Judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud, care au suspendat activitatea de judecată după ce politicienii au decis să le taie pensiile speciale, au luat o nouă hotărâre. De săptămâna aceasta au decis să se întoarcă la programul normal de muncă.
Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea făcută de Avocatul Poporului, care a contestat prevederile Codului administrativ, adică actul dat de Viorica Dăncilă, prin care au fost introduse inclusiv pensiile speciale pentru primari și președinți de consilii județene.
Pe de altă parte, Parlamentul a eliminat luna trecută, toate pensiile speciale, dar legea a ajuns, totuși, pe masa judecătorilor CCR. În acest caz, Curtea nu a luat încă o decizie.
Conform Codului Administrativ vor primi pensii speciale primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii județene, pensii calculate în baza unui procent din salariu și a numărului de mandate.
Impactul bugetar anual al pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de CJ şi vicepreşedinţi de CJ, este cuprins între 150 şi 170 de milioane de lei. Pensiile vor fi plătite de Primării şi de Consiliile Judeţene.
Asa ca ciocu mic prostime romana !
Concluzia ; tineri mereti unde vedeti cu ochii ! Aici este loc numai pt. speciali !
Lacomi.si nesatui ,adapot fi caracterizati ,nomenclaturistii de azi ,care,n multe puncte ii intrece pe cei de ieriAceasta favorizate a castelor.platite.din banii stransi de.la.cei.ce mai produc ,in tara asta ,care,s mai putini pe.zi ce trece iar pretentiile.acestor vatafi pe mosia.asa zisei democratii ,mai mari.
Oare ,chiar nu le va fi rusine viitorilor candidati sa vina in fata noastra sa ne spuna ca vreau post de primar,parlamentar etc ,cu scopul de a ne sfida !!!Cum stati in fata parintilor si fratilor voi Imbuibatilor care pt faptul ca UNII ati frecat menta si ati dormit in scaune,si ati facut legi profitabile numai pt voi ,acum vreti si pensii speciale???Ce ziceti dlor :Zagrean,Oltean,Grosan,Pugna,Cretu,Suciu,Raducu…Dna Pana si atatia altii care ati uitat de unde ati plecat?Nu am auzit pe niciunul din VREDNICII primari sa combata aceste hotari aberante!Ce ziceti Dl Romeo de Lechinta,Tinere primar de Caianul Mic sau Dvs primarul De Zagra???De pe sticla tv e mai usor ,dar pe strada ,cand ne privim in ochi e mai dificil!
Aveti toate motivele de a fi suparati in privința pensiilor speciale.Toate pensiile ar trebui să fie doar de contributivitate,ai muncit multi ani și ai avut un salariu mare și pensia să fie pe măsură.Odată deschisă cutia pandorei,au inceput abuzurile. Nu mă refer la toate categoriile de pensii speciale si mă opresc doar la indemnizația de primar.
In contextul actualei Legi a pensiilor primarii nu sunt considerati salariati,nu beneficiaza de nici un drept,spor de vechime…In consecinta la ieșirea la pensie, va avea o pensie pe jumătate fată de alt coleg cu aceiași vîrstă,vechime si pregătire.Normal ar fi să aibă aceeiasi pensie.Tocmai pt eliminarea acestei inechitati sa propus ca la ieșirea in pensie să primească o indemnizatie din primaria unde a lucrat,in medie aprox.500 lei pt un mandat dar nu mai mult de trei mandate indiferent câti ani a fost primar.Mentionez că nici un primar nu a beneficiat de acea indemnizație si nici nu cred că vom beneficia.DA SUNT 100%DE ACORD CA NIMENI,DAR ABSOLUT NIMENI să nu beneficieze de pensie specială,dar nici micșorata.
Nici la patron nu se da spor de vechime si nici un fel de spor , nici prime nici bani de vacante nici de Craciun nici de pasti deci nimic absolut doar un simplu salar si ala foarte mic din care i-mi opreste impozit sa va plateasca pe voi , si cand o sa es la pensie cu 40 de ani de munca am sa iau mai nimic ca sa ai tu speciale ,,rusine sa va fie ,,
Dai legi, împarți dreptatea, lupți și îți dai viața pentru alte natii, rezultă că ești mai presus de prostimea muncitoare care este (in consecință) datoare să te țină în cârcă, dar nu oricum, ci numai în lux. Așa au fost create clasele sociale ” speciale”, mai de soi decât „restul” muritorilor. Daca ai absolvit dreptul, vreo școala militară sau daca ai fost ales (chiar și analfabet) ești, bineînțeles, muuuult mai valoros decât un inginer (spre exemplu).
Blestemata tara, nenorocit popor… Fugiți unde vedeți cu ochii; oricum, tot în bejenie veți ajunge ! Și nu mai este mult, fiindcă tara nu ne mai aparține.
Nu vă este rușine? Pe cealaltă parte vine deșteapta de la ministerul muncii cu un calcul bombă a pensiei de limită de vârstă. După peste 40 ani de muncă vei lua o pensie de 1000 lei și nesatuii ăștia ne sfidează la fiecare pas, un primar care a avut trei patru mandate clar că a contribuit consistent și va avea o pensie decentă. La ce le mai trebuie și una specială care evident mai mare decât a unui om de rand?
Pentru ca se poate.