Amatorii de adrenalină și-au dat întâlnire sâmbătă la Târlișua unde are loc un concurs de off-road pentru motociclete, quad-uri, ATV-uri și mașini 4×4. Nelu Șomodean, pilot de rally-raid și un promotor al sporturilor pe patru roți în Bistrița-Năsăud, atrage însă atenția că, în curând, off-road-ul pe oriunde va deveni istorie și în România.
”Eu mă ocup doar de traseu la Târlișua, l-am făcut anul acesta mult mai ușor ca să termine toată lumea. Anul trecut, traseul era mult mai greu și s-au stricat multe mașini. E mai bine ca bătaia să fie la timpi, nu pe traseu. Unora li se mai rupe câte o roată, te chinui, trebuie să îl scoți, pierzi timp. Traseul de aici se pretează la orice tip de quad, motocicletă sau mașină. Bătaia pentru locurile 1,2 și 3 va fi pe traseu. Cine nu rupe benzi și nu doboară țăruși nu primește penalizări chiar dacă merge mai încet. Din câte știu sunt anunțate până acum vreo 10 quad-uri, 10 ATV-uri, motociclete încă nu avem. La mașini, avem din Bistrița, din Maramureș, din Negrești Oaș. Ce ne dezavantajează este că sunt foarte multe nunți și sâmbăta lumea merge la nuntă”, a spus Nelu Șomodean.
Întrebat cum au evoluat lucrurile în off-road, Nelu Șomodean a răspuns: ”O perioadă lucrurile au mers înspre bine, au fost mai puține motociclete și mașini, mai puține probleme pentru Romsilva, pentru agricultori. Acum s-au înmulțit și avem o mare problemă”.
”Toată lumea are mașini, are bani. Nu îi mai interesează ce distrug și încet, încet, se va închide acest sport în toată țara. Vom ajunge ca și în alte țări unde este o pistă, te duci, te antrenezi, plătești o taxă și aia e pentru că nu suntem civilizați. Asta e și părerea mea. Se vede că s-au distrus multe. Eu am fost în Munții Rodnei cu mașina, nu am distrus nimic, m-am dus pe drumurile pe care mergeau tractoarele, pe care mergeau mașinile la stână după brânză. Ei, acum s-au închis pentru noi pentru că s-au distrus. Fiecare a luat-o în stânga, în dreapta, și-a bătut joc. Ne merităm soarta dacă nu știm respecta natura.
Cei care vor să practice acest sport trebuie mai întâi să se înscrie la un club sportiv care este afiliat la o federație. De exemplu, cluburile care sunt afiliate la federațiile auto sau moto au acces în zonele administrate de Romsilva, evident cu aprobarea Regiei Naționale a Pădurilor. Se face un tabel cu toți motociliștii, quad-uri, ATV-uri care se antrenează pentru competiții sau campionat național. Va avea fiecare un număr, va apărea pe un tabel vizat de fiecare direcție silvică fiindcă e protocol între minister și federație. Cei care sunt înscriși vor avea acces, ceilalți sunt în ilegalitate. Vor plăti amenzi, vor avea probleme. Nouă ne dă voie Romsilva, dar noi marcăm un traseu de pe care nu ieșim. Și atunci noi nu le stricăm nimic, nici ei nu au treabă cu noi. Am căzut momentan la pace cu ei, dar încă mai avem mulți care distrug fără să țină cont de nimic. În câțiva ani se termină. Terenurile sunt private, drumurile încep să se privatizeze, direcțiile silvice au pădurari care pun bariere. Dacă rupi o barieră, trebuie să o plătești. Acum sunt și camere video în pădure, peste tot. Eu zic că, în câțiva ani, dacă vom continua să distrugem, vom păți ca celelalte țări. Dacă ne cumințim și mergem doar pe drumuri și nu intrăm în pădure, mai avem șanse să se prelungească timpul ăsta, să ne mai putem distra”, a mai spus Nelu Șomodean.
