Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vizate sunt trei societăți comerciale care ar fi înregistrat cheltuieli nereale, reprezentând salariile unor persoane care au solicitat și primit ulterior indemnizații de creștere a copilului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astfel, din investigațiile efectuate, a reieșit că, în perioada anterioară calculării cuantumului indemnizației, societățile în cauză ar fi acordat salarii și de 15 ori mai mari, comparativ cu perioada anterioară, iar veniturile nu ar fi fost realizate din activități lucrative prestate efectiv la respectivele unități economice.
Spre exemplu, o societate comercială a înregistrat cheltuieli în cuantum total de 141.954 lei, reprezentând salariu acordat lunar si cuprins între 16.380 și 17.998 lei, începând cu cea de-a șasea lună înainte de naștere, pentru o femeie de 30 de ani, din Bistrița, în contextul în care anterior a avut un salariu în cuantum de 1.162 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în vederea documentării și probării activități infracționale a celor implicați.
VEZI ȘI:
Dar directoarea e cercetată de cei de la SICE sau pe ea o protejeaza ? Nu trebuia să verifice și apoi să acorde indemnizațiile ? Adică se semnează fara să verifice și scăpa ,,că e incompetenta”sau cum?sau scăpa de cercetări că e politică și pupăcioasă cu cine trebuie ?
Oare marirea salariilor in ultima luna sau ultimele luni pentru cei care urmeaza sa ia pensii speciale (e de notorietate ca asa se intampla) nu se incadreaza la aceeasi fapta? Mai ales ca respectivii urmeaza sa ia acei bani pana moartea ii va desparti de pensie, nu doar doi ani ca in cazul acestor concedii. Si mai ales ca majoritatea sunt in justitie, politie si servicii.
Nu zic sa nu fie pedepsiti cei cu concediile, dar sa nu fie scapati din vedere nici cei cu pensiile.