O angajată din Primăria Feldru a fost diagnosticată cu Covid-19. Femeia este asistent medical comunitar, a vizitat mai multe persoane aflate în izolare la domiciliu, iar în urmă cu două zile s-a simțit rău și s-a dus la spital. I s-a făcut testul pentru Covid-19 și a ieșit pozitiv.
Primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan, a declarat pentru Timp Online că femeia nu ar mai fi fost la serviciu în ultimele două săptămâni întrucât și-a luat concediu, așa încât nu există motive mari de îngrijorare printre angajații Primăriei.
”Ea e asistent medical comunitar la noi la Primărie. În perioada aceasta a fost și în control la cei izolați, cu Poliția. Alaltăieri s-a simțit rău, s-a dus la spital, azi noapte am fost anunțat că are Covid-19. Nu este primul caz din comună. Trei s-au întors, sunt negativi. Mai avem încă un caz care nu are simptome, dar nici nu îi iese rezultatul negativ. Doamna aceea de la Primăria Năsăud care e din Nepos”, a spus primarul Țiolan.
Potrivit primarului, soțul femeii lucrează la Administrația Finanțelor Publice, la Năsăud, dar nu ar avea simptome specifice bolii.
”Copilul lor a venit din străinătate, din Irlanda sau Marea Britanie, nu rețin. Înainte de Paști i s-a terminat izolarea la domiciliu. După terminarea perioadei nu a avut nicio problemă”, a spus primarul.
Întrucât femeia nu a mai fost prin Primăria Feldru de două săptămâni, activitatea instituției nu a fost suspendată.
Să-i dea D-zeu sănătate,nu se știe care urmăm.Activitatea la primărie oricum e suspendată,de două săptămâni e panglică la intrare,de cînd s-a îmbolnăvit vecinul si prietenul primarului Falcao.
Problema e că pe la Trezoreria Năsăud au trecut persoane din toate primăriile să depună sau să ridice bani. Vorba dumneavoastră,,cine are zile,are si leac ” dar totuși cînd ești intr-o functiei publică și ai contact cu cetățenii e bine să te protejezi si pe tine,dar si pe cei din jur
Stefan singeorzan stie cel mai bine….