Comisarul şef Liviu Olariu a declarat că la nivelul conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud s-a luat hotărârea să nu fie desfiinţate secţiile de poliţie înfiinţate în urmă cu un an, dar să fie distribuiţi poliţişti de la secţii la posturi.
„La 1 septembrie 2011, au fost înfiinţate şapte secţii de poliţie şi au fost desfiinţate birourile poliţiei rurale, cele care se aflau la poliţiile municipale şi orăşeneşti şi prin preluarea unui număr însemnat de poliţişti de la posturile de poliţie comunale. Fac precizarea însă că posturile de poliţie nu s-au desfiinţat niciodată. În fiecare comună am avut un poliţist, căruia i-am spus de proximitate, încercând şi prin denumire şi prin măsurile pe care le-am luat, să întărim relaţia poliţist-comunitate. Prin patrulările pe care le-am organizat şi celelalte acţiuni specific poliţieneşti de la nivelul secţiei, am desfăşurat activităţile care se află potrivit legii în competenţa noastră. Practic modelul aplicat din septembrie anul trecut a fost cel european”, a declarat Olariu.
El a precizat că din septembrie 2011 până în prezent, în Bistriţa-Năsăud au fost tot timpul 14 echipaje cu 28 de poliţişti în total care au făcut parulări în zone cu risc mare de infracţionalitate.
„Obiectivul a fost atins în mare măsură, dar s-a constatat că au crescut cheltuielile cu patrularea. Noi, cei care asigurăm conducerea IJP, am avut însă şi un sentiment de siguranţă în special după-amiaza şi noaptea ştiind că avem 14 echipaje de poliţie de ordine publică în mediul rural cu 28 de poliţişti, câte doi într-o maşină, echipaţi, dotaţi, gata de misiune. Dacă pe itinerarul lor de patrulare era sesizată sau identificată o faptă, ei interveneau de îndată”, a declarat Olariu.
Adjunctul şefului IJP Bistriţa-Năsăud a declarat că se revine la vechea formulă de funcţionare cu posturi de poliţie rurală fiindcă cetăţenii şi administraţia publică locală au avut sentimentul că Poliţia şi-a restrâns activitatea şi că nu mai are o prezenţă activă pe raza unor localităţi.
„E adevărat că noi ne-am axat pe acele localităţi cu risc criminogen ridicat. Aş vrea să se reţină că, după al cincilea an consecutiv, Bistriţa-Năsăud e la polul de jos al infracţionalităţii. Suntem pe locurile 39-40 la infracţionalitatea stradă, judiciară şi avem o singură tâlhărie în 2012. În anii trecuţi, în mediul rural ne-am confruntat cu violenţă, îndeosebi pe Valea Someşului, a Ilvelor şi a Bârgăului. Acum însă ne confruntă cum infracţiuni contra patrimoniului. Avem hoţi din locuinţe pe care însă i-am prins”, a declarat Liviu Olariu.
El a declarat că, prin reînfiinţarea posturilor rurale de poliţie, se încearcă acoperirea acestei nevoi ca în comune să fie tot timpul poliţişti, însă comunităţile locale nu ar trebui să uite că au datoria, prin lege, să înfiinţeze poliţii locale care să se ocupe de treburile mărunte.
„Practic, sentimentul lipsei prezenţei poliţieneşti în mediul rural a fost determinat şi de faptul că, în Bistriţa-Năsăud, cu excepţia Bistriţei şi a comunelor Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului şi Nimigea unde există o structură de ordine publică, nu există nicio altă structură administrativă care să aibă poliţie locală. Problemele mărunte, începând de la paza culturilor, a bisericii, a primăriei, casieriei şi a celorlalte, paza bunurilor cetăţenilor, inclusiv chestiuni mărunte de ordine publică, prin lege, sunt competenţa acestor structuri”, a declarat Olariu.
El a spus că primarii cer mai mulţi poliţişti în comune, dar Inspectoratul Judeţean de Poliţie are mai puţini angajaţi decât prevede statul de organizare şi nu poate da curs cererilor de suplimentare a numărului de poliţişti.
„Dacă ar înfiinţa poliţii locale, cum prevede legea, aceştia ar veni în completarea activităţii noastre, s-ar ocupa de problemele mărunte, în timp ce Poliţia naţională ar putea să se ocupe de probleme de un nivel şi risc mai mare”, a spus Olariu.
El a declarat că, după reînfiinţarea poliţiei rurale, poliţiştii vor fi mult mai prezenţi în comune.
„Până acum patrulau pe un itinerar, de acum vor fi prezenţi pe raza comunei. Aşa că noi am gândit următoarea organizare: vom menţine cele şapte secţii de poliţie cu circa zece poliţişti la secţie şi redistribuirea către secţiile de poliţie rurale a unui număr de doi până la patru poliţişti. Avem un număr de zece posturi cu câte patru poliţişti prevăzuţi, avem patru secţii de poliţie în mediul rural unde de asemenea vom avea câte zece poliţişti, iar diferenţa până la 58 cu câte trei poliţişti. Dintre aceştia, unul va fi şef”, a declarat Liviu Olariu.
Adjunctul şefului IJP Bistriţa-Năsăud a declarat că speră că, în felul acesta, vor fi făcute economii la transport.
„Sperăm să folosim mai eficient şi mijloacele auto care sunt relativ învechinte. Au deja şase ani. Printr-un efort deosebit au fost dotate toate posturile de poliţie cu mijloace auto. Acum acestea se întorc în comune şi vor fi folosite nu pe distanţe foarte lungi. Sperăm să fim mai eficienţi”, a declarat el.
Liviu Olariu a spus că, în Bistriţa-Năsăud, există un deficit de 70 de poliţişti în mediul rural.
„Ne bucurăm hotărârea Guvernului care spune că vor fi încadraţi poliţiştii care termină şcolile. O parte vor merge în mediul rural, iar alţii la Poliţia rutieră unde, de asemenea, avem de foarte mult timp, de mulţi ani, doar 40 de poliţişti, iar problematica a crescut şi în acest domeniu”, a declarat Liviu Olariu.
În Bistriţa-Năsăud sunt patru oraşe şi 58 de comune.
Adaugă comentariu