Actualitate Recomandări

Distribuirea pachetelor cu produse de igienă de la UE, oprită temporar

Distribuirea pachetelor cu produse de igienă, alocate prin Programul Operațional de Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, este blocată în 40 de primării din Bistrița-Năsăud, adică în majoritatea. Se întâmplă fiindcă ar mai fi nevoie de încă 10.000 de pachete și pentru persoanele cu handicap grav și accentuat care au fost uitate în prima fază.

Potrivit lui Sorin Herciu, auditor în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, în anul 2019 au ajuns în județ 19.818 pachete cu produse de igienă, care conțin, fiecare: periuțe de dinți, pasta de dinți, săpun, detergent, șampon, un pachet fiind în greutate de cca 5 kg.

Pachetele au început să fie distribuite prin intermediul primăriilor, începând cu 11.12.2019, iar la data de 21.01.2020 mai existau în depozite 4.463 pachete, la 51 de primării, în timp ce 11 primării au finalizat distribuirea.

Instituția Prefectului a dispus pe moment oprirea distribuirii de pachete în cele 51 de primării fiindcă sunt insuficiente pachete.

Iniția, prin hotărâre de Guvern s-a stabilit că au prioritate persoanele cu venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei și persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor și ”persoane dependente” adică persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.

Inițial (adică în 2017 când s-a întocmit lista cu beneficiarii), această categorie de “persoane dependente”, nu era definită prin acte normative (H.G. sau Ghidul solicitantului) și nu a intrat în numărul beneficiarilor estimați, deci nici în numărul pachetelor primite.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, din această categorie fac parte la noi peste 16.100 de persoane.

Între timp, față de 2017 când s-a făcut contractarea, a scăzut și numărul de beneficiari aflați pe listele inițiale cu 6300 ceea ce înseamnă că este un surplus de pachete, dar tot nu ajung tuturor celor care au handicap grav. Deci ar fi nevoie de încă circa 9,8 mii de pachete.

”Am rugat primarii să oprească distribuția pachetelor până la lămurirea situației și am făcut demersuri la Ministerul Fondurilor Europene pentru a se suplimenta cantitatea de pachete, dar nu sunt prea mari speranțe. În consecință, în continuare, pentru definitivarea distribuției, primarii au obligația legală de a stabili căror persoane le vor acorda pachetele cu produse de igienă care mai sunt în stoc, conform aceluiași act normativ”, a spus Sorin Herciu.

Reamintim că acest program se bazează pe Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Derularea programului este reglementată de Hotărârea de Guvern 784/2018. Programul este destinat distribuirii de ajutoare alimentare și produselor de igienă, persoanelor aflate în nevoie. Hotărârea de Guvern stabilește obligații organizatorice Ministerului Fondurilor Europene, Instituțiilor Prefectului și primăriilor. Conform unui Acord de cooperare semnat între Instituția Prefectului și Ministerul Fondurilor Europene în perioada 2019-2021 sunt prevăzute 4 livrări de produse de igienă și 6 livrări de produse alimentare.

Anterior, și anume în 2016, distribuirea de ajutoare prin acest program cu finanțare europeană, POAD, s-a făcut la mai multe categorii de beneficiari, adică inclusiv la pensionari, șomeri, veterani, persoane persecutate care aveau venituri sub 400 lei/lună.

Astfel, în anul 2016 au existat în județul nostru 57.773 beneficiari, care au primit 146.034 cutii cu produse alimentare.

Etichete

2 comentarii

  • Mi se pare o actiune nobila,dar vom vedea in ce masura va fi si eficienta.Ar fi bine sa poata fi controlat efectul ei.Pt ca ,un om care nu s-a spalat pe dinti de luni de zile ,cine garanteaza ca va folosi de acum pasta si peria?

    • Anunț umanitar,doresc să beneficiez de ajutor alimentare, și produse de igiena, pentru familiei cu o persoană, handicap, accentuat, din Bistrița

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.