Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că la rectificarea bugetului de stat pe anul în curs CJ a primit ”zero cu minus, adică ne-au retras banii pentru drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale”.
”Nu am nicio explicație, nu știu de ce nu am primit acești bani la rectificarea care a dus deficitul de la 3 la 4,3%, pe lângă cele 2 miliarde de dolari pentru rachetele de la americani, pe lângă F16, pe lângă toate celelalte. Conform declarațiilor premierului și ministrului că autoritățile locale vor fi sprijinite, am primit zero cu minus, adică retragerea sumelor din buget pe care le aveam pentru cei cu CES. Poate le plătesc ei direct, nu știu, sau nu se mai acordă”, a spus Radu Moldovan.
El a menționat că nu a solicitat nimic la rectificare pentru că nu avea speranțe că va fi alocat vreun leu.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a spus că la rectificarea bugetului de stat SJU ”nu a primit, din păcate, nimic”: ”Noi am făcut o solicitare pentru 14 milioane lei, nu am primit nimic. Eu sper să primim buget de la CAS pentru a funcționa, că de investiții nu vom mai primi, după 1 noiembrie conform legii nu mai pot fi alocate fonduri pentru investiții”.
Gabriel Lazany a explicat că ”în fiecare an când se făcea alocarea bugetară, la SJU Bistrița trimestrul IV rămânea parțial necontractat. Anul acesta am avut contractată inclusiv luna noiembrie, deci a fost chiar foarte bine, nu am avut în niciun an acoperită luna noiembrie total. Servicii contractate până în acest moment cu CAS pentru decembrie – suma este zero. Vineri seară s-a făcit o rectificare, așteptăm să vedem ce va veni către SJU. Noi sperăm să fim la nivelul lunilor anterioare, pentru că altfel nu vom putea funcționa în condiții normale. Noi ne așteptăm la o sumă minimă contractată cel puțin cât în lunile ianuarie-noiembrie”.
Radu Moldovan a completat: ”Eu sper ca Moșul galben să aibă la el măcar geanta cu obligațiile, nu cu cadouri. Consiliul Județean e bogat, am gândit așa de bine perioada asta încât avem toate resursele necesare pentru investiții anul viitor, bani de drumuri, de tot ce ne trebuie. Sperăm să primim bani de funcționare, dar dacă nu eu sunt dispus să lucrez și pro bono pentru cetățeni. Nu știu dacă sunt dispuși și funcționarii, dar eu pot lucra pro bono”.
Pe bune desteptule??? 0 cu plus sau cu minus nu exista nici in gluma!!! Dar tu mi se pare ca nu glumesti ci chiar crezi ceea ce spui!
Lucrezi si pro bono numai sa lucrezi, ai ai ai…. mama voastra!!!! Voi lucrati oricum numai sa fiti voi acolo!!! Si pe salarii normale si pe 3000 euro si pro bono!!!! Vai vai vai…. inteleg si eu ca salariul reprezinta bani de tigari… sau de abonament la sala… dar chiar asa sa o spui pe fata, ca veniturile voastre sunt de unde poate fiecare…. e strigator la cer!!!! Stai linistit si salveaza-te candidand la Primaria Bistrita! Altfel risti sa pierzi si primaria si CJ! Si la Primarie e salarul bunicel… OK, nu-s asa multi bani… dar e mai bine decat sa risti si sa pierzi tot
Apai prof esti si tu ca Veorica!!!! Zero inseamna nulitate absoluta…. ca muuuulti semeni!!!!
Radule tu te plingi că nu ai primit bani! Tu ai uitat cum ai împărțit bani, ai dat numai la primari de la PSD iar la cei din opoziție 0 lei,cum ar fi Runcu Salvei, acum roata se învârte.
Doamne,dar omul acesta din ce va trai ?sau ii e frica de cel de SUS.
