Vechea clădire a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, reabilitată și modernizată, va fi inaugurată oficial în data de 19 septembrie, anunță Consiliul Județean și Primăria Bistrița într-un comunicat.
Proiectul general derulat la SCJU Bistrița a vizat construirea unui nou corp de clădire cu patru etaje, reabilitarea clădirii existente, modernizarea pavilioanelor actuale, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală.
Valoarea totală a proiectului integrat este de peste 600 milioane lei (fonduri din PNRR, finanțare națională prin Ministerul Sănătății și contribuția proprie a Consiliului Județean și Primăriei Bistrița). Pavilionul nou (valoare: 246 milioane lei), dedicat funcționării a peste 20 de specialități medicale, are șapte niveluri (două în subteran, parter, patru etaje) și pasarelă de trecere spre clădirea veche, și ea reabilitată prin același proiect din PNRR (valoare: 150 milioane lei), alături de digitalizarea spitalului (53 milioane lei) și dotarea cu echipamente (40 milioane lei).
Lucrările au fost realizate de o asociere formată din Dimex 2000 Company, Hidro Salt B 92, Consola Grup Construct, Mansart Corporate și Cubicon Invest.
Recent, cu ocazia Zilelor Diasporei, primarul Gabriel Lazany a spus: ”Eu cred că va fi cel mai performant Spital Clinic Județean după nivelul lui de competență din România, cel mai dotat, cel mai bine pus la punct și cu medici foarte buni. Cel puțin cât am fost managerul spitalului, am reușit să aduc la Bistrița 157 de medici, mulți dintre ei bistrițeni întorși acasă, dar și medici care au venit cu familiile lor aici să locuiască și să lucreze la Bistrița”.
În 19 decembrie 2025 a fost inaugurat oficial noul corp al spitalului, primul obiectiv spitalicesc construit în România din fonduri europene prin PNRR. Întreaga structură a clădirii a fost finalizată în mai puțin de un an, iar toată investiția – în doi ani, nouă luni și cinci zile.












Adaugă comentariu