În fiecare zi, de la capăt

Cu toţii avem momente grele în viaţă. Nu ne ajung banii, nu avem job-urile la care visăm, nu suntem suficient de apreciaţi, nu avem casa potrivită, poate nici maşina. Sunt multiple situaţii cu „nu” în faţă. Cu toate acestea, cei mai mulţi avem suficiente lucruri ca să trăim decent, poate mult prea multe. Dar nu lucrurile sunt cele care fac diferenţa între noi şi cei care nu le au, ci altceva, mult mai subtil şi mult mai greu de depistat la prima vedere: felul în care ne raportăm la ele.

Marian Ganea din Coşbuc are o biată căsuţă pe un deal, fără lucruri preţioase în ea, iar acum fără nicio femeie care să le pună în ordine, să le cureţe sau să le lustruiască. Are în schimb şapte perechi de ochişori care umplu cele două camere mici în orice unghi te-ai uita.

Mi-a spus că, în primele zile după ce mama lor s-a mutat în cer, copiii au stat la rude. Au fost cele mai grele zile din viaţa lui. A stat singur şi a rememorat aceeaşi scenă a accidentului şi numai Dumnezeu l-a ferit de capcana pierderii minţii. Abia după ce copiii au venit acasă, i-a venit inima la loc. Se uită la ei şi o vede pe soţia lui multiplicată cu şapte. Fiecare copil are o parte din trăsăturile ei ceea ce lui îi dă porţia necesară de putere să meargă mai departe.

Cât de mult a putut şi poate suferi acest om! Nici nu vă puteţi imagina. De fiecare dată când aminteşte de soţia lui spune numai lucruri frumoase, că era perfectă, că nu a greşit niciodată, că nu avut nimic să-i reproşeze cât timp au trăit împreună, că era o soţie devotată şi iubitoare, o gospodină minunată. Credeţi că nu au avut niciodată conflicte? Că nu s-au supărat unii pe alţii? Dacă nu din cauza lor, cu siguranţă că vreunul dintre copii i-au făcut să se certe. Nimic din toate acestea nu au depăşit momentul, clipa în care s-au petrecut. Nu au lăsat noaptea să se aştearnă peste micile sau marile supărări ale zilei, dovadă că el, acum, vorbeşte atât de frumos despre mama celor şapte copii şi înţelege să respecte cu orice preţ dorinţa ei cea mai mare, aceea de a nu-i despărţi niciodată, de a nu-i obliga să trăiască vieţi diferite, de a nu lăsa invidia să se strecoare între ei.  Cu orice preţ!

Sunt efectiv copleşită în faţa caracterului acestui om şi îl respect pentru puterea lui extraordinară de a crede în Dumnezeu, putere pe care alţii nici măcar nu au căutat-o, preferând să-şi ia zilele în cel mai laş mod posibil. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de rătăcirea minţii. Şi fac acum o paranteză şi să vă rog să nu mai spuneţi niciodată „i-a luat Dumnezeu minţile” fiindcă e o mare minciună. Dumnezeu nu ia nimic, El dă. Noi suntem cei care nu vrem să primim ce ne dă bazându-ne pe noi înşine. Altcineva ne ia minţile după ce îi deschidem larg uşa vieţii noastre şi-i spunem: „vreau o soluţie rapidă fiindcă sunt disperat”. Iar acel altcineva ne arată ştreangul sau cutia cu medicamente. Credeţi că Marian Ganea nu are nevoie de o soluţie rapidă? Diferenţa între el şi cei care o acceptă este că el ştie că în fiecare zi va găsi una. El rosteşte „Tatăl nostru” şi se opreşte asupra acestei părţi a rugăciunii: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Astăzi, nu pentru totdeauna fiindcă ştie că, în fiecare zi, din nou şi din nou, Dumnezeu va şti că există un astăzi şi i-o va da lui şi copilaşilor.

Niciunul dintre noi nu ştim dacă va mai exista „mâine”. Şi pentru că nu ştim, vă îndemn să meditaţi la următorul verset: „Dumnezeu Însuşi ne-a făcut ceea ce suntem, ne-a dat vieţi noi din Hristos Isus, şi, cu multe veacuri în urmă, El a planificat că noi trebuie să ne trăim aceste vieţi ajutându-i pe alţii” (Efeseni 2:10).

Nu am fost creaţi să mâncăm, să bem, să stăm în case luxoase, să conducem maşini scumpe şi să respirăm degeaba aerul de pe pământ. Aşa cum înţelept scrie Rick Warren în „Viaţa condusă de scopuri”, am fost creaţi să ne aducem contribuţia la viaţa de pe pământ, nu doar să luăm din ea.

Cristiana Sabău