Actualitate

Patru persoane infectate cu noul coronavirus au refuzat internarea. Dolha: S-a întâmplat după decizia CCR

Patru persoane din județ care au fost diagnosticate pozitiv la testul pentru Covid-19 au refuzat să se interneze în spital invocând decizia Curții Constituționale a României (CCR), a declarat prefectul Stelian Dolha.

”Știu că două dintre persoane sunt simptomatice. S-au dus să își facă testul RT-PCR pentru că au avut simptome, dar ulterior au refuzat internarea. Am discutat cu directorul DSP, dr. Anca Andrițoiu, care mi-a spus că au fost informați medicii lor de familie și se află sub supravegherea medicilor de familie. Aici e deja loterie, adică ține de fiecare dacă nu îl ai într-o unitate. Dacă s-au testat pe banii lor putem merge pe ipoteza că sunt persoane responsabile, mai ales că una este destul de importantă”, a spus prefectul fără să mai dea alte detalii referitoare la identitatea celor infectați.

În schimb, Stelian Dolha a făcut referiri la consecințele deciziei CCR în județul Bistrița-Năsăud.

”Decizia CCR ne-a lăsat fără 1.420 de persoane care erau în izolare la domiciliu. Din data 3 iulie, raportările nu se mai fac. Au mai plecat și cele patru persoane care erau în carantină pentru că așa a decis CCR. Dacă în prima fază nu am avut cereri pentru externare, pe urmă am avut deja două. Mai avem încă patru persoane infectate care au refuzat internarea. Asta după decizia CCR. Suntem încă într-o situație complicată, iar relaxarea aceasta nu ne-a făcut bine deloc. Încurajarea ei de un politiciansm jenant și iresponsabil eu cred că nu face altceva decât să accentueze o dorință mai mare de relaxare și o iresponsabilitate din partea celor care îi ascultă”, a spus prefectul.

Stelian Dolha a prezentat și un grafic al focarelor din județ, spunând că primul focar a fost la Reteag, apoi a urmat cel de la Cociu, focarul de la Maieru și cel de la Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență.

”Ultimul focar pe care îl avem este al relaxării și al efectelor ei. Dacă pentru celelalte aveam o zonă foarte clară, delimitată, acum focarul este destul de extins, iar CCR ne-a lăsat fără instrumentele de lucru. Dincolo de aspectele legate de constituționalitate, decizia CCR a omis ceva: dreptul fiecăruia la libertate și dreptul fiecăruia la sănătatea sa. Putem merge mai departe la nerespectarea dreptului la sănătate al celorlalți, dreptul lor de a nu fi infectați. Eu cred că acest drept este tot constituțional. După cum lesne se poate constata suntem destul de departe de încheierea socotelilor cu acest coronavirus. Avem nevoie de pârghii pentru a asigura dreptul tuturor cetățenilor noștri la sănătate, dreptul de a nu se infecta”, a spus el.

Prefectul a mai adăugat că, urmarea deciziei CCR, Guvernul României a adoptat un proiect de lege pentru carantinarea persoanelor și izolarea bolnavilor infectați cu Covid-19.

”Sper să fie dezbătut cu celeritate în Parlament și să-l avem cât mai repede ca instrument de lucru în teritoriu, asta și dacă parlamentarii noștri dau dovadă de responsabilitate. După ce i-am văzut ieri pe cei doi parlamentari ai PSD – pe domnul Solomon chiar îl știu foarte bine pentru că a fost președintele Comisiei de Muncă și între 2012-2016 când eu am fost parlamentar – mă cam îndoiesc. Noi în teritoriu facem tot felul de controale și le spunem oamenilor să poarte mască în interior și în mijloace de transport în comun, îi amendăm dacă nu fac asta, iar în momentul în care apar parlamentarii – cei care ar trebui să fie exemplu pentru toți cetățenii -, intră într-o șaormerie și se comportă ca niște golani, că nu am alt termen. Ce să le spui unor oameni de rând atunci când îi amendezi? Parlamentarii respectivi au fost sancționați? Aceasta este întrebarea mea pentru domnul Ciolacu. Ar trebui să li se ia dreptul de a candida pentru ce au făcut, dar aceasta e treaba partidelor politice”, a spus prefectul.

Legat de proiectul adoptat de Guvern, Stelian Dolha a spus: ”Proiectul de lege schimbă câteva definiții. Carantinarea se referă numai la persoane sănătoase, ori izolarea se referă la cei infectați. Carantina pentru cei care intră din zonele de risc și pentru cei care optează pentru ea pentru a-i proteja pe cei de acasă este suportată de Ministerul Sănătății. E un lucru foarte bine definit și e bine că s-a făcut”.

În ce privește situația de la centrul pentru vârstnici de la Maieru, prefectul a spus că situația de acolo a fost gestionată foarte prost.

