Social

BEJ a dat dreptate jurnalistei Florica Dura care a semnalat ilegalități la Mărișelu

”BEJ Bistrița-Năsăud repară onoarea celor trei candidați de la UAT Mărișelu: Dura Florica – USR PLUS, Benzar Ionela-Iuliana – PMP și Bogdan-Emil Nețan, – PNL”, a transmis jurnalista Florica Dura printr-un comunicat de presă.

”Alba-neagra cu procesele verbale ale BECC nr. 30 Mărișelu a luat sfârșit! Tribunalului Bistrița-Năsăud i se cere retragerea celor două autoare a încălcărilor de LEGE: Aurica Almășan, președinte, și Domnița Zăvoian, locțiitor

Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud a întronat LEGEA la secția 30 Mărișelu, acolo unde, exact în urmă cu 5 zile, începea seria falsurilor, sesizate de reprezentanții celor trei partide: USR PLUS, PMP și PNL. În fapt, BEJ a pus lucrurile în ordine, după cea de-a doua contestație depusă de cei trei contestatari, conform procedurii, admițând cererea acestora și, potrivit Hot. nr 167 din 30 august, dispune ca toate procesele verbale, emise de BECC nr. 30 Mărișelu, începând cu pv nr. 5 din 25 august, pv distrus ilegal și continuând cu restul actelor subsecvente, toate emise în fals, să fie anulate și, ținându-se cont de interpretarea AEP să se reia, de îndată, tragerea la sorți. De asemenea, BEJ BN dispune ca, atât președintele circumscripției 30 Mărișelu, Aurica Almășan cât și locțiitorul acesteia, Domnița Zăvoian, să fie înlocuite din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție.

Detalii privind motivarea hotârârii BEJ, dar și aspectele solicitate de cei trei contestatari, pot fi observate în paginile de ilustrație remise de noi presei”, a transmis Florica Dura, candidat USR PLUS la alegerile din 27 septembrie 2020, la UAT Mărișelu, pentru funcția de Primar și pentru Consiliul Local.

CITEȘTE ȘI:

6 comentarii

  • BEJ s-ar putea sesiza și cu situația de la negrilești, nde Președinta Biroului electoral de Circumscripție este cumnată cu unul dintre candidați. Incompatiblitate clară.

  • Dacă nimeni nu face contestație, BEJ nu se va sesiza, așa că nu așteptați ca cineva să vină să vă facă treaba. Apoi, eu nu văd acolo o incompatibilitate, nu este rudă de gradul I sau II, este doar cumnată, așa că doar din punct de vedere moral doamna nu este în regulă și, ar trebui mutată în altă parte…dar când vine vorb ade morală, cui să ceri, dacă nu se respectă Legea?! Apelul la morală, este pentru societăți avansate! Noi din păcate, mai avem până acolo!
    Succese!

  • Să punem mâna pe carte și să facem alegeri libere. Articolul 25(2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și art.1(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor electorale constituite pentru alegerile locale din anul 2020, aprobat prin Hotărârea nr. 2/03.08.2020 a Biroului Electoral Central spune clar: „Candidații în alegeri, soțul, soția, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri în birourile electorale”. Cumnatul este afin de gradul doi ! Adică fratele soției sau soțului dacă este candidat în circumscripția respectivă locală sau pentru C.J.

  • Eu, Florica Dura, nu sunt expert electoral! Sunt doar jurnalistă și activistă civică, iar acolo unde nu înțeleg ceva, când este vorba de legi, întreb specialiștii. Dacă specialiștii spun că, cumnata sau cumnatul unui candidat sau altul se încadrează la afini de gradul II, atunci așa este! Dar este nevoie de un punct de vedere oficial! Iar dacă oficial este așa,
    cineva din BEL de acolo sau dintre candidații de la alegerile locale, de acolo, să facă contestație, altfel BEJ nu se sesizează! Verificați cu lege aîn mână! Scuze că nu pot să fiu și expert electoral, scuze pentru greșeală, dar musai trebuie să se mai implice și alții, nu numai eu, pentru că, sunt lucruri care mă depășesc, cum este acest aspect, deloc de neglijat și eu sunt în campanie electorală, adică am o grămadă de trebi, pe lângă presă, și responsabilități personale, familie etc. Vă rog să vă implicați, pentru că este viitorul nostru în joc și pentru că, acești bolșevici care au pus mâna pe pârghiile de putere, nu se vor da duși, cu una cu două! Trebuie dați jos!
    Succese!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.