Ca una care am predat câțiva ani într-un liceu din Bistrița și am trăit diverse experiențe cu directorii, cred că sunt îndreptățită să spun că trebuie schimbați periodic, dacă nu atunci când li se termină mandatele, măcar o dată cu guvernarea. Ce voi relata sunt experiențe pur personale din anii 1996-2000 când am ajuns, în […]
Analiză multă, fapte zero
În timp ce administrațiile liberale care s-au instalat la cârma unor orașe conduse ani la rândul de social-democrați s-au apucat de treabă în adevăratul sens al cuvântului, la Bistrița nu simțim nici măcar mirosul schimbării mult așteptate de toți cei care au dat un vot de încredere partidelor de dreapta. Ce se întâmplă acum în […]
Auditul meu gratuit
Primăria Bistrița se pregătește, prin votul majorității de Dreapta din Consiliul Local, să aloce 80.000 de lei adică 800 de milioane de lei vechi, pentru ca să afle, printre altele, cine nu își face treaba din administrația locală, ca și cum acesta ar fi un secret adânc ascuns și e nevoie cel puțin de o […]
Cazul mortului din Năsăud naște monștri
Să nu vă mai mirați niciodată că ajung să ne conducă politicienii care mint cel mai mult. Există o majoritate covârșitoare în jurul nostru care iubește minciuna și nu poate accepta sub nicio formă adevărul. Am văzut oameni care, pentru o minciună și like-urile aferente de pe Facebook, și-ar pune cariera în pericol. Chiar ieri […]
Nu vă bateți joc de voturile oamenilor, combinatorilor!
Alegerile locale s-au încheiat, dar scârboasa combinatorică electorală este abia la început. Așa se face că degeaba ați ales dumneavoastră pe cine ați vrea să vă reprezinte în Consiliul Local sau cel Județean, că vine pe turnantă cel de pe locul trei – pe care nu l-ați ales – și vrea să ia ce nu […]
Câștigătorilor, deșteptarea!
Bună dimineața, câștigătorilor de alegeri! V-a trecut euforia din prima zi? Perfect! Să deschidem ochii și să vedem ce aveți de condus. Sunt mormane de probleme nerezolvate. Fiecare și le cunoaște pe ale lui din zonă și ar fi bine să găsiți o cale simplă să le aflați. Nu trebuie să veniți să ne sunați […]
Tinerii din careu care tânjesc după șnur și medalie
Povestea asta cu tinerii promovați cu sutele în politică, adunați în careu, îmbrăcați la fel, îmi aduce aminte de comuniștii care ne făceau pionieri și ne promiteau că vom fi comandanți. Sufeream ca proștii că aveam doar șnur roșu și eram doar șefi peste o grupă, doar galben și ne dădeau în grijă un detașament, […]
Partidul te angajează
În opinia mea, cel mai mare rău pe care partidele politice l-au făcut acestei țări – dincolo de toate pe care le cunoaștem – este că au încurajat nemunca plătită cu mulți bani publici. Tineri, aflați la început de drum în viață, în loc să se angajeze în companii sau să-și deschidă o mică afacere […]
Campania în care știm mai multe și suntem mai buni
Campania electorală – care nu se termină niciodată de altfel – a intrat în viteză acum că se știe că alegerile locale din septembrie vor avea loc. La trei decenii de la Revoluție, partidele mai mari sau mai mici pare că au înțeles că fragmentarea votului nu le face servicii nici lor, nici societății, așa […]
Lecțiile pandemiei. Ce putem face
Mi-am cumpărat câteva lucruri dintr-un magazin nu neapărat pentru că aveam nevoie de ele chiar acum, ci pentru că am simțit nevoia să o încurajez cumva pe doamna care îl deține. Mi s-a părut destul de afectată de situația actuală și oarecum decisă ca, în viitor, să-și închidă definitiv afacerea din teama că oamenii nu […]