Realizarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) este o procedură de lungă durată și costisitoare, însă actuala administrație este decisă să demareze proiectul chiar în acest an.
Consilierul USR PLUS Nicolae Pavelean a întrebat, la ultima ședință a Consiliului Local, în ce fază se află realizarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) pentru Bistrița.
”Urmează ca, după adoptarea bugetului să dăm drumul la o procedură de consultanță pentru realizarea temei de proiectare și a caietului de sarcini. Dorim ca acest instrument extrem de important pentru realizarea unui PUG de calitate să fie realizat cât se poate de profesionist. Eu sunt optimist. Consider că, în acest an, vom contracta serviciul de realizare al unui PUG nou. Avem nevoie uriașă de un PUG nou, vedem care sunt efectele unui PUG prost care a tratat orașul cu superficialitate și astăzi suferă toată lumea. Pe de-o parte suferă oamenii, pe de altă parte dezvoltatorii care, până la urmă, prin efect nu susțin altceva decât economia locală. Sunt de fapt, o componentă a sistemului economic bistrițean care trebuie să funcționeze, dar într-un cadru cât se poate de limpede. Suntem ținuți de lipsa bugetului. Imediat ce avem buget, discuția e făcută, lucrurile sunt foarte limpezi. Vom demara procedura pentru contractarea serviciului de consultanță. Aici ne aflăm pentru tema de proiectare. Restul etapelor merg conform legii. Eu discut despre ceea ce trebuie să facă Primărai Bistrița pentru ca licitația pentru realizarea unui nou PUG să se facă cu absolut toate temele făcute de noi și mă refer la tema de proiectare și la caietul de sarcini”, i-a răspuns primarul, care a mai informat CL că este în analiză vechiul PUG despre care s-a spus că ar avea două variante, aplicate discreționar.
Consilierul PSD Alexandru Bria a intervenit și el în discuție a spus că poate pune la dispoziția actualei administrații CD-ul original pe care îl dețin consilierii care au votat vechiul PUG.
”La CD-ului care ne-a fost pus la dispoziție ne-am raportat și cred că în felul acesta trebuie făcută analiza, raportându-se la documentul care a stat la baza aprobării PUG și forma actuală a PUG. Altfel nu înțeleg ce verifică respectiva comisie. Dacă ați obținut CD-ul de la alt consilier e în regulă, dacă nu dați-mi voie să-mi exprim îndoiala cu privire la seriozitatea și acuratețea celor constatate de respectiva comisie”, a spus Bria.
”Mă îndoiesc despre faptul că nu înțelegeți exact despre ce este vorba. Sunt mai multe surse de UTR-uri. Nu facem nimic altceva decât să comparăm de la 1 la 42 tot ceea ce există din arhivă, CD-ul înmânat, DVD-ul martor. E interesant de analizat și ce s-a trimis instituțiilor avizatoare”, a răspuns Turc.
Cu PUG-ul fara PUG-ul, cu CD-ul fara CD-ul, cu BRIA fara BRIA oricum nu se va tine cont de nimic decat de pile , cunostinte, relatii (PCR ). Cetatenii cu simt civic stiu asta si nu mai pot fi prostiti. Nici DNA-ul, Politia si Parchetul nu mai fac fata sa puna odata ordine in orasul si tara asta.
Răspuns tip marcă înregistrată Turc ” Dacă Da Da dacă Nu Nu „, uni din concetățeni lui deja au început să-i spună câteva mesaje ” evazive ” .
Adi stai cuminte. Va fi si o dezbatere publica unde esti asteptat sa iti dai parerea si sa te inscri la cuvant. Nenea Balan le stie pe astea cum si ce si cand trebuie sa fim noi civici.
Pentru Bistrița elaborarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) este o prioritate, după cele 3 mandate de primar ale lui Ovidiu Cretu, in care orasul s-a dezvoltat haotic. Planul Urbanistic General este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului si de dezvoltare a localitatilor ce compun o anumită unitate teritorial-administrativă. Planurile Urbanistice Generale cuprind analiza, reglementari si regulament local de urbanism pentru intreg teritoriul administrativ al unitatii de baza (suprafete din intravilan, cat si din extravilan). Pe de altă parte, P.U.G-ul stabileste norme generale, pe baza carora sunt elaborate la scara mai mica, Planurile Urbanistice Zonale (P.U.Z) si apoi Planurile Urbanistice de Detaliu (P.U.D).
Revenind la orasul Bistrita, pe 28 ianuarie 2010 în timpul primului mandat al lui Ovidiu Cretu, consilierii au votat în unanimitate pentru transformarea Dealului Codrișor în zonă de agrement și au adoptat un PUZ în acest sens. Astfel, zona urma să fie transformată radical și pusă în valoare.
