”, a spus Mihai Bilegan.
Firma Ferrero a anunțat că va prelua toată producția de alune din România pentru a fi utilizată la fabricarea ciocolatei, așa că nu va fi o problemă din acest punct de vedere.
În condițiile în care peste 70% din livezile României sunt epuizate, perioada lor de exploatare fiind terminată, acestea trebuie înlocuite.
”Acest proces necesită bani fiindcă și pomicultura a evoluat atât sub aspectul legat de cultivare, sistemul cu număr ridicat de pomi la hectar, cu productivitate mare, cu costuri mai mari la hectar, cu sisteme de irigare prin picurare și multe altele. Finanțarea pentru aceste proiecte e diferită în funcție de specie”, a explicat Ioan Platon.
Stațiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița a depus la rândul ei un proiect pentru înființarea de livezile 11 ha.
”Noi am ales soiuri cu rezistență la boli, în special la rapăn. În proiectul nostru am inclus și o linie de procesare a fructelor, adică un centru de producție a sucului și un centru pentru uscarea merelor. Sunt căutate merele uscate în industria de cofetărie. E vorba de mere din anumite soiuri. E un mod de a conserva merele și sunt altă formă”, a mai spus Ioan Platon.
Potrivit AFIR, prin Submăsura 4.1.a intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Sumele care pot fi accesate oscilează între 100.000 de euro și 1.050.000 de euro pentru investiţiile care conduc la un lanț alimentar integrat.
Situația nu e chiar asa. Se plantează in continuare mar, prun , cires ,adevarat pe suprafețe mici ( 0,5 – 2 h).
Investițiile respective se fac din bani personali din cauza condițiilor impuse de măsura 4.1
Obligația de a avea trei angajati ( de unde , cand esti la început ?), costurile cu proiectul , proiect plantare, studiul de sol , autorizații , care aproape mănâncă ajutorul de 50 % . Decontarea se face doar pentru gard standard ( in zonele cu mistreți trebuie un gard special , aceasta cheltuiala in plus nu se decontează), suprafața plantata trebuie sa fie minim 2 h ( in functie de specie poate fi mai mare) birocrație …
Micul pomicultor nu are nicio șansa de acces la fonduri , ori tocmai acest segment ar trebui sprijinit mai tare .
Ardealul fara pruni , n-ar mai fi Ardeal !
Or be jinars de alune si or sari a paguba ca VEVERITELE din parcul lu Cretu.
Asa va fi si acum… doar foc de paie. Toata lumea pune alun iar alunele stau pe raft.
Monoculturile, urmărirea planificată de a cultiva doar câteva tipuri de culturi a dus la distrugerea mediului (exemplu orezăriile), dar și la dependența față de fenomenele meteorologice, mai ales că se utilizează soiuri nou obținute, unele neadaptate la anumite zone cu climă și sol diferit de locul de aclimatizare în care s-au obținut. Nu zic că m-aș pricepe la pomicultură, dar am trăit destul de mult în zona din imediata apropiere a Munților Călimani și ai Bârgăului, unde am avut posibilitatea de a face constatări pe termen lung asupra livezilor de meri, peri , pruni și alte sâmburoase, precum și a nucilor. Locuitorii din zonă, unde găseau un lăstar de astfel de pomi ori le plantau în livada proprie și apoi îi altoiau, ori îi altoiau direct în pășunea sau liziera pădurii, și asigurau astfel fructele necesare animalelor sălbatice când se pregăteau pentru iernare și livezile din localitate de atacul acestora. S-a constatat că pomii astfel obținuți erau mult mai rezistenți în timp și nu aveau nevoie de stropiri. Am trei peri, un măr și un vișin de peste 100 de ani în gospodărie. Bineînțeles că s-au mai schimbat condițiile de climă, au apărut anumiți dăunători noi, nu și dăunătorii lor naturali, dar consider că marea problemă este obținerea unor soiuri adaptabile la condițiile specifice pedo-climatice ale subzonelor teritoriului județului. Am zis de monocultură în sensul că suferința pierderii unei singure culturi este mai ”mare”, dacât atunci când pierderea este acoperită, chiar și parțial de producția obținută de la celelalte livezi. Când faci o investiție trebuie să se facă și o analiză serioasă, alegând o variantă cu cele mai mici riscuri!!!