Actualitate

Ioan Pintea, managerul CJC: Ion Moise se înscrie în rândul scriitorilor români de certă valoare

Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, scriitorul Ioan Pintea, a transmis un comunicat prin care îşi exprimă regretul faţă de trecerea la cele veşnice a scriitorului Ion Moise, fost colaborator al instituţiei în calitate de scriitor şi jurnalist. Îl redăm integral în cele ce urmează.

”Am aflat cu profundă durere de trecerea la cele veşnice a scriitorului, publicistului şi eseistului Ion Moise. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor şef adjunct la revista „Mişcarea Literară”, preşedinte al Cenaclului „George Coşbuc”, vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, prozator de excepţie, autorul unor cărţi importante, primite favorabil de critica de specialitate, dintre care amintim romanul apărut recent „Ochiul dragonului”, om de mare nobleţe sufletească, Ion Moise a fost un colaborator asiduu şi devotat al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, implicându-se cu profesionalism în majoritatea manifestărilor culturale organizate de acesta. Prin scrisul său şi atitudinea sa de înaltă ţinută ardelenească, el se înscrie cu cinste în rândul scriitorilor români de certă valoare.

Regretăm din suflet plecarea lui dintre noi şi suntem în aceste momente triste alături de familia greu încercată şi îndurerată.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!”

Director, Ioan Pintea

Colectivul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.