Inaugurată anul trecut după ce a fost modernizată cu bani europeni, Şcoala Gimnazială Viişoara a fost reorganizată, anul acesta, ca unitate cu personalitate juridică pentru ciclul primar şi gimnazial, ocazie cu care conducerea şcolii a solicitat atribuirea unui nume nou, de Şcoala Gimnazială nr. 7 Municipiul Bistriţa. Solicitarea a primit undă verde de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi joi de la Consiliul Local.
Redenumirea şcolii s-a făcut cel mai probabil în doi peri. În primul rând, noul nume este extrem de lung şi total neprietenos. Dacă ne gândim că el trebuie trecut pe diverse documente, reţinut de părinţi, elevi, bunici, ne dăm seama că se vor face multe greşeli. Ce caută cuvântul „municipiu” (un termen pur administrativ) în denumirea unei şcoli de cartier e greu de înţeles. Nu se putea da şcolii numele unei personalităţi a oraşului, chiar trebuie să ne rupem limba pronunţând noua denumire aparent fără noimă?
Pe de altă parte, nu putem să nu observăm că numele şcolii nu are nicio legătură cu acest cartier, unul respectabil, de altfel, care ţine la identitatea lui. Din păcate, obsesia de a reveni la nume din secolele trecute nu face niciun serviciu comunităţii. Nefiind vorbitori de limbă germană, mulţi locuitori ai Viişoarei nu înţeleg care e semnificaţia dublării numelui localităţii cu un cuvânt din altă limbă. Acum că nici şcoala nu mai are în denumire cuvântul cartierului e cât se poate de clar pentru mulţi că se încearcă dizolvarea identităţii acestui sat.
Cristiana Sabău
Scoala Heidendorf…./dupa denumire de locatie in limba germana)
Scoala Steininger…..(dupa denumire de deal sub care sa afla)
Sau a unui cetetean de onore ale Bistritei ???
Un sponsor?
In unele publicatii si scrie Steiniger….care este corect, nu stiu
Scoala Imobil dan…..e gata facuta firma si oricum ar fi fost primul elev care …mai are nevoie de putina scoala
sxcola viisoara este o scoala civiliza si adegvata
Buna ma numesc claudia as vrea sa vin la dumneavoastra la scoala casa pot sa imi continui scoala .am facut doar doua clase mie tare rusine sa spun asta dar din cauza problemelor nu am putut sa imi continui scoala am 20de ani ?va rog din tot sufletu sa ma ajutati sa pot sa fac cel putin 8clase un raspuns ..