Social

Feldru: Localnici care s-au întors din străinătate s-au ”autoizolat” la o pomană după o înmormântare

O situație hilară s-a petrecut duminică, la Feldru, una dintre comunele cu cele mai multe persoane plecate la muncă în străinătate. Potrivit fostului primar Ștefan Sîngeorzan, în prezent consilier local, zilele acestea au revenit acasă circa 20 de localnici care se plimbă nestingheriți prin localitate, ba chiar au participat la o înmormântare.

”Sper să nu supăr foarte multă lume, dar consider că e mai bine supărat și sănătos, decât vesel și bolnav. În aceste zile, când pe bună dreptate suntem rugați să rămânem în casă, să evităm orice întâlnire cu persoane recent sosite din țări cu probleme grave din cauza coronavirusului, noi nu respectăm aceste sfaturi. Mai concret, la Feldru s-au întors din Spania, Italia și Austria în jur de 20 de persoane care se plimbă nestingherite prin localitate, ba mai mult participă și la evenimente unde sunt mai multe persoane”, a scris pe Facebook Ștefan Sîngeorzan.

Potrivit fostului primar, duminică o familie a fost nevoită să își îngroape un membru trecut la cele veșnice: ”Azi (duminică – n.r.) a avut loc și o înmormântare, oamenii, de bună credință, s-au dus la primărie și au întrebat dacă pot pregăti și masa la Căminul Cultural, așa cum e obiceiul după înmormântare. Cei din primărie nu au avut nimic impotrivă și, uite așa, au participat câteva zeci de persoane printre care și cel puțin două familii recent sosite din Spania”.

Ștefan Sîngeorzan a anunțat că, în caliitate de consilier local, astăzi (luni -n.r.) va lua legătura cu primarul, cu preoții și cu pastorii cultelor, dar și cu Poliția pentru a fi convocată de urgență o ședință de consiliul local unde să fie luate mai multe măsuri în folosul comunității și care chiar să fie respectate.

”Avem două blocuri cu 32 de apartamente, care sunt repartizate, sunt locuibile, dar nu sunt locuite. Voi propune să fie folosite pentru carantină în această perioadă. De asemenea, avem 3 apartamente la Primărie, cu intrare separată, care, la nevoie, pot fi folosite. Cred că, în această perioadă, e bine să renunțăm la organizarea ,,pomenelor” (masă în memoria celor decedați- n.a.). Mai multe localități, printre care și Rebrișoara, au renunțat definiv. (…) Să nu se înțeleagă, Doamne ferește, că am ceva cu cei care doresc să vină acasă. Dimpotrivă! Și eu am feciorul cu familia, nepoții și alte rude în străinătate, dar, spre binele lor și a celor de aici, să luăm toate măsurile posibile să nu aibă nimeni de suferit”, a mai scris Ștefan Sîngeorzan.

Printre cei care au postat comentarii s-au numărat și feldrihani plecați în Spania. Unul a scris: ”Foarte bine. Este foarte serios cu coronavirus. În Spania suntem în carantină 15 zile. Dacă ieșim pe stradă, suntem amendați de autoritațile spaniole. Se poate ieși pentru a cumpra alimente, pentru a merge la medic sau la farmacie”.

Altcineva a postat hotărârea adoptată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Feldru:

17 comentarii

  • Vă spun.
    Nu e de glumă.
    Lucru în prima linie într-o țară unde lumea are acces la mâncare, produse sanitare, informație în continuu, teste de depistare.
    Şi totuşi cred că degeaba eu am respectat regulile de bază, spălat distanța securitară, dacă alții în anturajul meu nu au făcut acelaşi lucru( tuşit în spațiu comun, nu au dezinfectat vehiculele cu proceduri simple şi mai mult au ezitat să pună restricții stricte de circulație din prima zi.
    Singurele metode care funcționează efectiv…şi aici e si-bemol ..efectiv înseamnă în cazul COVID 19 întârzierea vitezei de propagare în comunități ..sunt cele draconiene.
    -(auto)izolarea totală. Individuală sau de către autorități.
    -purtatul obligatoriu al măştilor
    -dezinfectatul repetat în fiecare moment posibil.
    Repet. Problema nu se pune în a fi infectat. Datorită capacității de contagiune excepționale a virusului de infecțiozitate, majoritatea oamenilor vor fi afectați.
    Oamenii de ştiință mizează pe dezvoltarea a ceea ce se cheamă herd immunity , imunitate de grup.
    Cum nu este un vaccin de masă la ora actuală, mizează pe creerea unei imunități naturale
    Problema e cu containementul..ştiind că ai un sistem de sănătate deja solicitat 100%, slab pregătit în depistare…cum faci pentru a 1) proteja pe cei mai la risc…aici cum poți alege între doi bolnavi să-i oferi cel mai bun tratament, respirator…2) cum faci să-ți protejezi pe cei din sistemul de sănătate, cei mai vulnerabili la contacte repetate…şi ambulanțele, polițiştii, pompierii, militarii sunt oameni dpdv biologic virusul nu recunoaşte bananele sau uniforma.
    Nu e de glumă.

