Actualitate

Caravana Tineretului trece prin şapte sate din Bistriţa-Năsăud

Uniunea Democratică a Tinerilor Maghiari din Bistriţa (foto) organizează proiectul Caravana Tineretului 2012, în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Evenimentul se va desfăşura între 23 şi 29 iulie în următoarele sate: Teaca, Ţigău, Fântâniţa, Fântânele, Chiochiş, Bozieş şi Nimigea de Jos.

”Scopul proiectului este de a promova cultura şi tradiţiile maghiare, prin organizarea Caravanei Tineretului în acele localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud unde accesul la diverse manifestări culturale este minim. Unele din aceste localităţi sunt destul de izolate, dar păstrează tradiţii populare autentice şi ascund monumente istorice pentru multă lume încă necunoscute. Vizitarea şi cunoaşterea acestor perle reprezintă un alt scop al acestui proiect”, spune coordonatorul acestuia, Sipos Timea.

Caravana Tineretului se axează pe două activităţi. Prima dintre ele este organizarea timpului liber util al participanţilor direcţi – activităţi de voluntariat, organizarea de workshopuri pentru copii şi tinerii localnici (origami, învăţarea de cântece şi dansuri populare, jocuri populare, elemente de bază pentru împletirea de papură, obiecte din mărgele, etc.), socializare cu localnicii.

A doua activitate le oferă localnicilor un program pentru toate vârstele, cuprinzând o după-masă de lucru cu tineri şi copii, urmând o serată culturală susţinută de formaţiile participante la proiect.

Pe lângă acestea, participanţii vor avea parte de un foc de tabără, vizionarea unui film, karaoke.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.