Social

Ce a pățit un bărbat care i-a trimis prim-procurorului de la Parchetul Năsăud o mică atenție într-un plic (VIDEO)

Un bărbat care a trimis într-un plic o mică atenție prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud ca să-i restituie permisul de conducere s-a mai trezit cu încă un dosar penal.

”Joi, 7 mai a.c., ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au organizat prinderea în flagrant a unei persoane, în vârstă de 40 ani, fără calitate specială, după ce a remis, cu titlu de mită, suma de 100 euro, către un angajat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

În schimbul acestei sume de bani, mituitorul i-a solicitat acesta ar fi trebuit să urgenteze soluționarea unui dosar penal în care acesta este inculpat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier și să dispună restituirea permisului de conducere suspendat.

În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, ca urmare a denunțului formulat de magistrat, iar acțiunea de prindere în flagrant s-a realizat în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, beneficiind de sprijinul conducerii instituției.

Ulterior, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru infracțiunea de dare de mită, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite DGA Bistrița-Năsăud printr-un comunicat.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a transmis următorul comunicat de presă:

4 comentarii

  • Poate o fi fost prea puțin, cine își riscă pensia specială pentru așa ceva. Iar dacă a rămas fără permis de conducere, is ferm convins că a făcut ceva.

  • Fapta-i faptă, dar are și circumstanțe atenuante.
    Astfel, dacă conduci cu o alcoolemie de 0,5%0 în l de aer expirat și îți iese o alcoolemie în sânge de 1%0 (să zicem), ți se ia permisul pe loc, fără drept de circulație, iar ”cercetarea cazului” durează cca an, fiind judecat și condamnat după cca 2 ani.În acest timp nu ai dreptul să conduci, iar anularea se dispune cu data condamnării, putând reobține permisul după un alt an de la data condamnării definitive.
    Deci în total ai stat 3 ani, din care 2 ani în timp ce exista prezumția de nevinovăție.
    Ori să ți-l anuleze definitiv cu data comiterii(constatării) faptei, ori să te lase să conduci până la dovedirea ei.
    Așa ajungi să-ți plătești urgentarea condamnării, pentru a începe termenul de redobândire și pățești ca omu.

    • Nu-i mai bine să conduci cu alcoolemie 0? Să nu mai ai de căutat răspunsuri la întrebări

  • Cetățene gospodar (ce miroși a b…legar , cum zice ”folclorul popular”) !
    Ba este mai bine când nu este rău, dar viața ne învață că atunci când nu băgăm capul la cutie – ca struțul – putem vedea realitatea.
    Care există , și e diferită de filosofiile idealiste.
    Realitatea este că un număr de șoferi conduc băuți și o comit.
    Pentru aceștia este o lege ca cea în discuție – care este perfectibilă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS