Politică

Ungur: Ce s-a întâmplat în CL a fost o mârşăvie

Lucian Adrian Ungur a declarat după ce a fost înlăturat din funcţia de consilier municipal că tot ce s-a întâmplat în Consiliul Local Bistriţa a fost o mârşăvie, întrucât nu s-au respectat căile legale de excludere a sa şi a lui Dănuţ Oltean din PP-DD.

„Atât eu, cât şi domnul Dănuţ Oltean, care a muncit enorm pentru partid în ultimii doi ani, am fost daţi afară din PP-DD fără să ni se aducă la cunoştinţă acest lucru în scris. Şi unui condamnat, înainte să fie trimis în penitenciar, i se aduce la cunoştinţă pentru ce a fost condamnat. Noi am fost excluşi din partid printr-o decizie a conducerii interimare judeţene, semnată de domnul Haţeganu, şi nu ştim de ce suntem acuzaţi. Am întrebat la Bucureşti şi ni s-a spus că putem face contestaţie în termen de cinci zile, dar nu am primit nicio hârtie, niciun un document pe care să îl putem contesta. A fost o mârşăvie ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Lucian Adrian Ungur.

Fostul candidat la funcţia de primar al Bistriţei din partea PP-DD, Lucian Adrian Ungur, a spus că nu şi-a putut imagina niciodată la ce se va ajunge.

„Puteam candida ca independent, dar am zis să fac parte dintr-un partid. Nu mi-am putut imagina niciodată de ce sunt în stare unii oameni ca să îşi atingă interesele. Nici nu vă puteţi da seama. Dacă ei au considerat că îi încurc, puteau să nu mă primească în PP-DD. M-au primit, m-au invitat să candidez în numele lor la Primăria Bistriţa ca să se ajungă unde s-a ajuns”, a spus Ungur.

Omul de afaceri a declarat că îi pare rău că nu mai este consilier local.

„Eu am candidat de primar, asta voiam să ajung, nu consilier. Mai rău îmi pare de domnul Oltean, care a muncit pe brânci timp de doi ani pentru partid. A investit bani, timp, energie şi a fost înlăturat mişeleşte”, a spus Ungur.

Deocamdată, el nu a depus nicio contestaţie fiindcă nu a primit motivarea deciziilor luate în cazul său, dar atunci când o va primi, va face contestaţie direct la Bucureşti.

Cristiana Sabău

6 comentarii

  • E foarte normal ce s-a intamplat azi (nu si ce s-a intamplat cu reprezentantii PPDD in Consiliul Judetean). Nu intotdeauna conteaza doar banii, faptul ca „am investit bani”-asta e argumentul pe care-l aduce mereu in discutie „Primar Ungur Lucian Adrian”. Uneori mai conteaza si masura, cultura si mai ales bunul simt.

  • dl. Ungur ….intr-un comentariu din acest ziar v-am spus ceva in legatura cu dvs, cu partidul PP-DD ……si constat ca nu m-am inselat. imi pare rau ptr. dva. sincer . nu meritati asta . dar …….cind 2-3 [sau zece ] iti spun ca gresesti, atunci gresesti. o sa va fie o lectie pe viitor. o lectie adevarata , pe viu si platita cu bani. asta e !!!

  • Votul cetăţeanului nu are nici o greutate. Partidul, sau mai bine şeful acestuia, decide când schimbă viceprimarul, când anunţă o candidatură secretă, când consilieri devin trădători şi trebuie excluşi. Şi la alte partide zis istorice s-au petrecut cazuri asemănătoare, de ce la mai noi veniţi în politică ar fi altfel.

    • ati vazut dl . Safriuc …….si cind strigam aici si in alte parti ca votul este inutil , ca nu conteaza cine voteaza, ……….. imi pare bine ca vorbele mele se adeveresc. tarziu , dar mai bine ca acum . nu mai mergeti la vot.

  • acu 2 luni Ungur declara ca dezminte orce zvon cum ca el ar trebui sa fie candidatul PP-DD la prmarie….un mascarici!!! ce e asa de greu de inteles???omu e un loser…punct

    • tu chiar ai crezut tot ce spunea dl. Ungur ????? imi pare rau dar………….eu dupa miros cunosc o floare , si omul dupa ce spune !!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.