Doliu în lumea medicală din Bistrița. Doctorul Dan Gheorghe Ștefănescu, medic primar în specialitatea urologie și fost șef al Secției Urologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a încetat din viață.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe medicul Dan Gheorghe Ștefănescu.
Doctorul Ștefănescu și-a dedicat aproximativ patru decenii activității medicale în cadrul Spitalului Județean Bistrița, unde a activat atât în Secția Chirurgie, cât și în Secția Urologie.
De-a lungul carierei, a fost apreciat pentru profesionalismul și devotamentul față de pacienți, dar și pentru calitățile sale de coleg. În perioada în care a ocupat funcția de șef al Secției Urologie, medicul a contribuit la dezvoltarea și consolidarea acestei specialități în cadrul spitalului bistrițean.
”A fost un medic dedicat pacienților, un bun profesionist și un coleg apreciat și respectat”, a transmis conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Prin întreaga sa activitate, medicul Dan Gheorghe Ștefănescu a lăsat în urmă o importantă contribuție profesională, dar și amintirea unui om care și-a pus cunoștințele și experiența în slujba pacienților aflați în suferință.
Priveghiul va avea loc marți, 8 septembrie, de la ora 18:30, la capela de pe strada Tărpiului din municipiul Bistrița.
Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 9 septembrie, la ora 10:30.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!










Dumnezeu sa-i odihnească sufletul in pace si sa mangaie familia indoliata!!🙏🖤
Am avut harul sa fiu tratata de dinsul cu multi ani in urma. Cu adevarat un doctor extraordinar, de înaltă clasa profesionala si cu un suflet bun.
Drum lin spre cer domnule doctor Stefanescu!🙌
A fost nu doar urolog, ci si chirurg in urologie in anii 80. Un doctor estet si rafinat cu studii de specialitate realizate dincolo, si care stia sa opereze delicat situatii complicate si sa dea tratament tintit. Un om foarte citit si bine pregatit, si mai ales, respectuos cu colegii sai. Era un timp misterios si retras, asa cum sunt toti oamenii mari! Odihna vesnica acestui domn distins!
“The dead don’t go anywhere. They’re all here. Each man is a cemetery. An actual cemetery, in which lie all our grandmothers and grandfathers, the father and mother, the wife, the child. Everyone is here all the time.” Isaac Bashevis Singer
Imi voi aminti intotdeauna de domnul doctor Dan STEFANESCU. Un chirurg urolog de exceptie si un parinte pentru mine ca tanar urolog. A fost format ca urolog in Institutul Clinic Fundeni. Ramane cu mine pentru intreaga viata profesionala oriunde mai voi afla.
Multumesc doamnei Cristiana SABAU pentru articol.
Adresez un ultim omagiu domnului Doctor Dan STEFANESCU a carei amintire o voi pastra mereu.