    • Iar aici fucking atitudinea condescendentă a unor instituții cu mentalitate retrogradă..pomene adunări..e de condamnat.
      Cineva de la Direcția de Sănătate Publică…dacă cei de la B.O.R, culte nu sunt capabili să realizeze gravitatea fenomenului, trebuie să ia măsuri. FĂRĂ SLUJBE RELIGIOASE, FĂRĂ ADUNĂRI.

    • Da, asa este , NU E DE GLUMA ! , dar lumea nu intelege… Zilele acestea a fost ”plin” de diasporeni prin supermarket-uri , este usor sa ii recunosti…
      Foarte bine ca s-au intors acasa , dar ar fi fost RESPONSABIL, civilizat , de bun simt , cu …caritate fata de aproapele…etc. .. sa respecte autoizolarea !

  • Fără cantine zonale!
    Toate cantinele de la fabrici trebuie închise, urgent.
    Muncitorii sa-și pună mâncare de acasă.

  • Serios ,China a luat la o scară nemaivăzută măsuri fără precedent, folosind toate capacitățile economice, tehnologice etc de care dispuneau , cu o populație foarte obedientă-se ordonă purtatul măştilor secunda următoare toți o fac, cu ZERO CIRCULAȚIE şi au reuşit doar parțial…virusul tot a scăpat, epidemia continuă.
    De aia este diferență de viteză de propagare…numărul de bolnavi confirmați se dublează în fiecare țară după diferite legi statistice. De exemplu Coreea de Sud şi Singapore ..se dublează la 10 zile în timp ce în Italia în fiecare zi.
    Nu sunt decident dar dacă aş fi aş bloca oamenii în case…nici o interacțiune directă.

  • Mulțumim doamna profesoară pt publicare și informare,nu toți au Facebook.Cazuri cu persoane venite din țări afectate grav de coronavirus,care nu respectă măsurile de autoizolare la domiciliu,sunt și în localitațile învecinate,doar că acolo autoritățile au intervenit urgent,chiar cu amenzi.Persoanele sosite,chiar dacă rămân în casă,stau împreună cu soția,copiii,iar aceștia ies după cumpărături,sau la joacă.Văd primari foarte implicați,care solicită să fie informați dacă apar asemenea situații și aplică legea.În astfel de situații trebuie să uităm de politică,voturi și să acționăm hotărît.Paza bună trece primejdia rea.O zi bună tuturor și MULTĂ SĂNĂTATE.

    • Cum zice Dionisio: “aici in ireland”. Ești penibil cum ai uitat limba romană, și ți-am dat un singur exemplu, nu întreg “romanul” scris de tine. Rămâneți dracului acolo, nu ne veniți noua pe cap, ca văd ca nu știți sa va supuneți unor restricții cât de mici. Sau aici nu aveți frica de autorități?

    • Foarte bine punctat. Unde is mai umplea popa Claudiu burta daca nu se faceau pomene. Apropo si neamurile lui popa,cumnatu din Anglia si cumnata din Austria au anuntat ca is veniti acasa si umbla pe drum fara nici o problema? Masurile cine le ia?

  • Tot judetul stie ca mare parte din locuitorii din Feldru au fost plecati in Italia.Prin banii trimisi si-au ridicat vile somptuoase.Sa aiba noroc de ele.Dar ,nici ei nici altii, care vin din strainatate nu au voie sa ne trateze cu indiferenta!Daca legea spune ca trebuie sa se autoizoleze,de ce participa la manifestari publice si pun sanatatea noastra in pericol.Toti cei implicati,trebuie urgent sa ia masuri:Primaria,Medicii,Preotii,Politia!Suntem raspunzatori unii de altii.Cei ce ascund astfel de fapte,ca sa-i menajeze pe cei ce atenteaza la sanatatea noastra,ori sunt lasi ori se preteaza la acte de atentat la sanatata noastra!