Răducu ori face pe prostul ori parcă a venit de pe altă planetă. El deja dă vina pe noua guvernare care s-a instalat de mai putin de o lună la palatul Victoria. Faptul că nu sunt bani la rectificarea bugetară se datorează proastei guvernări PSD-iste si nicidecum noului guvern care a găsit visteria goală. Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut luna trecută cu circa un miliard de euro, confirmând intervențiile făcute de Banca Centrală pe piața valutară pentru a preveni o depreciere consistentă a leului. De la 34,9 miliarde de euro, rezerva valutară a coborât la 33,8 miliarde de euro, potrivit datelor publicate luni de BNR. Mult clamata mărire a salariilor in sistemul bugetar si a pensiilor s-a făcut fără o analiză a potentialului economic care să poată să suporte aceste măriri, care să nu genereze inflatie. Cresterea economică bazată pe consum este nesustenabilă ceea ce a dus la scăderea puterii de cumpărare a românilor.
Ei vedeți dragii mei ce înseamnă să fi smardoi de smardoi,omul și-a făcut plinul pe zece vieți,castel de castel are,viloc mare la Colibița avem,conturi secrete cu meleoane de euroi este,acum fraierii care au muncit zi și noapte pt intocmirea de proiecte ,studii ,și finanțări pi di geaba,cum zice moldoveanu,să rabde.Asta inseamnă să fi șmecher de șmecher și pesedist adevărat după regula ce-i al tău e și al meu,da ce-i al meu ,e numai al meu.
PAREREA MEA!
Aceasta tara a fost condusa in stil mafiot!!Exemplele sunt nenumarate!!Este momentul sa scapam de ciuma rosie!!
Anul asta vine Mos Gerila la tota lumea, imbracat in galben. Nu mai e santa Claus, e Santa Klaus. Un mos mut, lenes, retardat si care ia in loc sa dea.
Alan Dala, se pare ca pentru voi, cei obisnuiti sa capete, a cam trecut vremea; va trebui sa va apucati de lucru! Voi, lingaii si milogii ati tinut la putere o haita de hoti, idioti si analfabeti (psd) numai ca sa puteti trai pe spatele celor ce lucreaza. Bugetul de stat si local a devenit o pasune intinsa pentru toti boii si scroafele care aplauda si ling labele ticalosilor carora le-ati dat tara pe mana de 30 de ani. Ai ramas cu naravul bolsevic: Mos Gerila pe fond rosu! Ori l-ati inviat si pe asta cu propaganda voastra comunistoida? Ar trebui sa te tratezi dar la privat ca pe str. Somesului este tot cu bani de la stat si s-ar putea sa-ti placa!
Zise un sutinator al unui lenes vacantagiu si al unui fost somer – inginer consilier la un cabinet de avocat, acum proaspat premier.
Mos Gerila pe fond galben e mult mai cool. Un mos Gerila modern, pe invers, care vinde copiii in loc sa le aduca cadouri.
In curand o sa-si sperie parintii copiii, ca vine Mos Gerila Santa Klaus daca nu sunt cuminti. =)))
Sunteti de circ. O sa ajunga sa rada si renii de voi. =)))
Unde-s masurile urgente pentru stoparea mafiei lemnului? Ca nici brazi de Craciun nu mai lasa Schweighofer.
Cand se elimina pensiile speciale, cum ati promis? Parca ziceati ca de indata. =))
Ati comasat ministere, ca la o comasare sa va mai iasa in plus 100-200 de posturi fata de cate erau inainte. =))
Puneti mana si munciti nu mai tot faceti festivisme, nu va mai tot decorati intre voi si ii mai ridicati in grad pe superiorii vostri. Parca vad ce festivitati de instalare o sa fie si la prefecturi si la deconcentrate, inclusiv la instalarea soferilor si a secretarelor. Sunteti penibili!
Ce spui Ecumenice? Astia nu-s instalati nici de o lună si deja taie pe unde apuca! AUSTERITATE, STRANS CUREAUA sunt cuvinte care o sa va intre bine in cap daca atata de prosti ati fost sa votati! Si asta este doar inceputul! Nu au dat bani la spital? Nu-i nici o pro lema pentru PNL! In curând o sa auzim ca o sa fie inchis asa ca multe altele! Toti care dati minusuri acum in curand o sa urlati cu toata gura M. PNL! M. CIUMA GALBENA! Putintica rabdare!