Dezamăgit de atitudinea autorităților de la noi, Nelu Șomodean spune că anul acesta va organiza trei competiții de campionat național de rally-raid în sudul țării dintre care, în județul Constanța, va fi ”cea mai frumoasă din România”.
”Va fi un concurs în Dobrogea cu foarte mulți bani. În sudul țării, CJ-urile, primăriile, toți țin la sportul ăsta. La noi în Ardeal, nu. La noi, dacă dai din urechi ești bun, dacă nu dai, ești vai de capul tău. Așa că eu fac trei competiții de campionat național în sudul țării. De ce le fac acolo din moment ce mă costă să stau la pensiuni, să fac trasee de 500 de km? Pentru că mi-e mai ușor decât să plec aici capul ca o slugă pentru trei semnături. Acolo se întânesc oamenii, de la Poliția Locală, Jandarmerie, ISU, toată lumea se pune la o masă, le explici traseul, oamenii îți trimit mașini, echipaje, îți dau voie să iei startul din centru, însoțesc coloana, pe când la noi te rogi să treci pe un drum. Aici, la Bistrița mai ales, te rogi de te plictisești și eu m-am plictisit să mă rog.
Are dreptate Mihai Ban. S-a cam terminat la noi de făcut raliuri. Îți trebuie macadam, 300-400-500 de km. Noi nu mai avem. Totul e asfaltat ceea ce e foarte bine. S-ar găsi și pe lângă asfalt să mergi cu mașina și cu motocicleta, dar trebuie să pleci capul mult de tot. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar așa e. La Târlișua, s-au ocupat cei de la primărie. Terenul e unul privat. Toată lumea a colaborat. La fel a fost și la Spermezeu. Am o invitație să fac un concurs și la Sângeorz-Băi. Vreau să mai fac unul și la Budac. Nu știu dacă reușesc anul acesta, dar anul viitor vor fi cel puțin șase concursuri de off-road în Bistrița-Năsăud pentru că la acest gen de concurs ai nevoie de 3-5, maxim 10 km. Nu e rally-raid. Pentru ce facem noi e ok. Orice primărie în județul acesta de la țară e foarte deschisă pentru acest sport. Te ajută cu buldoexcavator, te ajută cu lemni, cu de toate. Sunt bucuroși că faci ceva. În municipiul Bistrița nu sunt bucuroși să faci nimic”, a spus el.
Iată ce alte evenimente mai au loc la Târlișua:
Am fost in Rodnei cu masina si m-am ingrozit.
In gol aplin nu mai stiai care e drumul, atatea variante erau pe langa el.
Eu am fost cu sotia si copii, dar la plecare i-am promis atat ei, cat si mie ca e ultima data cand mai calc cu masina in Muntii Rodnei. Acum le dau dreptate administratorilor de la Parcul National Muntii Rodnei ca au restrictionat accesul auto/moto. M-am ingrozit la ce am vazut acolo, este barbarie curata. Daca ar fi dupa mine, nu asi mai da acces nici macar pe jos (am adunat aproape un sac de doze de bere aruncate aiurea), nu cred ca suntem suficient de civilizati.
Din pacate, suntem toti judecati la pachet, atat offroaderii cat si overlanderii.
Cred ca e prea tarziu deja pentru a mai putea opri interzicerea accesului in padure cu masinile. Este ceea ce meritam. Cati dintre offroaderi au participat macar la o actiune de ecologizare, cati au fost la plantat, asta ca sa nu mai intreb cati aduna gunoaiele pe care le gasesc pe traseu din proprie initiativa…
1.”Nelu Șomodean, pilot de rally-raid și un promotor al sporturilor pe patru roți” – in poza din articol la volan fara centura de siguranta… Aici se pot da multe „explicatii”, dar e simplu: (poate aveti si voi raspunsul…)
2. Imi pare rau de animalele din natura care sunt deranjati.
Fotografia este făcută în parcare, unde am stat de vorbă.
acesti nebuni care consuma adrenalina in loc de pita trebuie opriti repede pana mai avem animale salbatice in paduri. larma si distrugerile in teren sunt incomensurabile.