S-a prevăzut amenajarea unor alei pietonale, a unui parc, pistă de biciclete, cișmele, zonă de promenadă, iar în cel mai înalt punct al dealului s-a prevăzut amenajarea unui restaurant, cu vedere spre oraș. Mai exact, conform Planului Urbanistic Zonal adoptat atunci, Padurea Codrisor urma sa intre intr-un proces amplu de transformare, prin care toată această zonă sa fie amenajata pentru o serie de activitati sportive si de agrement. Numai că în septembrie 2010, la câteva luni după aprobarea PUZ-ului, Crețu s-a sucit și a blocat toată dezvoltarea zonei, pentru realizarea unui drum de centură cu două benzi prin mijlocul pădurii Codrisor.
Pentru asta Crețu a făcut atunci o mica excrocherie, modificând PUZ-ul astfel ca Pădurea Codrișor să rămână în extravilan. Era condiția obligatorie pentru realizarea centurii. Si toate astea dintr-un interes personal meschin după cum singur a declarat in presa vremii: “Da, am acolo 45 de ari, cumpărați prin 2000-2001. Dacă va fi să îl vând la un preț bun, normal că îl vând. Soția l-a moștenit de la socrul meu, din câte știu sunt deja făcute actele de împroprietărire”. Pe durata celor trei mandate de primar Cretu a blocat proiectul de amenajare a râului Bistrita si tinut-o prosteste cu centura 2 Sud prin pădurea Codrisor, in ciuda tuturor evidentelor că aceasta era cea mai idioată solutie. Dar asta nu e totul. In 17 septembrie 2015 a fost adoptată prin hotărâre de CL amenajarea Pădurii Codrișor ca zonă de agrement ”Pădure-parc Codrișor”. Este vorba de primul primul proiect inițiat de cetățeni pentru care voluntarii Asociației Bistrița Civică au adunat 4.029 de semnături de susținere a proiectului. Si această hotărâre de CL a fost blocată de fostul primar ceea ce demonstrază cât pret pun unii edili pe dorintele cetătenilor. In schimb s-au cheltuit in prostie bani din bugetul local pe tot felul de tâmpenii ce le-au trecut prin cap acestor neisprăviti. Este doar un argument pentru care Bistrița are nevoie de un nou Plan Urbanistic General pentru a intra pe o dezvoltare urbanistică normală.
Avem o pădure parc deja la Sulleward.
In octombrie se faceau tot felul de invitatii sa vina lumea cu sugestii pentru extinderea pugului, era persoana indicata ca se ocupa doar de primiri de cereri, cu teremen pana in decembrie, ianuarie si acum ne spune ca anul asta o sa inceapa!
Sa inteleg ca jumate de mandat e gata si consilierii…PW…LII SI CU PRIMARU IN VARFUL EI NU AU FACUT NIMC palpabil pentru bistrita DOAR VERIFICAREA CARDULUI!
Ce fac astia toata ziua?
Cauta diskete, cd-uri , asculta muzica lui salam si vali din caracal de acum 20 de ani?
BAAAAA PRIMARILOR CONSILIERILOR
AU TRECUT 6 LUNI DE ZILE SI DE ATUNCI VOI VA BATETI IN PIEPT CA AVETI DOUA PUGURI?
VEDETI CA POATE AVORTATI SAU NASTETI PREMATUR CA nu se stie daca apucati iarna viitoare!
Ma duc si aduc gasca de pe Compozitorilor le dau si eu doua beri si va dam jos!
Primaria putea ajunge la acest nivel si fara voi. Sunteti doar niste pampalai care despicati firul in patru dupa care il lipiti ca sa treaca luna!
PENTRU ASTA LA PRIVAT NICI NU AVETI CE CAUTA
! pESEMNE DE ASTA SI SUNTETI ACOLO CA …..prostii va permit!
aurele ,tu chiar ai fost bat de scri in halul asta ?!
da cand am scris eu?
hiiic!
(pe prieteni ii rog sa scoata ideea din comentariu, gramatica am lasat-o drept studiu Academiei Romane , mai exact Institutului de Lingvistica Iorgu Iorda-Al Roseti…. deja eram prea multi!!!! )
speram ca noul PUG sa nu plece la plimbare cu cadastrarea terenurilor din oficiu (aia nu are decit vre-o zece ani de cind trebuia facuta in Bistrita). Poate pleaca in vizita sa se intilneasca cu utilitatile gen apa, canal si gaz promise in cartiere si or veni peste 20 de ani…