Actualitate

Aproape 1.500 de elevi înscrişi la a doua sesiune a examenului de bacalaureat în Bistriţa-Năsăud

321 de elevi de la şapte licee din oraş vor da bacalaureatul (sesiunea august-septembrie) la centrul de examen aflat la Grupul Şcolar Agricol, 323 de la şapte licee la Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil”, 311 (şase licee) la Colegiul Tehnic Infoel, 449 (opt licee) la Colegiul Naţional ”George Coşbuc” din Năsăud.

Centrele de evaluare, unde sunt arondate cele patru centre de examen, vor fi la Liceul cu Program Sportiv şi Grupul Şcolar Forestier.

La numărul de 1.404 de candidaţi se vor adăuga şi alţi elevi, dintre cei care au dat corigenţele şi care şi-au rezolvat situaţia şcolară, neîncheiată până la data primei sesiuni a examenului de bacalaureat.

Calendarul examenelor:

20-21 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

20-22 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

21-22 august – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

23-24 august – Evaluarea competenţelor digitale – proba D

27 august – Limba şi literatura română, proba E)a) – scrisă

28 august – Limba şi literatura maternă, proba E)b) – scrisă

29 august – Proba obligatorie a profilului, proba E)c) – scrisă

31 august – Proba la alegere a profilului şi specializării, proba E)d) – scrisă

2 septembrie – Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)

3-4 septembrie – Rezolvarea contestaţiilor

5 septembrie – Afişarea rezultatelor finale

La prima sesiune a bacalaureatului (iunie-iulie), înainte de contestaţii, procentul de promovabilitate în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 41,57%. În urma contestaţiilor, procentul de promovabilitate a crescut la 43,15 %.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.