  • Am lucrat în Italia în peste 25 de spitale, repet, SPITALE nu secții(săli de operații, ATI, urgente, ambulanță, chirurgie, Cardiologie, etc, etc,…)atât private cât și de stat. Cunosc foarte bine capacitatea sistemului medical italian. Tot ceea ce vedeți zilele astea, cifrele infectatilor, cifrele morților sunt practic IMPOSIBILE. O sa va explic și citiți cu atenție… :
    – pentru o cezariana făcută în urgență noaptea eram chemați de acasă 6 persoane(2 chirurgi ginecologi, instrumentist, anestezist, nurs de anestezie, infirmiera). Daca se întâmplă un alt caz de urgenta, mai erau chemați de acasă încă 4 persoane. Doua urgente = 10 oameni, care a doua zi nu mai lucrau sau rămâneau toată dimineața și atât. În afara de cei 10 oameni mai veneau de pe secție un medic pediatru, o moasa, o infirmiera. 13 pentru doua cezariene. Dacă mai venea un accidentat sau altceva,… era belea, trebuia transferat la un alt spital, sau se făceau echipe improvizate. V-am vorbit de 3 cazuri. Mai oameni buni, ăștia vorbesc de mii de persoane intubate, 20 000 de persoane infectate. La 20 000 de persoane ai nevoie de circa 5000 de personal medical pe FIECARE Tura ÎN PLUS! NU EXISTA AȘA CEVA! Fizic, efectiv nu se poate. Sa intubezi o persoana ai nevoie de oameni competenți, nu orice fel. Ar înnebuni personalul medical, ar fugi, ar demisiona.
    Un echipament de Izoleta, DOAR UNUL costa 300-400 de euro. Nimeni nu-și da seama în ce hal s-ar fi contaminat lumea? 5 bolnavi în plus la urgențe dau totul peste cap. Numai cine lucrează știe. În plus, toată lenjeria unui contaminat trebuie aruncată în cutii pentru reziduuri speciale, (pijamale, materiale folosite, tacâmuri de unica folosință) iar de la colectare și pana la predare este manipulat de personal necalificat…. și ar fi vorba de tone. Când intri într-o secție de acel gen, de la Doamna Doctor cu halatul în vânt și pana la infirmiera și cea care vine cu borșul, ar pleca virusul logaritmic la un milion de persoane. În plus, sa te îmbraci și sa te dezbraci și sa te plimbi sau sa lucrezi în maniera de asepsie totală este capabil doar 5% – 10% din personalul medical din fiecare spital, restul…., vai de capul meu câte am văzut… Contează în ce ordine te îmbraci, unde calci, cum te dezbraci, cum te speli, cum te miști…. NU EXISTA ASA CEVA! Cifrele sunt umflate, ne vor în casă pe toți pentru a provoca o criza mondială și noi reguli ca să ne conducă ca pe oi. Ați văzut ce haos a fost în Colectiv pentru 60 de morți??? Cum sa fie 368 de morți în 24 de ore? Minciuni de subjugare.
    În plus, am vorbit cu foști colegi din Italia, NIMENI NU A VĂZUT NICIUN CAZ, CI DOAR DIN AUZITE. Cum mama dracului asta? Ca sa se facă fata la minciunile astea, Italia ar fi avut nevoie peste noapte sa suplimenteze personalul ultracalificat cu cel puțin 100 de mii de cadre specializate(pentru-ca oamenii lucrează în 3 schimburi, nu non stop). PACIENȚII POT FI INTUBATI DOAR DE ANESTEZIȘTI ȘI MEDICII DE LA URGENTE. Cei intubati, pot fi urmăriți doar în ATI, acolo sunt ventilatoare mecanice. Pot da detalii la infinit. NU ESTE POSIBIL O GOANGA DE GENUL. Nu exista în toată Italia 20 000 de locuri libere în ATI. În 2010 am stat un week-end(vineri-luni) întreg în sala de operații cu un pacient intubat deoarece nu aveam locuri în ATI și nu am găsit nici la spitalele din jur. Sa spună cui vor ei de mii de locuri, nu mie! Ați înțeles? Dar ceilalți bolnavi? Celelalte urgente? Ne baga în casa pentru interese politice, criza economica de care vor profita băncile și FMI.
    Personalul medical are nevoie de liniște, de somn. Nu-mi vine sa cred ca toți latră fără un minim de cunoștință medicala. NU ESTE POSIBIL. Unde este acum legea protejării datelor personale? Ai noștri încă nu știu ce sa facă. Italienii, cu siguranță au gândit-o de au făcut-o așa groasa. Nu m-aș mira ca vaccinul sa coste 1000 de euro/ bucata × 20 milioane de oameni……, faceți voi un calcul…
    La revoluție au murit vreo 800-1000 de oameni și părea ca a murit jumătate de Românie.
    Ați văzut când se răstoarnă un autocar câte ambulante vin și de la câte spitale? Cifrele din Italia nu sunt posibile, ele au un scop precis și înfiorător bine știut de marile puteri.
    Dat fiind faptul ca toate televiziunile urlă efectiv „Au murit atâția, vaai…., noi cazuri” – încontinuu…., se deduce clar ca este o mare goanga! Apropo, Italia nu a făcut nicio angajare masiva de personal și nici nu au apelat la voluntari. Este de râs…., mna…, fiecare crede ce vrea…., eu v-am spus ADEVĂRUL, REALITATEA. Nu va mai fac alte calcule….Ca sa faci atâtea mii de teste, voi va închipuiți în ce hal trebuiau sa lucreze laboratoarele? Degeaba explic…, eu știu ce spun…, uneori un pacient îți „mănâncă” 4-5 ore la 2-3 persoane pe tura când este decompensata. MINCIUNI, MINCIUNI MARI. Este rușinos ce se întâmplă. La orice afecțiune la plămâni se fac raze…., ma opresc căci chiar ma enervez. Nu știu de ce la TV apar doar politicienii sa dea detalii….!? Va dați seama că dacă ar fi ceva real, ați vedea doar oameni de știință ÎNGROZIȚI? ACEST VIRUS EXISTA(este un virus indus cu acțiunea omului, nu un ciclu normal de mutație) , DAR ERA CUNOSCUT DINAINTE ȘI ESTE CONTROLAT ȘTIM NOI DE CINE…., de cei care aduc democrația în toată lumea!

