Actualitate

Deputatul Daniel Suciu, despre statutul prefecților și subprefecților: Măcar așa știm o treabă

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că politizarea funcțiilor de prefect și subprefect este o măsură pe care și guvernarea din care a făcut parte ar fi adoptat-o, însă atunci specialiștii din ministere au spus că acest lucru este neconstituțional.

”În 2018 a fost o comisie parlamentară pentru elaborarea Codului Administrativ și s-a decis printr-o majoritate confortabilă ca funcțiile de prefect și subprefect să redevină de demnitate publică. Atunci, cei mai vehemenți împotriva acestei soluții au fost cei de la PNL și USR. Președintele PNL spunea atunci că o asemenea măsură ar reprezenta un abuz și o grosolănie. În 2019, în mandatul meu de ministru, am dat OUG pentru Codul Administrativ. Intenția mea și a colegilor mei, și o spun foarte clar, a fost să introducem și acest element tehnic că prefecții și subprefecții redevin demnitari publici, doar că toți juriștii din Ministerul Dezvoltării și, atenție, Ministerul Justiției, mi-au spus la acel moment că nu putem lua o asemenea măsură prin OUG, că este neconstituțional. Atunci actualul ministru al Justiției spunea că nu se poate iar acum aceiași specialiști i-au dat undă verde pentru a politiza, așa cum se spune, prin OUG”, a spus Daniel Suciu într-o conferință de presă.

El a menționat că ”este o măsură pe care și PSD ar fi adoptat-o”. ”Vreau să fiu foarte clar, să ieșim dintr-o ipocrizie evidentă și vă readuc aminte exemplele de la noi din județ. Domnul Stelian Dolha s-a angajat pe blat la Senat ca să poată deveni prefect, după care a devenit iar politician și a candidat la președinția Consiliului Județean, ulterior a devenit apolitic și prefect, la fel domnul Curteanu care s-a angajat la deja celebra fabrică de funcționari publici de la Sângeorz-Băi ca să devină subprefect. Sunt politicieni și asta este, doar că nu pot să nu remarc cum săreau în sus de își rupeau cămășile de pe ei atunci și cum ne spun acum că este absolut firesc. Statutul de înalt funcționar public nu l-a oprit nici pe domnul Dolha, nici pe alții să abordeze politic primarii și înainte de campanie și după alegeri. Măcar așa știm o treabă cu domnul Dolha, doar că ipocriți au fost cei de la PNL, ipocriți au rămas și cei de la USR”.

Despre tragedia de la Institutul ”Matei Balș”

”Este al 7-lea incident în spitalele din România în ultimele câteva luni și nu ne încălzește cu absolut nimic faptul că ministrul Sănătății se războiește cu responsabilul pe vaccinare, este absolut incredibil că primarul general al Capitalei nu răspunde la telefon, este inadmisibil ca vicepremierul Dan Barna să spună oarecum senin că după fiecare tragedie învățăm câte ceva și ne perfecționăm. Este absolută nevoie să se facă ceva în acest domeniu. Toate semnalele de alarmă nu au fost luate în considerare. S-a întâmplat încă o tragedie și pasarea responsabilității de la unul la altul nu ajută pe nimeni. Se pare că n-am învățat absolut nimic din aceste tragedii și lauda că am gestionat bine după o tragedie nu ajută familiile afectate”.

VEZI ȘI:

2 comentarii

  • Motto:
    „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“
    (Zicală populară)

    Acest Daniel Suciu. se laudă cu faptul că în timpul mandatului său de ministru, din anul 2019 a dat ordonanţă de urgenţă pentru Codul Administrativ. Dacă ai putină minte nu te lauzi cu adoptarea unei legi atat de importantă cum este Codul Administrativ, prin Ordonanță de Urgență ocolind o dezbatere in Parlament care este forul legislativ al țării. De fapt, Codul Administrativ despre care vorbeste individul, este o porcărie prin care principalul scop era introducerea de pensii speciale pentru alesii locali desi există decizii ale CCR din anul 2016 prin care s-a stabilit că pensiile speciale pentru aleșii locali sunt neconstituționale.
    Acesta este adevăratul motiv pentru care adoptarea Codului Administrativ de către guvernul Dăncilă s-a facut prin Ordonanță de Urgență, ocolind Parlamentul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.