Pro bono sau pro bonus? Poate sare la cap cu ceva de Mos Craciun ala de-l faci cetatean de onoare.
Alan dala si rabinu doi virgini angajati de pesedei sa dezinformeze…..
@Unualtu
Ce legatura are cu ce a scris doamna Ana Poda in mesajul la care ai dat reply?
Sa dezinformeze cu ce si pe cine? Fii putin mai explicit, ca sa nu te folosim pe tine pentru a ne dezvirgina! =))
Când e parandaratul mare salariul e moft.
Cine va crede minciunile,dle fost picolo?Ati depasit orice limita a bunului simt,v ati angajat nevestele pe bani grei la stat,ati imprumutat tara cat pentru o suta de ani si nu ati facut un drum cu doua benzi pe sens!!Ati scos o pe Kovesi din tara exact cum ati scos din tara tinerii competenti,care nu aveau loc de ciumatii vostrii rosii.Ati furat firmele cu procentul de 10% impus de pusculita partidului si a voastra!!Ati condus tara prin intermediul hotilor si banditilor din psd,condamnati de instantele tarii.Ce mai vreti?,vreti sa moara si corpul gazda(tara Romaneasca)pe care ati supt o si parazitat o de la razboi incoace?
Dar de minciunile lui Rareș Bogdan și a intreg PNL-ului nu ziceți nimic ? Unde sunt prefecții cei noi care au venit la nici 48 de ore de la instalarea guvernului? Poi au cam avut ghinion …au trebuit organizate alegerile și cine să facă treaba asta …ei nu sunt capabili doar să critice , ziceau apoi că îi schimbă în prima clipă după alegeri …iar ghinion că a venit zăpada și cineva trebuie să se ocupe de deszăpezit …pfff..cât ghinion , defapt ghinionul lor a inceput atunci când a trecut moțiunea, și ei au fost surprinși…niște incapabili.
Pai cine ia masa săptămânal la Metropolitan?
-cine trebuie sa recompenseze cu banii de la proiecte europene pe cei 10-12 angajati tot de la metropolis?
-cine sa renunte la cel puțin 7-8 excursii pe an in tari straine.
-cine sa întrețină cabana cumpărată de la Romsilva de la Colibita?
Cine,cine,cine
Rusine sa le fie.
Acuma nu sunt mulțumiți cum s-au împărțit banii dar ei ce au facut?
Gura păcătosului adevăr grăiește! Poate că omul ăsta se pregătește pentru munca în folosul comunității, nu? Și dă o știre de promovare!
„CE ŢIE nu-ţi place altuia nu-i face.“ Răducu uită că si el repartiza in mod preferential primăriilor conduse de PSD sume mai consistente de bani din fondurile aflat la dispoziția Consiliului Judetean, in timp ce primăriile consuse de primari PNL erau sistematic persecutate prin cele mai mici alocări. Un exemplu este comuna Runcu Salvei condusă dp primarul Anchidim Pavelea (PNL).
Vezi:https://timponline.ro/primarul-din-runcu-salvei-sa-ne-dea-bani-sa-putem-functiona-ori-sa-ne-desfiinteze/;
sau: https://timponline.ro/cj-repartizeaza-58-milioane-lei-primariilor-cat-primeste-fiecare/
De dictatura prostiei se scapa greu; voi, bolsevicii, ati instaurat traditia penibilului. Ati facut din prosti „personalitati” iar din imbecilitate o noua realitate astfel incat lumea va crede ca tara asta este dupa chipul si asemanarea voastra: o haita de tampiti, idioti, ticalosi, curve si analfabeti!
PS: adica psd! (fost pcr, fsn, fdsn, pdsr, psd, prm)! Am facut precizarea pentru ca in intunecimea voastra poate ca nu stiti cine sunteti; oricum, va puteti recunoaste dupa caracterele enumerate mai sus!