Municipalitatea acordă anual burse de merit ”Nosa” unor studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, în vederea stimulării obţinerii de performanţe şcolare. Astfel, potrivit regulamentului, pot fi acordate două burse de merit ”Nosa” studenţilor cu domiciliul în Bistriţa, care au obţinut rezultate individuale deosebite în activitatea şcolară şi de performanţă pe parcursul studiilor liceale, dar şi bursă de merit ”Nosa” din oficiu studenţilor care în perioada studiilor liceale au obţinut premii la olimpiadele internaţionale pe discipline. Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei.
În acest an au fost depuse 13 dosare pentru acordarea de Burse ”Nosa”.
Având în vedere faptul că Sergiul Petruşca (foto) a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Știință pentru Juniori, în decembrie 2016 (Bali, Indonezia), acesta va primi bursă de merit ”Nosa” din oficiu. Sergiu Petrușca este student la St. John’s College, University of Cambridge, Anglia (Ştiinţele naturii).
Pe baza clasamentului, vor primi cele două burse de merit ”Nosa” Alex-Claudiu Deac, absolvent al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, student în anul I la University of Manchester, Anglia, și Sonia Claudia Cătinean, absolventă a Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, studentă în anul I la NYU Abu Dhabi.
Felicitări tuturor! Elevi de excepție!
Felicitari Sergiu !!! Iti doresc mult succes in continuare si sa reprezinti Romania cu mandrie la Cambridge.
Fi cuminte se reprezinta pe el, doar nu munceste pentru altii, crezi ca isi imparte salarul cu saracii din tara ?