  • Din dublin.confirmam ca santem in carantină toti locuitori ireland.noi români și in special feldrihani. Lucram.si avem restriti.de grup.sau de întâlniri cu maximul 100.persoane.deci cred ca la O mormi tare nu sant nici macar 50.Asa ca nu i asa de cu restrixi .de mari.mai ales la 20 de oameni veniti acasa..poate este bine sa considere ca pot fi mai atenti la mișcările din comuna.unde sant priviți. Ca straini.si cumva de ce au venit acasa.sai integreze pe feldrihani..Sa nu uitam ca feldru din diaspora cand se întorc acasă sant primiți nu ca persoane i efecte.si straini de comunitatea lor..eu cred ca sangozan exagerează.si doreste sa fie important între cei de acasa.mai sant consilieri si acei consilieri nu se afiseaza cu mesaje de acest fel..oricum Dacă am veni acasa .ar fi 3500 de feldrihani si voi acasa 2500.atunci care dintre noi nu ar trebui să iasă din casa???…eu nu încurajeze sa faca chefuri sau discoteci sau nunți de anvergură.dar la un botez o mormantare ..nu i o problemă. Asa ceva santem admiși si aicea in ireland..Si nu ne numeste straini infectat deși trimitem bani acasa care bus integrați.. Si plătim case goale taxe si contribuim la viata satului full time..Si se primesc pachete acasa care bus infectate..DE CE SA FIE OAMENI ACESTEA PERICOL.INTORCANDUSA ACASA…??

  • Dionisie dragă,recunosc că am făcut eforturi să înțeleg ce vrei să spui,iar cum te cunosc ,o să-ți fie și mai greu să înțelegi.Deși unii se străduie din răsputeri să creeze o falie tot mai mare între cei plecați la muncă în străinătate și cei rămași acasă,eu sunt imun la așa ceva.Eu am trei copii,dintre care unul chiar în Dublin,unde am fost și eu la sfîrșitul lunii februarie.Sunt convins că toți părinții își iubesc la fel copiii oriunde s-ar afla.Am fost primar 12 ani și am fost alături de cei plecați de cîte ori a fost necesar și voi fi toată viața.Măsurile care am solicitat să fie luate,cred că sunt în folosul tuturor.Doresc din tot sufletul să fim iarăși împreună cu toții în comuna noastră dragă SĂNĂTOȘI .

  • Si cine vrei sa conduca tara un inconstient ca si catolicul vostru din Feldru care nu stie nici cum il cheama si are 10 persoane la Biserica?Se pare ca toti va ganditi la bani si atat(gandire de roman,pardon, cioban roman,poti sta in UK si 1000 de ani ca tot cu aceeasi conceptie despre viata ramai). Unu ca tine si ca popa Claudiu sa fie la conducere la Feldru apoi sa vedem ce bine o duc locatarii.In maxim o luna ajung la „sapa de lemn”.

  • Corona virusul va duce la anularea europeanului de fotbal ,pe langa multe alte evenimente, dar nu si anularea aplicatiei militare Defender Europe 2020.
    Aplicatia va aduce in Europa 20000 soldati americani la cei 9000 existenti in perioada mai – iunie .De la al doilea razboi mondial incoace nu au fost atatia soldati americani in Europa.
    Aplicatia se va desfasura in tari aflate la granita Rusiei (tarile baltice, Georgia, Polonia).
    Membri Nato vor participa si ei (inclusi noi vom scoate la lupta cateva TAB-uri) pt un execrcitiu care se vrea defensiv.
    Ciudat cum se succed evenimentele si noi trebuie sa stam cuminti in casa ,si sa nu circulam prin Europa, in timp ce uni se joaca de-a razboiul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.