Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a declarat luni că accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00 dimineaţa pe o porţiune de drum drept de pe DN 17 în localitatea Tiha Bârgăului.
„Un tânăr, aflat la volanul unei maşini în care se mai aflau două fete, a adormit, a pierdut cfontroluol maşinii, iar aceasta a intrat într-un cap de pod. În urma accidentului, toţi cei trei din maşină au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa cu două ambulanţe şi un echipaj SMURD”, a declarat Gorgan.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au început o anchetă să afle cauzele acestui accident.
Adaugă comentariu