Gabriel Cociş, împreună cu colegii de la Prefix 990, organizează în acest weekend pentru iubitorii de muzică rock Gala Rockului Bistriţean, unde vor fi invitate trupele Backlash şi Spellbound.
Trupele vor da viaţă Terasei Vama Veche în cea de-a şaptea ediţie a Galei rockului bistriţean. Manifestarea va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00. „Ţinta noastră este tineretul şi nu numai, chiar şi cei mai în vârstă de la 60 la 70 de ani care iubesc muzica noastră sunt aşteptaţi la această manifestare”, a spus Gabriel Cociş.
Trupa Prefix 990 s-a înfiinţat la Bistriţa în anul 1981, abordând genul rock. În 1988 s-a desfiinţat, dar la iniţiativa solistului vocal Gabriel Cociş, în 2006 formaţia a revenit în actualitate. Componenţa: Gabriel Cociş – vocal, Bogdan Dănilă – chitară, Doru Biriş – chitară,vocal, Ovidiu Moldovan – bas, Ioan Spătaru – tobe.
Backlash (foto) este o trupă de metal groove din Târgu Mureş, fondată în 2008 şi compusă din Erdelyi Laszlo – voce, chitară, Kusztos David – chitară bas, Bako Adam – tobe şi Kovari Attila.
Spellbound este o formaţie de tineri bistriţeni.
dara n-a fi si pe bilet de intrare!?
intrare libera, tinere, te asteptam acolo
rock on