Social

Colibița, între cer, pământ și apă. Spectacol de culori tomnatice (FOTO)

Stațiunea Colibița a fost luată cu asalt la sfârșit de săptămână de numeroși turiști care au ținut neapărat să se bucure de spectacolul de culori pe care îl oferă cerul, muntele și lacul în această perioadă a anului, unul de neegalat.

După ce drumul dinspre Tureac a fost modernizat, accesul în stațiune este mult mai ușor, iar lumea vine să se bucure inclusiv de peisajele superbe de pe Drumul Blajului.

Odată ajunși în preajma lacului, cei mai mulți se opresc pentru fotografii pe baraj, zonă din care au parte de o adevărată panoramă asupra munților.

Printre cei care și-au petrecut week-endul la Colibița s-au numărat mulți turiști din alte județe, în special din Cluj, Mureș, Maramureș și Suceava.

Deși accesul la lac este mult limitat, iar zona plină de gunoaie, există totuși speranță din partea tuturor că autoritățile vor fi mai ferme și vor amenaja mai bine zona, dar și că îi vor sancționa drastic pe cei care o poluează în diferite forme, fie aruncând gunoaie, fie făcând un zgomot infernal cu diferite mașini de teren sau motociclete.

5 comentarii

  • Natura este frumoasa dar pacat ca a dat romanul de ea. La protv am vazut zona Balea lac… un loc unde merg turisti straini si romani dar si cocalari. Locul era plin de mizerie, de la pungi si harti pana la caca. Un turist strain a zis ca este un loc frumos dar plin de fraieri care arunca gunoaiele peste tot.
    Autoritatile sunt prea slabe ca sa darame gardurile de la vile si cabanele smecherilor care au iesire la lac. Un lac din varful muntelui in care romanul cocalar arunca caca.

  • Așa ar trebui pentru ca pe dânsul poporul l-a trimis la guvernare NU in opozitie ca să citim din ministrul apelor ( că păduri nu mai este) si cât pe aici si al mediului
    Daca mai statea un pic guvernul să ajunga si domnul Daniel Suciu la justitie era bine că -i om bun

  • Intr-adevar culori tomnatice la Colibita! Din tevile vilelor si cabanelor un curcubeu tomnatic iese depinde de ce au mancat proprietarii!

  • Ce garduri va trebuie? Sunt proprietatile localnicilor din zona! Multumiti va cu o poza de pe baraj si cu accesul in zonele amenajate de pensiuni!Vreti sa il umpleti si pe asta de doze de bere si chistoace de tigara?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.