Economie

Cristian Parasca: Contribuabilul să fie conştient că tot ce declară trebuie să şi achite

Directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud ,Cristian Parasca, a spus că gradul de conformare voluntară a plăţii în judeţul nostru se situează între 70-72%, obiectivul instituţiei din a cărei conducere face parte este să crească acest procent până la 80-85%.

Potrivit lui Cristian Parasca, în primele trei trimestre, la bugetul general consolidat s-a realizat 98,77% din planul pe care l-a primit DGFP Bistriţa-Năsăud de la ANAF.

„În cifre înseamnă 439 de milioane de lei. Planul este un target care e stabilit de ANAF în baza unei formule bine definite. Faţă de 2011, suntem peste la nivel de încasări. Sunt poziţii unde ne-am depăşit cu mult planul, sunt poziţii unde suntem sub. Motivele sunt obiective. TVA-ul, de exemplu. Această cifră a TVA-ului depinde, în foarte mare măsură de gradul compensărilor, de restituirile de TVA şi de TVA-ul care se plăteşte în vamă de agenţii economici. Noi, din Bistriţa, restituim TVA, dar intră la realizări la punctele vamale respective, nu ne intră nouă ca să putem compensa, iar la noi apare restituit şi automat ne trage în jos această cifră”, a declarat Cristian Parasca.

El a spus că luna septembrie 2012 a fost încheiată cu o realizare de 103% faţă de obiectivele primite de la ANAF.

„Vrem să fim o unitate cu uşile deschise. Avem program de audienţe ca orice instituţie, dar m-aş bucura să nu fie niciodată oameni care să se înscrie la audienţe, acest lucru însemnând că având uşa deaschisă tot timpul, problemele trebuie să le rezolvăm”, a declarat el.

Directorul adjunct al DGFP Bistriţa-Năsăuda  spus că, de multe ori, rolul angajaţilor de la Fisc este unul „ingrat”.

„Rolul nostru este câteodată ingrat şi vreau să transmit pe această cale că, în cea mai mare măsură, contribubilul este cel care poate să se ajute. De multe ori, oamenii vin la noi cu probleme grave şi noi nu mai putem avea niciun rol în ecuaţia respectivă. Atât timp cât contribuabilul este conştient că ce declară trebuie să şi achite, ar fi ideal pentru noi. În momentul de faţă, gradul de conformare voluntară se situează între 70-72%. Obiectivul pe termen mediu ar fi să atingem procentul de 80-85%. O să avem mult de lucru să ajungem acolo, dar vreau să vă dau un exemplu. În ţările europene, Franţa, Germania, gradul de conformare voluntară a plăţii este de 98-99%. Avem cale lungă până acolo, depinde de economie, de mentalitate”, a spus el.

Parasca a declarat că speranţa noii conduceri a DGFP este să apropie cele două entităţi, lumea privată cu lumea fiscului şi să facă oamenii să înţeleagă că nu poate fi decât în ajutorul lor acest lucru.

„Asta înseamnă că economia şi firmele sunt sănătoase şi automat partea care revine statului se poate colecta şi distribui ca atare”, a declarat Cristian Parasca.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.