Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare, arată oficial instituția într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Comunicatul integral:
“Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare.
În Ordinul comun nr. 3235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 – II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă).
Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”.
Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.”
„Hai să interzicem și lucrările de control pentru că sunt și astea un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este”, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la B1TV.
Oficialul a contrat astfel declarația secretarului de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta din urmă a generat o întreagă polemică după ce a spus că mărțișoarele și florile de 1 și 8 Martie sunt considerate obiecte personale și nu pot fi dăruite de către elevi cadrelor didactice din cauza reglementărilor care interzic în aceasrtă perioadă așa ceva și că elevii ar trebui să ofere felicitări virtuale.
Cîmpeanu explicat că cine împiedică oferirea unei flori „are nevoie de cursuri de ancorare în realitate”.
Acesta a spus că discuția despre interzicerea mărțișoarelor pentru că ar fi obiecte personale este o exagerare „iar Ministerul Educației nu susține exagerările”.
Adaugă comentariu