”Acolo avem cinci decese. Unul dintre ele m-a impresionat. Un vârstnic a stat 8 zile internat, pe urmă a avut un test negativ și a fost lăsat acasă, a revenit, iar după 3 zile a decedat. Am făcut o sesizare către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud care a trimis o adresă Poliției Maieru care a sesizat parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud și acolo a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Nu pot rămâne lucrurile așa acolo. Când vorbești de persoane vulnerabile cum sunt vârstnicii, purtarea măștii e obligatorie nu numai în situația aceasta, ci și într-o situație normală ar trebui să se poarte măști, mănuși, cu atât mai mult în pandemie”, a spus el.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/videos/561856498026782

VEZI ȘI:

9 comentarii

  • S-a intamplat pt ca sunteti toti o apa si un pamant, indiferent de partid. Va intereseaza doar manevrele voastre, va jucati cu orice, de la mediu si paduri la proiecte pt firmele voastre si acum, cu vietile oamenilor. Nu sunteti un exemplu pt omul decent, sunteti niste aroganti nesimtiti si prosti, pe multi bani, ce calca pe cadavre pt scopul lor.

  • Bădie, la cât de mizerabile sunt spitalele din România, la câte bacterii și virusuri îți pot „oferi”, sincer, dacă aș fi depistat cu SARS-COV-2, fiind asimptomatic, și eu aș refuza vehement internarea, nici nu s-ar pune problema să mă internez. Aș prefera să stau izolat la domiciliu și să respect cele mai stricte măsuri și reguli, doar să nu mă internez într-un sistem de sănătate, în care, știi că intri, fără a ști dacă mai ieși. Lăsați-o voi cu CCR-ul lui pește prăjit, faceți lucrurile cum trebuie, nu le faceți de mântuială. Și vezi nenicule, decizia CCR la care faci referire a fost votată și de judecătorii CCR propuși de Iohannis, dacă nu era în regulă, nu ar fi votat pentru adoptarea ei, mai ușor cu gargara.

    • Dar Drepturile mele cum le-a aparat CCR-ul? Dreptul meu la integritate fizică în condițiile în care niște cetățeni, cunoscuți de Stat dar ținuți la secret, împrăștie liberi virusul prin târg. Îi doare-n cot pe ccriști de drepturile omului. Sunt doar cei mai ajunși dintre politruci și-i interesează numai salariile și pensiile lor astronomice.
      Constituția Romaniei
      ARTICOLUL 22
      (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
      ARTICOLUL 26
      (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

    • Constituția României
      ARTICOLUL 34
      (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
      (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

  • Cine a oprit guvernul sa propuna o lege sau sa impuna restrictiile necesare in asa fel incat sa nu se incalce constitutia ? Sunteti toti la fel. Doar voturile va intereseaza

  • Iarăși mă văd nevoit să intervin.Am citit că a refuzat să fie internată chiar,,o persoană importantă”…nu domnule prefect nu există persoane importante și muritori de rînd,toți suntem la fel.Dacă veni vorba de exemple date de ,,persoane importante” apoi tocmai Ludovic Orban și miniștri lui făceau pipi pe noi muritorii de rînd,chiar din biroul lui,fără mască,fumînd în locuri interzise,arzînd-o cu beroace la terasă,așa că lăsați-o mai ușor cu exemplele că nu vă ajută.
    PĂREREA MEA!

  • uitati-va la poza, ce prefect implicat avem cum da din maini ca un actor la HOLYWOOD, mama mama ce bine ca l-au numit prefect altfel nu aveau o asa eminenta cenusie acolo, pai frent era un anonim pe langa asta, bravo fratica asa da, nu ai nevoie de un consilier cu minim 5000 lei ca sunt doritor?
    nici ramses nu facea asa cu mainile poza e bestiala, cu masca aia de zorro, pfoai

  • Învață să scrii corect românește odată, în ceapa mă-tii. Faci cel puțin trei greșeli grave și m-am cam săturat să te corectez. Amin!

  • Unul, dacă am fi avut un popor responsabil și cu ceva gândire la purtător, astăzi, după 30 de ani de la Revoluție nu am fi fost conduși de astfel de lichele, care se potrivesc cel mai bine la crăpat lemne, săpat șanțuri și alte astfel de activități ce presupun cârca și nu utilizarea creierului. Nu cred că ar trebui să pretindem discernământ și multă rațiune din partea unor inși care nu vor evoluția sub nicio formă, care cred că progresul țării este similar cu fraternizarea cu diavolul, că este drumul spre desfrâu. Cerem prea mult din partea unor concetățeni care nu știu folosi deodorantul, pasta de dinți și săpunul, nu credeți? Pretențiile noastre raportat la un popor slab educat, slab igenizat intelectual și lipsit de valori și principii temeinice să dea dovadă de responsabilitate și de empatie față de mediul social în care trăiește și față de semenii săi, este ceva foarte deplasat. Dacă tot ni s-a cerut distanțarea socială, care nu mai trebuia activată, ea fiind prezentă în România încă din perioada regimului comunist, în care, toată lumea se păzea de toată lumea, iacătă oamenii chiar o respectă, îi doare în cot de restul populației și de cei din jur. Deci, în concluzie, cerem lucruri exact de unde nu se pot primi, dacă poporul nostru ar fi fost la un nivel cât de cât acceptabil, cele două hoarde de impostori, demagogi, hoți și inculți, fiți siguri, astăzi nu ar mai fi călărit țara!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.